Cât de bogat era Constantin Brâncoveanu

Averea lui Constantin Brâncoveanu constituie un aspect deosebit de interesant al domniei sale, neexistând practic vreun contemporan care, lăsându-ne relatări despre domnitorul valah, să nu pomenească avuția acestuia. Numeroasele documente care s-au păstrat până în ziua de azi evidențiază faptul că Brâncoveanu avea un simț al banului foarte dezvoltat. El a căutat mai întâi să-şi consolideze averea moştenită, apoi să o mărească, apelând la diverşi creditori în funcţie de nevoi. Articolul de față își propune să pună cap la cap informațiile extrase de istorici de-a lungul ultimelor decenii și să calculeze totalul averii domnitorului.

Pentru a uşura calculul şi a oferi o imagine cât mai clară a bilanţului, am transformat diferitele monede în care au fost calculate sumele de bani în guruşul otoman de la 1708, conform parităţii oferite de Şevket Pamuk , aceasta fiind moneda cea mai folosită în acea perioadă . Guruşul (kuruş) era o monedă de argint, introdusă la sfârşitul secolului al XVII-lea în Imperiul Otoman, după modelul zlotului polonez, şi avea ca subdiviziuni paraua (40 para = 1 guruş) şi akceaua (120 akce = 1 guruş). 

Cum s-a născut averea domnitorului 

Originile averii brâncoveneşti se leagă de satul Brâncoveni (astăzi în judeţul Olt), care, în secolul al XVI-lea, aparţinea familiei Craioveştilor. În anul 1494, satul este dăruit mănăstirii Bistriţa, iar Neagoe Basarab îl dăruieşte, la 1518, Neacşei, fiica lui Horvat, mare logofăt. Faptul că bunicul şi tatăl lui Constantin Brâcoveanu, Preda vornicul, respectiv Papa Brâncoveanu, sunt îngropaţi în biserica din sat confirmă că această aşezare constituia nucleul domeniului brâncovenesc.

Papa Brâncoveanu a murit în timpul răscoalei seimenilor din 1655, pe când Constantin avea doar un an, astfel că acesta din urmă îl va moşteni pe bunicul său, Preda. Paul de Alep afirma că Preda era cel mai bogat boier din ţară, având în stăpânire 200 de sate, cifră uşor exagerată, ştiindu-se faptul că domeniul lui Matei Basarab cuprindea 153 de proprietăţi. Pe lângă cele 200 de sate, Paul de Alep menţiona şi 1.500 de familii de ţigani aflate în proprietatea vornicului. Deşi mai avea încă doi fraţi, Barbu şi Matei, Brâncoveanu a devenit singurul moştenitor la moartea lui Preda vornicul, deoarece ceilalţi doi au murit înainte să se căsătorească. Pe lângă moştenirea din partea bunicului ce însuma 43 de proprietăţi, viitorul domnitor a primit şi din partea mamei o mică avere, constând în special în bani şi bunuri mobile. În Ţara Românească obiceiul era ca fetele să primească moştenire bunuri mobile, băieţilor revenindu-le cele imobile.

Cât timp a fost la conducerea diferitelor dregătorii din Ţara Românească, Brâncoveanu a achiziţionat la rândul său 13 stăpâniri, iar în timpul domniei alte 123, astfel că numărul total al proprietăţilor ajunge la 179. Dintre acestea, 171 se aflau în Ţara Românească şi 8 în Transilvania. Interesant este cum au ajuns domeniile din Transilvania în stăpânirea domnului valah.

Domeniile din Transilvania 

Moşia de la Sâmbăta de Sus (azi în judeţul Braşov) a făcut parte din moştenirea lăsată de Preda vornicul, primită ca zălog pentru suma de 2.500 florini din partea Susanei Lorantfi, văduva principelui Gheorge I Rakoczi. Unii nobili maghiari refugiaţi din cauza revoltei curuţilor s-au împrumutat de la domnitor cu suma de 1.000 guruşi (taleri) pentru care au lăsat zălog domeniul de la Tamaş Pataca din comitatul Hunedoarei. Alte sate (Sâmbăta de Jos, Şomartin, Poiana Mărului etc.) au fost zălogite sau cumpărate efectiv de către domnitor, suma totală pentru care au fost achiziţionate satele din Transilvania ajungând la 17.600 guruşi (2.000 taleri + 9.100 florini + 3.500 lei + 1.000 ughi). La 1717, fostele stăpâniri de peste munţi ale domnitorului valorau 240.139 guruşi (florini).

De asemenea, la 1714, un inventar al bunurilor din Transilvania consemna, pe lângă multe câble de grâne, fâneţe, păduri, stupi, mori etc., şi 127 iobagi capi de familie, 1.500 capete de animale şi 1.919 guruşi (170 florini maghiari, 1.409 florini) ce trebuiau încasaţi de la supuşi. Domnitorul mai deţinea câteva case în oraşul Braşov şi în Şcheii Braşovului, a căror valoare nu este cunoscută, însă un document din 11 aprilie 1714 menţionează faptul că Brâncoveanu urma să achiziţioneze sate în Făgăraş contra sumei de 100.000 guruşi (florini).

Posesiunile din Țara Românească 

Referitor la stăpânirile din Ţara Românească, Iolanda Ţighiliu a realizat un inventar exhaustiv, la fel ca şi în cazul celor din Transilvania, însă numărul mare (171) împiedică o prezentare mai deliată a lor în articolul de faţă . Se poate trage totuşi linie, iar sumele se pot aduna. Valorile pentru care au fost achiziţionate proprietăţile din Ţara Românească au fost exprimate fie în taleri, fie în ughi, astfel că s-a ajuns la suma de 15.868 taleri şi 3.383 ughi, ceea ce înseamnă un total de 26.017 guruşi. O parte din aceste domenii au fost moştenite sau chiar cumpărate de doamna Marica, soţia domnitorului.

Ce au confiscat otomanii 

O componentă importantă a averii lui Constantin Brâncoveanu o reprezintă suma confiscată de autorităţile otomane odată cu execuţia domnitorului. Totalul indicat de sursele otomane şi calculat de Mihai Maxim se ridică la suma de 818.579 guruşi confiscaţi şi intraţi in vistieria statului.

Comparativ, cele mai mari confiscări de averi din aceeşi perioadă din Imperiul Otoman, cele ale foştilor conducători ai caravanelor de pelerini de la Mecca, Nasuh Paşa şi Süleyman Ağa, însumează doar 559.767 guruşi, respectiv 375.739 guruşi, iar averile confiscate ale unor foşti mari viziri nu ating cifra de 100.000 guruşi. La această sumă confiscată de la fostul domnitor se mai adaugă 35.995 guruşi proveniţi din vânzarea de către Ştefan Cantacuzino, la 1715, a oilor, caprelor, cailor, vacilor, taurilor şi boilor ce au aparţinut lui Brâcoveanu, cel puţin 39.000 guruşi obţinuţi de la debitori în 1714 şi aproximativ 20.000 guruşi din vânzarea unor bunuri la licitaţie în Istanbul. Astfel, suma totală intrată în vistieria statului otoman ajunge la cifra de 913.574 guruşi. De reţinut este faptul că această sumă nu include stăpânirile din Ţara Românească sau din Transilvania, cum de altfel nu include nici cei 244.884 guruşi (florini) depuşi la Casa di Austria din Viena şi nici cei 589.494 guruşi (196.498 zecchini) depuşi la Veneţia. De asemnea, unii contemporani afirmau că Brâncoveanu avea sume de bani depuse şi în Anglia şi Olanda, însă aceste afirmaţii nu pot fi dovedite pe baza documentelor.

Cronica vistieriei brâncovenești 

O sursă deosebit de importantă privind finanţele lui Constantin Brâncoveanu o reprezintă condica vistieriei, ce consemnează tranzacţii efectuate în perioada 1694-1703. Aici sunt menţionate credite în valoare de 304.326 guruşi (taleri) şi rambursări de 994.491 guruşi (taleri). Diferenţa semnificativă dintre cele două sume se datorează faptului că o mare parte a creditelor erau contractate în Imperiul Otoman pentru plăţi ce urmau să fie efectuate tot în interiorul imperiului, iar banii netrecuţi prin vistierie nu erau consemnaţi, pe când rambursările, din banii vistieriei, erau consemnate.

Marea majoritate a creditorilor domnitorului erau de religie ortodoxă, însă creditele cele mai importante erau oferite de musulmani, mai precis de conducătorul breslei măcelarilor şi de cel al breslei blănarilor din Istanbul, cel mai mare împrumut fiind de 43.000 guruşi (taleri) luat în grabă, în anul 1703, când Brâncoveanu a fost chemat urgent la Adrianopol pentru a se închina în fața sultanului. Pe lângă aceştia, printre creditorii domnului se mai numărau evrei, catolici (francezul Sinior Boneu din Edirne, care percepea o dobândă de 3% pe lună, pe când majoritatea dobânzilor se situau între 2-2,5% lunar), şi patriarhul Constantinopolului (care nu primea dobândă, ci „donaţii”), din rândul dregătorilor valahi nefiind decât 2 creditori.

Averea neconsemnată în monedă 

Pe lângă aceste date concrete, exprimate în cifre, mai există unele informaţii privind averea domnitorului, ale căror valoare bănească nu se cunoaşte. O importantă sursă de bani îi revenea lui Brâncoveanu de pe urma viticulturii, familia domnească având în stăpânire aproximativ 355 pogoane de viță de vie, iar podgoria de la Piteşti era preferata lui Brâncoveanu, acesta supraveghind personal culesul. Aici trebuie subliniat dreptul exclusiv de vânzare a vinului domnesc în Bucureşti.

Anton Maria del Chiaro, secretarul personal al domnitorului, menţiona şi că rudarii care culegeau aur din apa râurilor trebuiau să doneze anual 15 frunţi de aur (aproximativ 4 kg). Alte „surse” de metal preţios erau Zamfir, starostele de negustori, şi Ivan zaraful, care îi converteau sume mari de bani în monede de aur. De asemenea, Brâncoveanu a investit mult în podoabe, bijuterii, stofe şi blănuri scumpe şi a acordat credite braşovenilor, obţinând sume importante din dobânzi. La toate acestea se mai pot adăuga veniturile obţinute din exploatarea terenurilor agricole, a pădurilor, a heleşteelor sau a morilor.

Un bilanț al averii lui Brâncoveanu 

Pentru efectuarea bilanţului final am adunat sumele cu care au fost achiziţionate domeniile din Transilvania (17.600 guruşi), cele din Valahia (26.017 guruşi), suma confiscată de autorităţile otomane (913.574 guruşi) şi sumele depuse la Viena şi Veneţia (244.884 guruşi, respectiv 589.494 guruşi) rezultând un total de 1.791.569 guruşi. Dacă luăm în considerare faptul că preţul domeniilor a crescut faţă de momentul achiziţiei şi avem spre comparaţie stăpânirile din Transilvania, care la 1717 valorau de aproximativ 11 ori mai mult decât s-a plătit pentru achiziţionarea lor, suma depăşeşte valoarea de 2 milioane de guruşi. Astfel, afirmaţia bailului veneţian la Poartă, Andreea Memmo, conform căreia averea lui Brâncoveanu însuma peste 2 milioane guruşi, fără terenurile din Valahia, nu este departe de adevăr.

Ce înseamnă totuşi această sumă de 1.791.596 guruşi? Spre comparaţie, plăţile totale ale Ţării Româneşti către Imperiul Otoman în 1701, 1702 şi 1703 au fost de 490.342, 244.570 şi respectiv 663.591 guruşi, adică maxim o treime din averea lui Brâncoveanu. Dacă, mai departe, transformăm cantitatea argintului în euro, folosind paritatea actuală (1g argint ~ 0,45 euro), ştiind că guruşul de la 1708 avea în componenţă 15,4 grame de argint pur, rezultă 12,4 milioane euro, însă această sumă este doar orientativă, neavând o valoare reală. Să nu uităm că în acea perioadă metalele prețioase reprezentau etalonul, iar valoarea lor era astfel mult mai mare decât în prezent.

Pe de altă parte, când privim această sumă de aproape 2 milioane de guruşi trebuie să ţinem cont şi de faptul că doar o mică parte din ea era formată din bani lichizi, disponibili la imediata nevoie a voievodului, altfel, împrumutul de doar 43.000 guruşi din 1703 nu ar avea sens. Un lucru e însă cert: Constantin Brâncoveanu rămâne, după cum afirmă Iolanda Țighiliu, „cel mai bogat proprietar funciar pe care l-a avut vreodată Ţara Românească”.

În grupajul dedicat domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu din numărul 223 al revistei Historia mai puteți citi:

• Politica externă vis-a-vis de Imperiul Otoman
• Despre corespondența cu Regele Soare
• Relațiile sale cu Transilvania și Moldova
• Brâncoveanu și țarul Petru cel Mare
• Bucureștiul lui Brâncoveanu

Numărul 223 al revistei Historia este disponibil la orice punct de distribuție a presei (punctele Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 14 august – 14 septembrie 2020, dar și în format digital pe platforma paydemic.com

Bibliografie 

 Constantin Bălan, „Aspecte economice din Țara Românească în epoca brâncovenească”, în Constantin Brâncoveanu, redactori coordonatori P. Cernovodeanu și F. Constantiniu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1989, pp. 24-46 

Mihai Maxim, „The Institution Of Müsâdere (Confiscation) In The Ottoman-Romanian Relations: An Inventory Of Constantin Brâncoveanu’s (1688-1714) Property Seized To The Ottoman Public Treasury” în M. Maxim, Romano-Ottomanica. Essays And Documents From The Turkish Archives, Isis, Istanbul, 2001 

Bogdan Murgescu, Irina Gavrilă, „Credit şi creditori în timpul lui Constantin Brâncoveanu”, „Revista Istorică”, 9/1988, pp. 861-876 

Şevket Pamuk, A Monetary History Of The Ottoman Empire, Cambridge University Press (Virtual Publishing), 2003 

Iolanda Ţighiliu, „Domeniul lui Constantin Brâncoveanu”, în Constantin Brâncoveanu, redactori coordonatori P. Cernovodeanu și F. Constantiniu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1989, pp. 74-94 

Iolanda Ţighiliu, „Detalii privind domeniul lui Constantin Brâncoveanu”, „Revista Istorică”, 6, 3-4/1995, pp. 397-420