Vîșinski – procuratorul României

Pînă la 8 noiembrie 1944, puțini români știau că există pe lume un cetățean pre numele său Andrei Ianuarievici Vîșinski, locțiitor al Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS.

E drept, prin anii ʼ30, articolele dedicate de presa românească liberă proceselor staliniste de la Moscova îl denunțau pe Andrei Ianuarievici Vîșinski în ipostaza sa de procuror care trimitea la moarte, în ritmul mecanic al unei bande rulante, pe toți adversarii lui Stalin. În iarna tulbure a lui 1944, chiar și cei cu bună ținere de minte nu făceau legătura între cel ce va rămîne în istoria Rusiei ca un mare călău și cel care venea de la Moscova în România zguduită de ofensiva comuniștilor pentru a pune mîna pe putere.

Andrei Ianuarievici Vîșinski va sta în România pînă la 8 decembrie 1944. Va lăsa în urmă, grație activității sale intense, un nou guvern, Rădescu, în locul celui contestat de comuniști: guvernul Sănătescu.

În februarie 1945, tensiunea politică din România atinge un nou punct culminant. Urmînd indicațiile Moscovei, comuniștii, constituiți într-un nucleu al unei coaliții așa-zis democratice – FND –, porniseră asaltul pentru răsturnarea guvernului Rădescu, guvern din care făceau parte și reprezentanți ai opoziției democratice.

Pe acest fond, sosește pe neașteptate la București, în 27 februarie 1945, deja cunoscutul Andrei Ianuarievici Vîșinski. Trimisul lui Stalin va rămîne în România pînă după solemnitățile de la Cluj din 13 martie 1945. Cînd o va lua înapoi, spre Moscova, România se afla deja, grație activității sale, sub dictatură comunistă. La 6 martie 1945, sub amenințarea pumnului rusesc al lui Andrei Ianuarievici Vîșinski, în fruntea țării se instalează guvernul dr. Petru Groza.

Locțiitorul Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe al URSS mai vine o dată în România: pe 31 decembrie 1945. Împreună cu reprezentanții occidentali, ambasadorii SUA și Angliei în Rusia, Averel William Harriman și Archibald Clark Kerr, el trebuia să transpună în practică hotărîrile Conferinței de la Moscova (16-26 decembrie) privind situația din țara noastră.

Convocată pentru a rezolva criza provocată de greva regală din vara lui 1945, reuniunea miniștrilor de Externe ai URSS, SUA și Marii Britanii decisese includerea în guvernul Groza a doi reprezentanți ai partidelor istorice. Procuratorul moscovit avea însă alte planuri. El venise în România cu misiunea de a transforma hotărîrea Conferinței într-o formă fără fond.

Cînd va pleca de la București, în 9 ianuarie 1946, Andrei Ianuarievici Vîșinski se putea felicita. Bătînd cu pumnul în masă, ca și în 1945, reușise să impună Regelui Mihai un compromis în favoarea comuniștilor. Cei doi reprezentanți ai PNȚ și PNL fuseseră acceptați în guvern doar ca niște bieți interpreți de roluri secundare. Prin postura de miniștri fără portofoliu, da rși prin întregul context politic, cei doi reprezentanți – ai partidelor istorice – Emil Hațieganu (PNȚ) și Mihail Romniceanu (PNL) n-aveau nici o putere.

Din cîte se vede, un rol de seamă al lui Andrei Ianuarievici Vîșinski e cel de a schimba destinul României. Semnificativă rămîne astfel observația lui Sănătescu din Jurnalul său:

„28 februarie 1945. Sosește Vîșinski de la Moscova; am înțeles că se va petrece ceva important, fiindcă de cîte ori vine Vîșinski e nenorocire în țară”.

Era a doua vizită a lui Vîșinski. În urma căreia guvernul Rădescu va fi răsturnat pentru a se instala, în locu-i, guvernul dr. Petru Groza. Deși n-avea cum să știe, în 28 februarie 1945 ce se va întîmla, Constantin Sănătescu se dovedește un profet. Într-adevăr, venirea lui Vîșinski a fost o adevărată nenorocire pentru țară.

Cea mai importantă ipostază a lui Vîșinski ne e dezvăluită însă în Raportul lui A. Clark Kerr, ambasadorul Marii Britanii la Moscova, trimis lui Ernest Bevin, ministrul de Externe al Marii Britanii, din 25 ianuarie 1946, privind misiunea sa în România. În finalul Raportului său confidențial, diplomatul englez notează despre Andrei Vîșinski următoarele:

„În ciuda repetatelor sale declarații de sinceritate, este evident că el conduce România, întocmai ca o provincie a Uniunii Sovietice, iar guvernul este instrumentul său”.

A exagerat diplomatul englez? O simplă analiză a ce-a făcut și ce-a dres trimisul Moscovei la București ni-l conturează pe Andrei Ianuarievici Vîșinski drept adevăratul conducător al României, un fel de Pilat din Pont de pe vremuri, un fel de Procurator trimis de Kremlin să guverneze o țară.

_{Foto sus:
Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Tătărescu, Petru Groza, generalul
Constantin Vasiliu-Rășcanu și alții, primiți de Andrei
Ianuarievici Vîșinski la Legația Sovietică, cu prilejul reunirii
Nordului Transilvaniei cu România , la 11 martie 1945 (© „Fototeca
online a comunismului românesc”, cota: 103/1945 (99/1945)
(98/1945)}