Victorii à la Pirus în istorie: bătălii ce n-ar fi trebuit câștigate
În istorie, vorbim de o victorie à la Pirus atunci când o bătălie (sau chiar un război) este câștigată, dar cu un cost foarte mare pentru învingător, cost mai mare chiar decât beneficiile victoriei. Expresia provine de la o bătălie purtată de regele Pirus al Epirului împotriva romanilor în anul 279 î.Hr., bătălie pe care a câștigat-o, dar cu pierderi foarte mari. Potrivit lui Plutarh, când Pirus a fost felicitat pentru victoria obținută, ar fi exclamat:„Încă o victorie ca asta și suntem terminați”.
Primul Război Mondial
Primul Război Mondial poate fi considerat o victorie à la Pirus pentru Aliați. După patru ani de lupte, deși au înfrânt Puterile Centrale, după război toate statele participante erau mai slăbite – din punct de vedere economic, social, demografic – decât în 1914.
Victoria a cauzat cel puțin patru probleme majore pentru Aliați. Înainte de toate, tratatul de pace de la Versailles avea să se dovedească a fi o mare greșeală, stând la baza celui de-Al Doilea Război Mondial prin faptul că prevederile sale au dat naștere, în Germania, unui puternic curent naționalist. În al doilea rând, pentru Marea Britanie, Primul Război Mondial a stat la baza unui declin economic semnificativ. Înainte de război, Marea Britanie era cea mai bogată țară din lume. Cheltuielile din anii 1914-1918 și ajutoarele materiale acordate aliaților au secătuit însă economia britanică, iar după 1918 Marea Britanie pierde poziția de prima superputere a lumii în fața Statelor Unite ale Americii. În aceeași situație s-a aflat și Franța, a cărei economie a intrat în declin. În plus, mișcările de independență din coloniile imperiului britanic și francez își au, de asemenea, originile, în Marele Război.
Demonstrații la Berlin împotriva prevederilor tratatului de la Versailles
În fine, în Rusia, Primul Război Mondial a adus sfârșitul Imperiului, abdicarea Țarului și instaurarea regimului bolșevic. Iar după pacea de la Brest-Litovsk, încheiată cu Puterile Centrale în martie 1918, Rusia a pierdut numeroase teritorii, iar în instabilitatea politică ce a urmat, aceste zone și-au declarat independența (Finlanda, Lituania, Letonia, Polonia).
Bătălia de la Borodino
În 1812, Napoleon Bonaparte a luat proasta decizie de a porni un război împotriva Rusiei. A crezut că marea sa armată îi va putea înfrânge pe ruși pe teritoriul lor înainte de venirea iernii. Pe 7 septembrie 1812 cele două armate inamice s-au confruntat la Borodino, o bătălie esențială pentru câștigarea războiului – căci ar fi însemnat, automat, și cucerirea Moscovei. Napoleon a reușit să câștige bătălia, însă aceasta avea să fie cea mai sângeroasă luptă din tot războiul. Francezii au pierdut 35.000 de oameni, iar rușii, 45.000. Rușii au evacuat Moscova și s-au retras, nu înainte însă de a da foc Kremlinului și celor mai importante clădiri publice. Incendiul, care a durat patru zile, a distrus mare parte din oraș și l-a forțat pe Împăratul Franței să se retragă. Pe drumul de întoarcere, Napoleon și-a pierdut – din cauza condițiilor meteo specifice iernii rusești – mai bine de jumătate din soldați.
Atacul de la Pearl Harbor
Atacul-surpriză de la Pearl Harbor a atras intrarea Statelor Unite în război alături de forțele Aliate. Scopul atacului a fost de a distruge, măcar parțial, flota americană pentru a putea ataca fără griji posesiunile Aliate din Pacific. Însă atacul i-a făcut pe americani să-și schimbe radical poziția față de implicarea lor în războiul europenilor, așa cum îl considerau până atunci. Statele Unite au intrat în război și au început imediat operațiunile împotriva Japoniei. Între anii 1941 și 1945, 67 de orașe japoneze au fost bombardate. Numai într-un atac cu bombe incendiare din martie 1945, în Tokio au murit circa 100.000 de oameni. Nu uităm, bineînțeles, nici atacurile cu bombe nucleare din august 1945, în urma cărora Japonia a decis, în final, să capituleze.
