Încoronarea neobișnuită a primului rege al României
Pe 10 mai 1881 s-au desfășurat ceremoniile dedicate încoronării regelui Carol I și reginei Elisabeta. La Mitropolie, „Regele și Regina, Principele Moștenitor Leopold și fiii săi, însoțiți de amândoi mitropoliții, intră în biserică și se închină la sfintele icoane, în fața cărora sunt depuse Coroanele. După aceasta ies din catedrală, tot pe ușa cea mare, și se duc pe tribuna regală, frumos împodobită, înaintea căreia, sub cerul liber, se celebrează serviciul divin”.
Coroanele au fost aduse în fața regelui și reginei de către patru generali, însoțiți de purtătorii steagurilor Regimentelor 4 și 6 Infanterie și 9 și 12 Dorobanți, cele două însemne regale primind binecuvântarea celor doi mitropoliți, asistați de episcopi și de înaltul cler, momentul fiind anunțat de 101 focuri de tun. După terminarea sfințirii coroanelor, cortegiul a pornit spre Palatul Regal, unde președinții Senatului și Camerei au predat coroanele perechii regale.
Președintele Senatului ține un discurs „însuflețit”, la care Regele Carol I, după ce ia coroanele, răspunde astfel: „[…] Cu mândrie primesc dar această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca un simbol al independenței și puterii României! Ea va fi o mărturie despre timpurile grele și glorioase prin care împreună am trecut și va aminti generațiilor viitoare despre eroismul părinților lor și despre unirea ce a domnit între Principe și popor. Însă cea mai frumoasă coroană pentru Regină și pentru mine este și va fi dragostea și încrederea poporului, căruia i-am consacrat toate gândurile și sentimentele noastre. Înaintea acestor steaguri care au fâlfâit pe câmpurile de bătălie, înaintea acestor Coroane, emblema regalității, și în jurul cărora poporul trebuie să se adune ca și războinicii în jurul acestor steaguri, și înaintea acestor omagii mărețe la care s-a grăbit să ia parte tot poporul, să ne unim cu toții în strigătul scump inimii noastre și care va găsi și azi un ecou puternic în această sală sfințită deja prin atâtea evenimente istorice ale vieții mele: Trăiască scumpa noastră România încoronată azi prin propriile sale merite”.
Coroanele regale au avut un rol important în timpul ceremoniilor din 10 mai 1881, zi în care putem considera că mai degrabă s-a celebrat proclamarea Regatului, întrucât o încoronare propriu-zisă nu a avut loc (cel puțin nu în sensul clasic, sau apropiat de acesta, al cuvântului: nu a existat o ceremonie de încoronare a celor doi suverani, iar Regele Carol I și Regina Elisabeta nu au purtat niciun moment coroanele pe cap).
Carol I a avut un rol decisiv în stabilirea modului de organizare a ceremoniilor, respingând fastul și pompa exagerată, dar și ritualul religios al ungerii și încoronării suveranului, dorind să arate că proclamarea Regatului și încoronarea sa ca primul REGE al României s-au făcut prin lupta, jertfa și voința poporului (acordând însă, după cum am văzut, un rol important bisericii, reprezentanții acesteia având ocazia să-și canalizeze atenția chiar asupra coroanelor regale).
Acest text este un fragment din articolul „Coroana de oţel a regilor României”, publicat în numărul 40 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 septembrie - 25 noiembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.
