Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu (și chiar la unii dintre domnii fanarioți), coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat... dintr-un motiv cât se poate de simplu: niciun astfel de simbol al puterii și suveranității nu s-a păstrat până în zilele noastre.
Chiar dovezile existenţei unor astfel de obiecte sunt foarte de puţine. Sursele care pomenesc înscăunarea domnilor Ţării Româneşti din secolele XIV-XVII nu se referă niciodată la coroană sau la încoronarea liturgică. De altfel, domnitorii nu au invocat nici ei coroana ca simbol al propriei autorități.
Mărturiile documentare sunt foarte puține: o scrisoare din 1534 aminteşte un proces al Despinei, doamna Țării Românești, cu Petrus Aurifaber, pentru o coroană pe care aurarul sibian nu i-o mai înapoiase, în timp ce, într-o cronică ungurească de la sfârşitul secolului al XVI-lea, se vorbește despre un conflict dintre Petru Cercel şi beylerbey-ul Rumeliei, deoarece domnitorul refuzase să cumpere o coroană de aur, cu pietre prețioase, de la dregătorul otoman.
Convenţie iconografică?
De numele lui Petru Cercel este legată și o primă prezentare a unei ceremonii de încoronare în Țara Românească, descrisă de Franco Sivori, care arată că domnitorului „i s-a pus pe cap […] un calpac de brocart de aur, după obiceiul Ţării Româneşti, lucrat cu nestemate întocmai ca o coroană”.
Paul de Alep asistă la încoronarea lui Mihnea al III-lea, care îi ceruse patriarhului să-l încoroneze în ziua de Rusalii „cu coroană domnească, potrivit ritualului prescris în marele și împărătescul Euhologiu, și cu binecuvântarea ce se obișnuiește pentru suverani”. Pentru acest eveniment, domnitorul își comandase la Istanbul „o coroană înaltă, de catifea, ornată cu nestemate și surguci ...”.
Așadar, nici la Petru Cercel, nici la Mihnea al III-lea nu putem vorbi de coroane domnești/împărătești/regale în sensul celor pe care le regăsim în frescele bisericilor din Țara Românească.
Coroanele portretelor votive ar putea fi, deci, un simplu element de convenție iconografică, un discurs legitimator al autorităţii domneşti, şi nu o reflectare nemijlocită a însemnelor puterii. De altfel, trebuie remarcat că, printre cele 15 coroane pictate la Curtea de Argeş, nu se găsesc două identice: unele au trei fleuroni, altele au cinci, unele sunt mai simple, altele sunt bogat ornamentate. Domnii munteni și moldoveni, spre deosebire de împărații bizantini și țarii sârbi și bulgari, care purtau coroane închise, au optat pentru coroane deschise, după modelul apusean.
Ceremoniile de încoronare ale domnitorilor Moldovei
Tradiția coroanei regale în Moldova avea la bază o pretinsă obținere, de către Alexandru cel Bun, a unei coroane, dar și a hlamidei purpurii și a titlului de despot, chiar de la împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologu, în urma trecerii acestuia prin Moldova, în anul 1424, la întoarcerea dintr-o călătorie în Apusul Europei. De fapt, întâlnirea dintre cei doi suverani nu a avut niciodată loc, prin urmare nici ideea coroanei „împărătești” de origine bizantină nu poate avea decât statutul unei legende.
Spre deosebire de Țara Românescă, în cronicile moldovenești, dar și în cele străine, apar referințe la ceremoniile de încoronare ale domnitorilor Moldovei, precum și la coroanele acestora.
În 1550, Iliaş al-II lea Rareş comanda bijutierilor braşoveni o coroană din aur, în vederea organizării unei somptuoase încoronări la Suceava; o coroană a Țării de Jos se păstra în tezaurul Moldovei la 1562; printre bunurile lui Petru Șchiopul se găsește și o coroană foarte prețioasă, alta este găsită în tezaurul îngropat de Despot Vodă; în tezaurul lui Ieremia Movilă se afla „o coroană toată lucrată din plăci de diamant”, în timp ce într-o însemnare din Tetraevanghelul de la Humor se spune că Petru Rareș a primit „cunună împărătească”.
Dimitrie Cantemir ne-a lăsat și o descriere detaliată a ceremoniei încoronării domnitorilor Moldovei, în care face referire, în mod explicit, la coroana domnească:
„După săvârșirea acestor țeremonii, se scula Domnul în picioare și săruta atât sfântul pristol, cât și sfintele icoane cu evlavie și eșind deacolea în mijlocul bisericei, îi pune Mitropolitul pe cap o coroană de aur împodobită cu multe pietre scumpe”.
Folosirea coroanei regale în diferite reprezentări heraldice, chiar și pe stema țării, continuă și în secolul al XIX-lea, inclusiv în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și în anii de domnie ai lui Carol I, dinainte de obținerea Independenței și a proclamării regatului.
Acest text este un fragment din articolul „Coroana de oţel a regilor României”, publicat în numărul 40 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 septembrie - 25 noiembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.
