Vasul decorativ din argint dăruit de regele Carol I prim-ministrului Ion C. Brătianu
Un vas decorativ din argint, dăruit de regele Carol I prim-ministrului Ion C. Brătianu, este exponatul lunii aprilie Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”.
Obiectul face parte din colecția Obiecte prețioase, fiind realizat din argint 900‰ și cântărind 1980 grame. Cu un diametru de 31 cm, are o margine lată de 8 cm decorată cu o serie de scene sculptate ce reprezintă momente din timpul Războiului de Independență a României (1877-1878). În centru este un medalion cu bustul regelui Carol l în basorelief încadrat cu o ramă de argint aurit subțire. Deasupra medalionului este plasată coroana României, tot aurită, iar de jur împrejur este aplicată jerba de lauri, aurită, legată într-o fundă în partea de jos, opusă coroanei. Regele Carol este sculptat din profil, privind spre stânga. Pe marginea exterioară a vasului este o ghirlandă de frunze de laur aurită ce încadrează toată circumferința acestuia, notează Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, pe pagina de Facebook a instituției.
Scenele surprinse de sculptorul bijutier sunt deosebit de bine detaliate și reflectă mai multe aspecte ale războiului, dar și câteva aspecte de viața cotidiană din momentele plecării la război. Pe verso este imprimată marca bijutierului Franz Carl Paul Telge (n. 7 august 1846, Berlin – d. 5 iunie 1909, Berlin), artizan și bijutier german, furnizor al familiei regale a României. Este realizatorul principalelor ordine naționale românești instituite de Regele Carol I: Ordinul „Steaua României”, Ordinul „Coroana României”, Ordinul „Carol I”, precum și alte medalii comemorative și aniversare. Pe lângă acestea a realizat și mai multe obiecte decorative (casete de bijuterii, bomboniere) și reproduceri după obiecte din aur și argint din tezaure arheologice, iar pe unele le-a restaurat.
Luna aceasta se împlinesc 184 de ani de la nașterea regelui Carol I, pe 20 aprilie 1839, la Castelul Sigmaringen în Germania, al doilea fiu al prințului Karl Anton și al Iosefinei de Baden. Au fost șase copii, patru băieți (Leopold, Carol, Anton, Frederic) și două fete (Stephanie și Marie).
Cu toate că avem o lucrare de memorii a Regelui Carol I, realizată de „un martor ocular” mă voi opri la autoarea Mite Kremnitz (care a cunoscut familia regală și a trăit în România) în lucrarea „Regele Carol al României un simbol al vieței”, tradusă din limba germană de Theodor Baneș (ziarist) și publicată la Stabilimentul „Universala” de Arte Grafice în 1903, care la pagina 10 și următoarele face o descriere a casei și familiei Regelui nostru:
„Spiritul care domnea în casa Prințului Carol Anton a fost acela al moravurilor cele mai nobile și al educației celei mai înalte, apreciind foarte mult așa numitele virtuți cetățenești; simțământul de fier al datoriei și supunerea absolută au fost deșteptate de timpuriu în copiii lui. Disciplina, simplicitatea și ordinea dominau în castelul Sigmaringen, prin care adia spiritul pietăței și al cuvioșiei. Influența Principesei, o doamnă de un sentiment extraordinar delicat se simțea în toate... Copiii nu auzeau niciodată altceva decât că cea mai înaltă aristocrație este aceea a spiritului și a inimii și că numai astfel pot fi demni de marele lor nume. Şi politic și social Principele Carol Anton a fost un bărbat liberal un partisan al unirii Germaniei sub conducerea Prusiei și acestui ideal i-a sacrificat în anul 1849 propria sa suveranitate. ... Prințul Carol împreună cu frații lui mai mici au fost instruiți mai mult timp în diferite științe într-un institut privat din Dresda așa încât Principele Carol a putut trece ușor și cu succes examenul de Fähnrich (sublocotenent). Educația sa ulterioară a fost mai mult militară.”
Tot în această lună, dar 38 de ani mai târziu, se desfășurau evenimente de o mare însemnătate în această parte a lumii, iar Domnitorul, de această dată, Carol I al Românilor juca un rol principal. În primele zile ale lunii aprilie 1877 trupele ruse au intrat pe teritoriul României, în urma semnării unui tratat ce garanta integritatea teritorială, în drumul către coasta bulgărească a Dunării și Balcani, iar aceasta a declanșat măsuri pentru proclamarea Independenței României de sub suzeranitatea Imperiului Otoman și, mai târziu, confirmarea acesteia prin acțiunile armatei române sub conducerea Domnitorului ei, care a condus și trupele rusești, în victoria de la Plevna.
Alte victorii ale armatei române s-au petrecut la Rahova, Vidin, Grivița și au consacrat și consolidat rolul tinerei armate române și a tânărului stat de sine stătător în victoria finală a Imperiului Rus împotriva Imperiului Otoman. A fost apoi de dus o luptă diplomatică pentru recunoașterea drepturilor României independente ce a necesitat abilități politice în care domnitorul Carol I a fost secondat de Ion Constantin Brătianu, pe atunci prim-ministru al României, cel care negociase și tratatul cu Imperiul rus semnat la București chiar înainte cu câteva zile de declanșarea Războiului (4 aprilie 1877).
De altfel, în februarie 1866, a fost Ion C. Brătianu cel care a fost trimis la Împăratul Napoleon al III-lea cu mandat de la Camerele reunite ale Principatelor să ofere tronul acestora unui prinț străin, după înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, și care, sfătuit fiind de împăratul francez, a mers la Dusseldorf unde a oferit prințului Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen tronul Principatelor Române pentru unul din fii săi. Mitte Kremnitz menționează în opera citată la paginile 16-17:
„Însuși Prințul s-a și decis foarte repede de a primi coroana, ceea ce a surprins foarte mult, căci în natura sa era de a ezita totdeauna înaintea unor decisiuni importante. Așadar el a fost hotorât chiar în cea dintâi oră de a accepta alegerea României.” Ion C. Brătianu a călătorit alături de principe de la Baiaș la Turnu Severin unde acesta a intrat pe pământul noii sale patrii și l-a însoțit în călătoria până la București. „Brătianu era într-adevăr omul care să deștepte în Principe interes pentru noii săi supuși. Frumos și abil, înzestrat cu grația firească a omului de sud, cu inteligența ascuțită a rasei latine și cu imcomparabila putere de adaptare a slavului, Brătianu a reușit, cu ajutorul idiomului francez pe care-l vorbea perfect, să introducă pe tânărul său stăpân în noile împrejurări.”(Mitte Kremnitz, p. 20)
Nicolae Iorga: „Ne venise un prinț german de la Rin...”
Nicolae Iorga, referindu-se la momentul sosirii în țară a principelui Carol I (în vârstă atunci de 27 de ani), în conferința „Carol I – o caracterizare” ținută la Fundația Carol în 17 decembrie 1932 (Așezământul tipografic „Datina românească”, Vălenii de Munte) menționa „nu a venit ca un om foarte tânăr, ci ca un om format. Acesta a fost norocul nostru. Că el a venit în momentul când păstra tot entuziasmul tinereței, dar începea să aibă cumpăna necesară unui suveran. ... Ne venise un prinț german de la Rin, din regiunea acesta de mare omenie, de mare amabilitate, de un amestec de rase care este deosebit de amestecul de rase de la Berlin. Aici a venit deci un Renan... în care era și sângele a două familii franceze.”
Constantin Kirițescu într-o conferință ținută la Sala Ateneului Român la 19 noiembrie 1939 și în Sala Fundației Universitare Carol I la 13 noiembrie 1940, intitulată „O mare personalitate morală: Carol I – regele întemeietor” (Tiparul „Cartea Românească”, București, 1941) la pagina 19 se referea astfel la relația dintre cei doi mari oameni de stat: „Consolidarea țării s-a făcut pe două planuri, Banca Națională și institutele de credit au fost stâlpii de boltă ai edificiului economic al țării. Pe această linie s-au întâlnit în cea mai intimă colaborare două spirite înțelegătoare a rosturilor unei bune economii naționale românești: moșneanul din Argeș, podgoreanul de la Florica, cu Germanul cu spirit ordonat și practic, întreprinzîtor și dârz și socotit care înfățișa poporului său icoana unor excelente așezări gospodărești în casa, la curțile și moșiile sale...”
Iar în relație cu Războiul de Independență același Constantin Kirițescu în conferința sus amintită observa:
„Războiul de Independență a avut darul să stabilească o identificare complectă a suveranului cu necesitățile și idealurile poporului său, i-a apropiat pe unul de ceilalți și i-a strâns într-o solidaritate indestructibilă. Domnitorul a cunoscut și mai bine cât prețuiește poporul său, iar acesta și-a cunoscut și prețuit domnitorul. Chibzuit, ferindu-se de atitudini ce ar fi putut fi considerate provocatoare, el și-a manifestat însă voința sa nezdruncinată de a folosi prilejul conflictului ruso-turc spre a câștiga cu arma în mână neatârnarea țării sale și a păstrat în tot timpul o atitudine plină de demnitate și mândrie, atât față de fostul suzeran cât și de puternicul aliat”.
Dar tot C. Kirițescu, în aceeași conferință precizează că „Regele Carol a suferit toată viața de acest dezacord între poruncile sufletului său, căruia i-a rămas credincios și necesitățile de adaptare politică, pe care a trebuit să și le însușească ca metode de guvernământ. Acestui conflict sentimental i-a dat el expresiune în cunoscuta cuvântare adresată delegaților Universității, veniți să-i aducă felicitările corpului didactic cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie:
„Nu uitați că mai mult caracterele decât talentele hotărăsc soarta popoarelor și că forța morală, numai, le poate apăra de învingere și de nimicire.”.”
În încheierea discursului referitor la Regele Carol I, Nicolae Iorga, marele nostru istoric patriot observă nu fără dreptate, combătând unele opinii politice străine dar și pe unii autohtoni:
„Cu o nație de nimic, nimeni nu poate să facă o operă istorică. O nație nu poate fi niciodată creată printr-o inițiativă particulară, chiar a oamenilor celor mai bine înzestrați. Orice are valoare pentru moment sau este capabil de dezvoltare pentru viitor vine dintr-o nație muncitoare, dintr-o nație cuminte, dintr-o nație credincioasă și devotată și dintr-un Suveran care înțelege de la început mijloacele acestei societăți. Pentru memoria lui Carol I-iu este cu mult mai important să fi condus mișcarea sănătoasă a unui întreg popor către organizarea internă în Statul cel mic și către desăvârșire prin unirea națională decât că s-ar fi coborât în mijlocul unor sălbatici pe care i-ar fi ținut cu o mână de fier până la sfârșitul vieții sale.” (Conferința Carol I-iu – o caracterizare)
Argumentul nostru muzeografic - Piesa pe care o prezentăm în această lună însumează toate aceste povești și întrupează relația dintre protagoniști și dintre evenimente, demonstrând (a câta oară) cum un obiect material creează în jurul său un fel de țesătură magică ce expune, ca o tapițerie veche franceză istoria unor oameni de seamă, a unor timpuri glorioase și a memoriei ce suntem datori nu doar să o păstrăm, dar și să o perpetuăm.
Vasul ornamental din argint a fost donat Muzeului Militar Național de fiica cea mică a lui Ion C. Brătianu, Pia Alimăneștianu, în anul 1930, alături de căteva alte obiecte personale ce au aparținut tatălui ei. În Procesul verbal este menționat că i-a fost dăruit acestuia de către Regele Carol I. El poartă deci și o încărcătură sentimentală aparte reprezentând legătura dintre un tată și fiica sa cea mai mică, în care se pot regăsi atâția dintre noi.
Fotografii din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”
Mai multe pentru tine...
