Cum a fost făurită coroana de oțel a regilor României
Odată cu proclamarea Regatului, la 14/26 martie 1881, și începutul pregătirilor pentru ceremonia încoronării, ideea realizării unor coroane regale a revenit în actualitate. Deși guvernul ar fi dorit ca acestea să fie „foarte scumpe și pompoase”, Regele Carol I s-a declarat „cu hotărâre contra acestei idei, deoarece însemnele scumpe regale nu corespund tradițiilor țării și se potrivesc numai acolo unde ele au valoare istorică, fiind rămase ca moștenire a secolelor trecute”.
Suveranul „rămâne nestrămutat în această părere, chiar după obiecțiunea miniștrilor că în fiecare stat, trebuie să se facă odată începutul cu coroana regală și că pentru coroana română secolii nu sunt în trecut, ci în viitor”. Carol I cere „ca pentru sine să se facă la Arsenal o coroană de oțel, din unul din tunurile cucerite de la Plevna, iar pentru Regină să se facă o coroană simplă de aur, dacă se poate la unul din giuvaergii din București. Această propunere este primită cu entuziasm și ministrul de Război dispune imediat ca să se facă desenele”. Regele s-a declarat „cu energie” și împotriva ideii mitropolitului primat ca suveranul să fie uns și încoronat în biserica Mitropoliei.
Comisia însărcinată „spre a stabili forma Coroanei lui Ștefan cel Mare și a sceptrului lui Mihai Viteazu” era formată din Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Odobescu, Theodor Aman și Grigore Tocilescu. Pe 11 aprilie 1881, Dumitru Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, îi solicita lui V.A. Urechia (ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice) să convoace această comisie pentru a începe lucrul la însemnele amintite.
În aceeași zi, Dumitru Brătianu îi trimitea lui V.A. Urechia „șapte copii de tablouri din Muzeul Național ca să binevoiți a le pune în vederea Comisiunei ce este însărcinată pentru a stabili forma Coroanei lui Ștefan cel Mare și a sceptrului lui Mihai Viteazul, iar după terminarea trebuinței să dipuneți a se înapoia Muzeului”.
Theodor Aman, însărcinat cu schiţa coroanei şi a sceptrului regal
Pe 12 aprilie 1881, membrii Comisiei, întruniți sub președinția ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice, au stabilit: „1. Coroana regală a României să aibă forma coroanei lui Mircea cel Mare și a lui Alexandru cel Bun, care ambii au purtat coroana regală după tipul celei bulgaro-române a Assanilor. D. Aman binevoiește a se însărcina de a schița forma acestei coroane după monumentele ce i se pun la dispoziție. 2. Tot Domnul Aman va face o schiță de forma sceptrului regal, conducându-se după modeluri occidentale reproduse de Dr. Bocsek, cu adaosul însemnelor țării”.
Theodor Aman a realizat schița în tuș a sceptrului și coroanei regale, desenul acesteia fiind prezentat suveranului pe 15 aprilie. Pe 3/15 mai 1881, regele „găsește în cabinetul său de la Palatul Cotroceni, pe o pernă de catifea” coroana care „se compune dintr-un cerc asupra căruia se ridică opt emisfere care susțin globul regal cu Crucea Dunărei; forma ei este aceea a coroanelor regale moderne; înăuntru este îmbrăcată cu catifea roșie de pe care iese foarte bine în relief strălucitorul oțel!”. Regele se bucură de „lucrarea îngrijită” a coroanei, făcută la Arsenalul Armatei din oțelul unui tun capturat la Plevna, „în a cărei executări se vede interesul cu drag pus în joc”.
Pe 9/21 mai 1881, Adunarea Deputaților hotărăște înființarea unui nou ordin, care, în amintirea încoronării primului rege român, a fost denumit Ordinul „Coroanei”, care urma să aibă cinci clase, insignele sale constând „dintr-o cruce cu patru brațe emailate alb și roșu, cu un C dublu între fiecare spațiu din câte două brațe.
Acest text este un fragment din articolul „Coroana de oţel a regilor României”, publicat în numărul 40 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 septembrie - 25 noiembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.
