De ce n-au vrut țăranii muşceleni să-i vândă pământ Regelui Carol I?

Nu e legendă şi nici scenariu de film, ci un fapt istoric autentic, consumat în urmă cu aproape 150 de ani în Muşcel, aşa cum este denumirea corectă din punct de vedere istoric a acestui legendar ţinut românesc: primul loc unde Carol I a vrut să-şi ridice reşedinţa de vară a fost Câmpulungul, dar moşnenii de aici s-au opus şi n-au vrut să-i vândă pământ. Regele, un om corect, a respectat decizia ţăranilor şi a optat pentru Sinaia, unde a construit Peleşul, iar muşcelenii regretă şi astăzi încăpăţânarea strămoşilor lor.

Prima vizită oficială a lui Carol I la Câmpulung a fost consemnată între 19/31 iulie şi 24 iulie/5 august 1868. Memoriile sale cuprind ample pasaje cu privire la acest eveniment. Mai mult, domnitorul face acum şi o excursie în munţi, la „bogatul şi frumosul Rucăr”.

A fost surprins în mod neplăcut de „drumurile rele”, cu atât mai mult cu cât el constată că aici „se exercită un comerţ înfloritor cu lemne şi că există o industrie casnică destul de dezvoltată: covoare frumos ţesute şi costume se găsesc aproape în fiecare casă”. Muşcelenii i-au pregătit „o primire călduroasă”, iar viitorul Rege a fost impresionat de frumuseţea locurilor şi de vrednicia localnicilor.

Primirea lui Carol I la Rucăr (din albumul Szathmari)

Suirea principelui pe tron, aniversată în 1875 la Câmpulung-Muşcel

Cu siguranţă, Carol se ataşase de pitorescul zonei. Aşa se explică revenirea sa oficială în Muşcel, în anul 1875, însoţit de principesa Elisabeta, şi nu la o dată oarecare, ci pentru aniversarea la Câmpulung a zilei de 10 mai, data începerii domniei sale.

Monografia Câmpulungului, scrisă de preotul Ion Răuţescu în anul 1943, consemnează că perechea princiară a fost găzduită în casa lui Sterie Steriu, un fruntaş local. Această vizită a fost surprinsă şi în memoriile viitorului rege: „Aniversarea suirii principelui pe tron se sărbătoreşte, de astă dată, în munţi, la Câmpulung-Muşcel şi, prin aceasta, serbarea are o deosebită înfăţişare populară. Din păcate, vremea e foarte nepriincioasă, principele şi principesa, care proiectaseră o excursiune, abia au putut ajunge la Nămăieşti”.

Prezenţa doamnei Elisabeta şi intenţia unei excursii în împrejurimi nu aveau cum să nu fie legate şi de viitoarea reşedinţă de vară. Carol I alesese câteva locuri şi, în fruntea acestei liste, se afla Muşcelul, fiindcă aici erau condiţii optime pentru a se construi castelul dorit.

De frumuseţile zonei a fost încântată şi principesa Elisabeta, care, la fel ca şi celelalte regine ale României mai târziu, avea să apară în foarte multe tablouri şi fotografii îmbrăcată în superbe costume populare muşcelene.

Vodă nu a găsit bunăvoinţă şi inimi înţelegătoare

Analizând cronologic evenimentele, acesta se poate să fi fost momentul în care, conform istoriei orale, în timpul unei seri petrecute cu fruntaşii locului, protopopul de Câmpulung, Dimitrie Ionescu Mirea, a fost mandatat să aducă la cunoştinţa obştei moşnenilor intenţia Majestăţii Sale de a cumpăra un teren în oraş pentru a-şi ridica aici castelul dorit. Cel mai probabil, negociator din partea familiei regale trebuie să fi fost Ion Kalinderu, consilier de încredere al lui Carol I, cel care îl însoţea în călătoriile sale.

Fusese aleasă o zonă liniştită în sudul oraşului, aproape de drumul către Bucureşti, sub o colină pe care se afla vechiul schit Flămânda, continuată, către munţi, de splendide dealuri împădurite. Legenda spune că de pe acest deal însuşi Negru Vodă a privit în jur şi şi-a ales Câmpulungul ca loc de scaun domenesc.

Ridicarea în acest loc a castelului nu presupunea amenajări complicate de drumuri şi poduri, fiind pe măsura spiritului econom al domnitorului; Piteştiul fusese legat de Bucureşti prin cale ferată, iar o ramificaţie către Câmpulung nu era o distanţă lungă. În plus, capitala judeţului Muşcel era un oraş evoluat pentru acele vremuri, cu o puternică imagine boemă, întreţinută, îndeosebi vara, de vilegiaturiştii, de hotelurile şi de localurile de aici, mai ales în centrul dominat de renumitul „Bulevard Pardon” şi de „Grădina Publică Mersi”, denumirile populare care ironizau politeţea snoabă a turiştilor care le frecventau.

Dorinţa regală era o adevărată binefacere pentru oraş, căci construirea castelului nu doar că oferea locuri de muncă şi comenzi pentru piatră, var şi lemn, resurse bogate în zonă, dar prefigura şi o accelerare a dezvoltării urbane şi sociale, pe măsura statutului de capitală de vară a României.

Însă moşnenii, adică proprietarii de terenuri şi de păduri, erau organizaţi în obşti, colectivităţi de proprietari extrem de rigide, una dintre vechile cutume, respectată sub jurământ, fiind aceea de a nu se vinde niciodată pământ străinilor, nici măcar domnitorului. Aşa că, spre surprinderea generală, încăpăţânaţii moşneni, mare parte dintre ei ţărani neştiutori de carte, nu au reuşit să judece dincolo de tradiţie şi de interesul lor imediat şi au refuzat tranzacţia în aur pe care domnitorul era dispus să o încheie.

Întâmplarea stârneşte mirare şi astăzi şi a fost menţionată, într-o notă de subsol, în aceeaşi Monografie a Câmpulungului, unde preotul Răuţescu, citându-l pe D.A. Sturdza, a consemnat: „Vodă Carol ar fi vrut să-şi facă în Câmpulung reşedinţa sa de vară, dar negăsind aici bunăvoinţă şi inimi înţelegătoare, a renunţat. La scurt timp după aceasta, a fost aleasă Sinaia şi s-au pus acolo temeliile Castelului Peleş. Câtă deosebire este astăzi între Sinaia şi între Câmpulung!”.

Norocul cel mare s-a pierdut pentru totdeauna…

Carol I, neamţ educat fără ifose balcanice, nu a lăsat niciodată să se înţeleagă că s-ar fi supărat pe muşceleni pentru refuzul de a i se vinde pământ. Mai mult, prin decretul său şi din donaţia sa personală de 12.000 de galbeni s-a construit ulterior Colegiul Pedagogic din Câmpulung, o ironie subtilă a istoriei, de vreme ce şcoala urmărea „luminarea minţilor localnicilor”. Iar locul cumpărat de primărie, în suprafaţă de 10 hectare, era cam în aceeaşi zonă în care regele dorise să-şi ridice castelul. [...]

Acest fragment face parte din articolul „Carol I a vrut să-şi stabilească la Câmpulung reşedinţa de vară. Țăranii muşceleni l-au refuzat”, publicat în numărul 238 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

FOTO: BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE, ALBUMUL PRINOS MARELUI REGE CAROL I, ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, BIBLIOTECA CONGRESULUI AMERICAN, COLECŢIA AUTORULUI