Cum arătau satele din Ilfov, la sfârșitul secolului al XIX-lea?

Situat în sudul României, în jurul Bucureștiului, județul Ilfov are o istorie strâns legată de evoluția Capitalei.

Județul Ilfov a fost înființat oficial în perioada modernă, în urma reorganizării administrative a României. După 1989, județul Ilfov a cunoscut o dezvoltare rapidă, datorită apropierii de Capitală și a procesului de urbanizare și industrializare, însă la sfârșitul secolului al XIX-lea situația economică a satelor din apropierea Bucureștiului era precară.

O mărturie în acest sens o oferă medicul Gheorghe Crăiniceanu, în lucrarea „Igiena țăranului român”, publicată la București, în1895.

„În marea majoritate a comunelor nu există nici străzi regulate, nici case igienice, nici curți îngrădite sau coșare pentru vite, iar semne de îndreptare pe terenul igienei publice nu s-au prea arătat. Șoselele sunt toate rele. Mai toate casele sunt de pământ, de nuiele tencuite cu pământ, apoi câteva de cărămidă și puține bordeie. Locuințele sunt strâmte, aglomerate, umede, mai toate nepardosite, iar materialul de construcție este pământ amestecat cu bălegar. Mai toți locuitorii au 2 camere, separate la mijloc cu o vatră. O cameră, de regulă cea mai mare, nu o locuiesc, ci o țin pregătită de rezervă, iar alții o întrebuințează ca hambar pentru produse agricole, verdețuri, varză, animale domestice, câini, porci, cloșcă cu pui, etc, și ei dorm în cea mai strâmtă și rău îngrijită. În o cameră cu o capacitate pentru 2 persoane locuiesc adesea 6 și încă și animale domestice. Puține locuințe fac excepție de la această regulă, anume ale celor cu dare de mână și cele din plasa Sabar, unde sunt case cu 2-3 camere, dar toate scunde”, scria dr. Gheorghe Crăiniceanu, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

_{Sursa
foto: Imago Romaniae}