Valev avea dreptate în cele scrise în anul 1964

Se povestește prin manualele de Istorie și prin tomurile stufoase că a fost în anul 1964 un gest deosebit de frondă din partea conducătorului comunist de la București și Planul Valev al Moscovei a fost combătut până când Kremlinul a dat înapoi și a renunțat la ideea transformării țării într-o sursă de produse agricole și industria urma să fie trecută pe planul al doilea în favoarea altor entități statale ale lagărului comunist.

Istoricii de după 1990 au aflat de această rezistență și au scris cu elan patriotic despre vitejia lui Costin Murgescu, economistul pus de Gheorghe Gheorghiu-Dej să răspundă științific ideilor venite din partea specialistului sovietic Emil Borisovici Valev. S-a dezvoltat o adevărată mitologie în mediul virtual și elevii sunt obligați să tocească datele poveștilor din manuale. Un adevăr științific de prim rang trebuie reținut pentru vecie.

Partea proastă a întregului mit urban este că Valev n-a scris ceva ostil României populare pentru că n-ar fi îndrăznit după experiențele din perioada stalinistă. Nu se știa niciodată cum se schimbă gândirea conducătorilor de partid și orice virgulă era importantă într-un text. Niciodată n-a scris ceva despre transformarea României într-un grânar pentru că ar fi intrat în contradicție cu ideologia comunistă ce susținea dezvoltarea industriei cu orice preț și nu era de glumit cu tezele fundamentale ale partidului unic.

Specialistul sovietic a propus dezvoltarea agriculturii pe baza irigațiilor în raioanele dunărene pentru că erau terenuri fertile. Erau necesare și amenajări hidrotehnice deosebite pentru a face față inundațiilor. Agricultura modernă nu era ceva rău și ar fi implicat dezvoltarea industriei. Era nevoie în primul rând de multă energie electrică pentru pomparea apei din râuri spre sistemele de stropire.

Hidrocentrale de mare putere urmau să apară pentru electrificarea unităților agricole. În plus, industria era chemată să livreze pompele și țevile necesare țăranilor. Mai mult. Era necesară realizarea de rețele electrice de forță pentru mutarea unor întregi lacuri acolo unde era necesar. Fermierii comuniști aveau nevoie de tractoare, utilaje și de munți de îngrășăminte și de pesticide, ceea ce însemna dezvoltarea industriei constructoare de mașini și a celei chimice.

Marea problemă a agriculturii din orice stat constă în strângerea și depozitarea recoltelor, ceea ce implică multe mijloace de transport. Sfecla de zahăr avea nevoie de trenuri și camioanele erau necesare peste tot pe câmpuri. Sisteme vaste de depozite erau fundamentale pentru păstrarea roadelor pământului și acestea implicau cantități serioase de beton și metal.

Industria alimentară implica alte consumuri de energie electrică, mașini speciale de prelucrat și sterilizat, munți de ambalaje din metal și sticlă. Orice marfă implica etichete frumos colorate. Alte camioane și vagoane erau necesare pentru livrarea mărfurilor până la cel mai îndepărtat magazine, statul având monopol absolut asupra comerțului. Autoritățile puteau să pună orice preț la alimente pentru a obține capitalul necesar altor domenii de activitate.

Fabricile industriei alimentare implicau forță de muncă permanentă și temporară. Capacitatea de producție din Giurgiu dispunea în 1958 între 400 și 650 de angajați, exprimarea autorului comunist de articol fiind ciudat de imprecisă. Erau necesari 320 de lucrători temporari pentru Giurgiu, dar fabricile din Timișoara, Târgu-Mureș, Bod și Roman aveau nevoie de efective umane cuprinse între 1.100 și 1.700 de persoane, echivalentul întregii populații a unei comune.

Problema este că autoritățile comuniste n-au făcut totul pentru dezvoltarea industriei alimentare la niște standarde măcar socialiste. Se constata în 1955 că producția industriei republicane reprezenta numai 7,7% din totalul pe țară și specialiștii în geografie constatau că prea puțină marfă mergea în alte raioane sau la export. Se constata că producția de zahăr era departe de cele 20 de kilograme pe cap de locuitor stabilite de partid pentru o alimentație presupus sănătoasă. Ideile lui Valev privind sporirea producției erau perfecte pentru economia regiunii, dar politicienii de la București investeau într-o uriașă fabrică de celuloză la Brăila.

De ce există această înverșunare contra specialistului sovietic de origine bulgară? Explicația este una foarte simplă. Există o ură împotriva a ceea ce înseamnă ideile venite de dincolo de Prut și nici acțiunile ordonate de centrul de putere rus sau sovietic n-au fost pozitive pentru poporul român. Reacția de respingere este una absolut firească. În plus, este greu de crezut un specialist străin și nu renumitul Costin Murgescu.

_{Foto sus:
Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu în
vizită la hidrocentrala „16 Februarie” de pe Argeș, în
octombrie 1963 (© „Fototeca online a comunismului românesc”,
cota: 21/1963)}

Bibliografie minimală

_{Bulei,
Ion, Scurtă istorie a Românilor, Editura Meronia, București, 1996.}

_{Cosma,
Constanța, Contribuții la studiul geografic al industriei din
Regiunea București, în Probleme de geografie, București, 1960, p.
209 – 223.}

_{Tufescu,
V., Rusenescu, Constanța, Aspecte geografice privitoare la cultura
sfeclei de zahăr în Republica Populară Romînă, în Probleme de
geografie, volumul VII, București, 1960, p. 9 – 25.}