Unirea de la 1859 ┼či Marile Puteri: congrese, conven┼úii, decizii   jpeg

Unirea de la 1859 ┼či Marile Puteri: congrese, conven┼úii, decizii.

Dup─â mai bine de dou─â secole jum─âtate de la prima ├«ncercare de unificare a rom├ónilor ├«ntr-un singur stat ÔÇô nu ├«n concep┼úia sa modern─â, na┼úionalist─â, ci ├«n cea specific─â epocii de la 1600 ÔÇô genera┼úia de la 1848, instruit─â ├«n marile universit─â┼úi europene, p─âtruns─â de spiritul vremurilor ┼či hot─âr├ót─â s─â dep─â┼čeasc─â toate barierele politice ridicate de conjunctura interna┼úional─â pentru ├«mplinirea dezideratului ÔÇô Unirea, reu┼čea, ├«n 1859, s─â pun─â piatra de temelie a Rom├óniei moderne.

Urcarea pe tronul de la Bucure┼čti, la 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza ├«ncheia un proces complex, care se ├«ntinsese pe durata a trei ani, ├«ntre ├«ncheierea R─âzboiului Crimeii (1853-1856), ce marca ├«nfr├óngerea Rusiei ┼či diminuarea considerabil─â a rolului jucat de Imperiul ╚Üarist ├«n destinul Principatelor ┼či actul de voin┼ú─â al rom├ónilor, la 5 ┼či 24 ianuarie 1859. Actul de unire a eludat cu dib─âcie ┼či ├«n deplin consens opozi┼úia Marilor Puteri, a consfin┼úit, ├«n pofida prevederilor restrictive ale Conven┼úiei de la Paris, Unirea de facto a Principatelor prin alegerea unui singur domnitor la Ia┼či ┼či la Bucure┼čti. 

├Än iulie 1856, ├«n locul domnitorilor celor dou─â Principate (Barbu ┼×tirbei ┼či Grigore Alexandru Ghica), c─ârora li se ├«ncheia perioada de ┼čapte ani de domnie hot─âr├ót─â prin conven┼úia de la Balta-Liman (1849), sunt numi┼úi caimacami (loc┼úiitori domne┼čti): ├«n ┼óara Rom├óneasc─â ÔÇô Alexandru Dimitrie Ghica, fost domn regulamentar, iar ├«n Moldova ÔÇô boierul Teodor Bal┼č. Turcofil, conservator ┼či separatist, sprijinit de Viena ┼či Istanbul, Bal┼č reintroduce cenzura, interzice presa unionist─â ┼či persecut─â pe membrii Partidei Na┼úionale. ├Äi succede, ├«n urma decesului, ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride. ├Äncep├ónd cu luna octombrie 1856, reprezentan┼úii puterilor garante au ├«nceput s─â dezbat─â cu dreg─âtorii otomani con┼úinutul firmanului electoral ├«n temeiul c─âruia urmau s─â fie ale┼či deputa┼úii ├«n Adun─ârile ad-hoc. Discu┼úiile nu s-au ├«ncheiat dec├ót la 26 decembrie/7 ianuarie 1857, c├ónd proiectul a ├«ntrunit consensul, dup─â ce g─âsiser─â solu┼úii at├ót ├«n ceea ce privea delimitarea noii frontiere din sudul Basarabiei dintre Rusia ┼či Moldova c├ót ┼či ├«n problema retragerii trupelor de ocupa┼úie austriece din Principate ┼či a flotei britanice din Marea Neagr─â.

Firmanul, aprobat de sultan la 14/26 ianuarie 1857, a fost comunicat ├«ntr-un cadru solemn la Bucure┼čti ┼či la Ia┼či. Dup─â ce documentul electoral a fost cunoscut ┼či a luat sf├ór┼čit ocupa┼úia str─âin─â ├«n ambele Principate, mi┼čcarea na┼úional─â ┼či-a intensificat activitatea, ┼či-a diversificat formele de organizare ┼či a conturat un program. ├Än capitalele ambelor ┼ú─âri s-au alc─âtuit comitete electorale centrale ale Unirii, care au supravegheat ┼či ├«ndrumat mi┼čcarea ├«n jude┼úe ┼či ┼úinuturi ┼či, ├«n acela┼či timp, au ac┼úionat ├«n conlucare cu frunta┼úii unioni┼čti din cealalt─â ┼úar─â, ca ┼či cu frunta┼čii revolu┼úionari din exil. Unioni┼čtii moldoveni ├«┼či propuneau s─â realizeze Unirea Principatelor, ob┼úinerea netralit─â┼úii noului stat ÔÇô dup─â exemplul Belgiei ÔÇô ┼či a confirm─ârii autonomiei sale, un prin┼ú ereditar dintr-o dinastie str─âin─â, dar apar┼úin├ónd unui stat limitrof ┼či o Adunare care s─â reprezinte interesele ├«ntregii na┼úiuni.

1 jpg jpeg

├Än ┼óara Rom├óneasc─â, conducerea Partidei Na┼úionale a adoptat un program ├«n bun─â m─âsur─â identic ├«n punctele esen┼úiale celui moldovean. La 7/19 iulie 1857 au ├«nceput alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova, falsificate de caimacamul Nicolae Conachi-Vogoride. Puterile Garante au adresat note de protest, urmate chiar de ruperea rela┼úiilor diplomatice cu Poarta, tensiunea interna┼úional─â fiind deosebit de grav─â. Pentru evitarea unui nou conflict armat, ├«n ziua de 29 iulie/9 august 1857 a avut loc, la Osborne, ├«nt├ólnirea dintre Napoleon al III-lea ┼či regina Victoria. Marea Britanie a acceptat anularea alegerilor ┼či s-a angajat, al─âturi de Fran┼úa, s─â pretind─â acela┼či lucru Imperiului Otoman; ├«n schimb, Fran┼úa se mul┼úumea cu o unire administrativ─â, cu institu┼úii similare, renun┼ú├ónd ├«ns─â la varianta unirii sub un prin┼ú str─âin.

Noile alegeri, din august (Moldova) ┼či septembrie (┼óara Rom├óneasc─â) s-au soldat cu o majoritate unionist─â ├«n Moldova ┼či una conservatoare ├«n ┼óara Rom├óneasc─â. Este evident c─â Adun─ârile ad-hoc din 1857 au dar prilej afirm─ârii unei noi atitudini a rom├ónilor. Tratatul de la Paris a creat un nou statut interna┼úional pe care rom├ónii, mai exact reprezentan┼úii lor, au ┼čtiut s─â-l foloseasc─â pentru a-┼či afirma cu energie drepturile, a pretinde abandonarea vechiului sistem de rela┼úii cu puterea suzeran─â, dar ┼či cu celelalte puteri ┼či pentru a reclama dreptul lor de deplin─â autonomie ┼či chiar, ├«n perspectiv─â, de neat├órnare deplin─â.

Decizia Conven┼úiei de la Paris de a nu acorda Unirea (titulatura unificatoare ÔÇô Principatele Unite - ascundea separa┼úia) a fost primit─â cu lips─â de entuziasm ├«n Principate. Frunta┼čii mi┼čc─ârii na┼úionale au ┼čtiut ├«ns─â s─â foloseasc─â cu pricepere situa┼úia creat─â. A fost inaugurat─â o foarte dur─â campanie electoral─â, de┼či aparent era vorba doar de un cerc limitat de aleg─âtori, ├«nsum├ónd doar c├óteva mii de oameni. ├Än realitate, ├«n atmosfera efervescent─â care continua, na┼úiunea se considera mai departe implicat─â ├«n tot cursul evenimentelor ┼či ea avea s─â-┼či dovedeasc─â for┼úa ┼či eficen┼úa, deopotriv─â. Dac─â ├«n ┼óara Rom├óneasc─â ├«mprejur─ârile nu p─âreau s─â favorizeze ├«ndeplinirea obiectivelor na┼úionale, ├«n Moldova domnea o atmosfer─â optimist─â. C├ónd, la 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, au fost deschise lucr─ârile Adun─ârii Elective, mul┼úimea i-a salutat pe deputa┼úi cu strig─âte de ÔÇ×Tr─âiasc─â Unirea!ÔÇŁ. Partida Na┼úional─â dispunea de majoritate ├«n Adunarea Electiv─â, dar compozi┼úia ei era eterogen─â ┼či ea nu avea, p├ón─â aproape de momentul alegerii domnului, un candidat propriu. Dar interesele na┼úionale s-au dovedit a fi mai puternice dec├ót leg─âturile ┼či interesele personale, iar ├«n ziua hot─âr├ótoare de 9/17 ianuarie 1859, c├ónd Adunarea Electiv─â s-a ├«ntrunit pentru a-l alege pe domn, Alexandru Ioan Cuza a ├«ntrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputa┼úi prezen┼úi.

Victoria reputată în Moldova a reprezentat, fără îndoială, un puternic stimulent pentru reprezentanţii aripii radicale a Partidei Naţionale din Ţara Românească. Aici conservatorii obţinuseră, în urma alegerilor, majoritatea mandatelor. În principiu, nici unul dintre candidaţii la domnie nu respingea Unirea, în eventualitatea în care aceasta s-ar fi realizat sub sceptrul său. În condiţiile create, Partida Naţională a apelat la sprijin popular, ca ultimă soluţie pentru a asigura victoria cauzei naţionale.

├Än pofida m─âsurilor restrictive, c├ónd Adunarea Electiv─â ┼či-a deschis lucr─ârile, la 22 ianuarie/3 februarie 1859, sediul reprezentan┼úei na┼úionale era ├«nconjurat de o mare mul┼úime, care timp de trei zile s-a manifestat ┼či a ac┼úionat la ├«ndemnul grup─ârii liberal-radicale. ├Än diminea┼úa zilei de 24 ianuarie/5 februarie, deputa┼úii Partidei Na┼úionale urmau s─â propun─â alegerea domnitorului Moldovei, ├«ntr-o ┼čedin┼ú─â secret─â a Adun─ârii. Ipoteza unei duble alegeri fusese prev─âzut─â ├«n cercurile diplomatice ├«nc─â din cursul ultimelor luni ale anului 1858. De ea aminte┼čte consulul general austriac, ministrul de Externe al Austriei, consulul Angliei la Ia┼či, ministrul Belgiei la Viena ┼či al┼úi diploma┼úi. ├Än diminea┼úa zilei de 24 ianuarie, ├«ntr-o ┼čedin┼ú─â secret─â, reprezentantul Partidei Na┼úionale, pled├ónd ├«n favoarea principiului Unirii ┼či subliniind legalitatea actului, ├«n conformitate cu ÔÇ×spiritul Conven┼úieiÔÇŁ, a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ┼či ca domn al ┼ó─ârii Rom├óne┼čti. Deputa┼úii majorit─â┼úii conservatoare, care nu erau str─âini de cauza Unirii, au acceptat s─â renun┼úe la candida┼úii lor, d├óndu-┼či votul lui Cuza. Reveni┼úi ├«n ┼čedin┼ú─â public─â, ├«ntr-o atmosfer─â de entuziasm patriotic care a f─âcut o vie impresie chiar ┼či ├«n r├óndul adversarilor str─âini ai Unirii, to┼úi cei 64 de deputa┼úi l-au consacrat pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al ┼ó─ârii Rom├óne┼čti. Se ├«ncheia astfel, dup─â expresia lui Ion Ghica, ÔÇ×una din cele mai frumoase pagini ale istoriei noastreÔÇŁ. Dubla alegere a fost recunoscut─â de ansamblul puterilor garante ┼či de puterea suzeran─â, dar condi┼úionat─â numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza ┼či cu men┼úinerea separa┼úiei politico-administratice a celor dou─â ┼ú─âri.

R─âzboiul ÔÇ×uitatÔÇŁ al Crimeii 

Reprimarea revolu┼úiilor de la 1848 p─ârea s─â ├«ndep─ârteze, pentru foarte mult timp, ├«mplinirea idealurilor pa┼čoptiste. Consolidat─â ├«n rolul de ÔÇ×jandarm al EuropeiÔÇŁ, Rusia era atotputernic─â, iar Moldova ┼či ┼óara Rom├óneasc─â p─âreau condamnate s─â r─âm├ón─â sateli┼úi ai Petersburgului. Dar previziunile geopolitice ┼či ├«ntregul context politic ┼či militar au fost profund modificate de R─âzboiul Crimeii (1853-1856), ├«ncheiat cu ├«nfr├óngerea Rusiei. Victoria coali┼úiei franco-anglo-turco-piemonteze a adus un nou raport de for┼úe ├«n Europa ┼či au lipsit Rusia de mijloacele de interven┼úie ├«n Principatele dun─ârene.

R─âzboiul Crimeii reprezint─â unul dintre acele momente din istorie pe c├ót de importante, pe at├ót de pu┼úin cunoscute. Este conflictul care a schimbat balan┼úa puterilor ├«n Europa, sl─âbind Rusia, ├«nt─ârind (cel pu┼úin pentru o scurt─â perioad─â) Imperiul Otoman ┼či care a f─âcut din Fran┼úa cea mai important─â for┼ú─â militar─â european─â, ├«n timp ce Marea Britanie a r─âmas for┼úa naval─â cea mai ├«nsemnat─â. Austria ┼či-a m─ârit puterea ┼či prestigiul, at├ót Germania c├ót ┼či Italia au ob┼úinut unificarea mult a┼čteptat─â, iar Statele Unite, care nu au fost doar un observator inocent al r─âzboiului, ┼či-au folosit rela┼úiile de prietenie cu Rusia pentru a intra ├«n posesia teritoriilor Alaska ┼či Hawaii. Pentru istoricii militari conflictul e cu at├ót mai important; ├«n ciuda celor afirmate de anumi┼úi istorici ai R─âzboiului de Secesiune american, a fost primul suficient de bine documentat de c─âtre fotografi, primul care a avut loc ├«n epoca telegrafului, c─âilor ferate ┼či vapoarelor cu aburi, primul ├«n care minele au jucat un rol important ├«n b─ât─âliile navale ┼či primul care a propus utilizarea major─â a armelor chimice. Au existat p├ón─â ┼či planuri pentru un submarin ┼či un tanc. E cel dint├ói r─âzboi despre care avem informa┼úii destul de bogate despre activit─â┼úiile cotidiene ale armatelor care au purtat b─ât─âlii brutale din tran┼čee sau fa┼ú─â ├«n fa┼ú─â, despre cavaleri┼čti care s-au ├«nfruntat individual ┼či au ┼čarjat artileria inamic─â, despre solda┼úi, marinari ┼či civili care au ├«ndurat un an de asediu sus┼úinut.

crimeea jpg jpeg

A fost cel mai s├óngeros r─âzboi din epoca modern─â p├ón─â la declan┼čarea Primului R─âzboi Mondial. Totalul pierderilor nu va fi cunoscut niciodat─â cu exactitate, dar probabil c─â a dep─â┼čit un milion de mor┼úi, la care se adaug─â un num─âr necunoscut de b─ârba┼úi, femei ┼či copii r─âma┼či schilozi pe via┼ú─â din cauza r─ânilor sau a bolilor suferite. Probabil ├«n dreptul ru┼čilor se poate consemna aproape o jum─âtate de milion de victime omene┼čti, iar turcii au suferit pierderi similare. Fran┼úa a pierdut probabil 100.000 oameni, Marea Britanie peste 25.000, iar Italia ├«n jur de 2000. Magnitudinea acestor pierderi pare cu at├ót mai ├«nsp─âim├ónt─âtoare av├ónd ├«n vedere popula┼úia mondial─â de la momentul respectiv. Planeta era locuit─â de 1,2 miliarde de oameni, mai pu┼úin dec├ót popula┼úia actual─â a Chinei ┼či a Indiei. ├Än anul 1850, ├«n Statele Unite tr─âiau doar 23 de milioane de oameni (de┼či p├ón─â la 1860 aveau s─â fie 31 de milioane); ├«n Marea Britanie 26 de milioane, iar ├«n Fran┼úa 35 de milioane. Popula┼úia ├«ntregului Imperiu Otoman era de numai 25 de milioane, iar vastul Imperiu Rus avea doar 60 de milioane.

Industrializarea de la mijlocul secolului al XIX-lea a adus suferin┼ú─â pentru milioane de s─âraci din ora┼čele lumii ┼či speran┼úe pentru unii, dar progresele tehnologice rezultate au schimbat fa┼úa r─âzboiului. Cu excep┼úia majorit─â┼úii trupelor ruse┼čti ┼či turce┼čti, solda┼úii erau dota┼úi acum cu pu┼čti produse ├«n serie, care puterau omor├« la distan┼úe de peste un kilometru ┼či jum─âtate, fa┼ú─â de muschetele cu ┼úeav─â lis─â, care aveau b─âtaie mic─â, incapabile s─â ucid─â la distan┼úe de peste 100 de metri. ├Än plus, pu┼čtile noi puteau trage de dou─â ori mai repede dec├ót cele vechi. Artileria putea s─â proiecteze acum la distan┼úe de c├ó┼úiva kilometri obuze explozive grele de 100 de kilograme. Armele noi ucideau cu at├óta eficien┼ú─â de la dep─ârtare, ├«nc├ót r─âzboiul n-avea s─â mai fie niciodat─â la fel; ├«n acela┼či timp, medicii nu erau ├«nc─â ├«n stare s─â ├«mpiedice nenum─âratele decese cauzate de r─âni ┼či boli. Vapoarele propulsate cu aburi ┼či c─âile ferate au mic┼čorat lumea (c├ót s─â o po┼úi ocoli ├«n 80 de zile...) ├«n timp ce telegraful a legat guvernele cu comandan┼úii militari de pe c├ómpul de lupt─â. Pentru prima dat─â, presa a adus la cuno┼čtin┼úa marelui public evenimentele mondiale la scurt timp dup─â ce se petrecuser─â, deoarece coresponden┼úii ziarelor ├«┼či puteau transmite reportajele ┼či articolele prin telegraf direct de la locul faptei. Gra┼úie largii circula┼úii a gazetelor ┼či prezen┼úei pe front a coresponden┼úilor de r─âzboi, lumea avea s─â afle despre pre┼úul conflictului mai multe dec├ót ┼čtiuse vreodat─â p├ón─â atunci, ┼či asta ├«nainte ca r─âzboiul s─â ia sf├ór┼čit.

ÔÇ×Problema oriental─âÔÇŁ 

Dintre r─âzboaiele care puteau fi evitate cu u┼čurin┼ú─â, R─âzboiul Crimeii ocup─â cu siguran┼ú─â un loc frunta┼č. Desigur, ├«ntre Rusia ┼či Imperiul Otoman continuau s─â existe vechi tensiuni. Cele dou─â imperii aveau o istorie de confruntare ┼či Rusia ├«┼či dorea ├«n continuare accesul la Marea Mediteran─â prin str├ómtorile Dardanele ┼či Bosfor controlate de turci, deoarece comer┼úul rus, ┼či odat─â cu el, puterea Rusiei erau limitate de ghea┼úa care ├«nchidea jum─âtate de an porturile ruse┼čti de la Marea Baltic─â la Orientul ├Ändep─ârtat. Ura religioas─â dintre cre┼čtini ┼či musulmani a fost, de asemenea, un vector. Nu erau ├«ns─â motive suficiente pentru un nou r─âzboi, pentru care resposabil a fost, ├«n mare parte, ┼úarul Nicolae I.

C├ónd popoarele Europei de Est s-au ridicat ├«n 1848-1849 ├«mpotriva Austriei, Rusia a intervenit ├«n mod brutal; nelini┼čtit─â de cre┼čterea tensiunilor ├«n aceast─â zon─â, Europa Occidental─â a ├«nceput s─â se concentreze asupra a ceea ce avea s─â se numeasc─â ÔÇ×problema oriental─âÔÇŁ. Marea Britanie a devenit tot mai ostil─â fa┼ú─â de ┼úarul autocrat Nicolae I, deoarece credea ÔÇô gre┼čit, dup─â cum s-a dovedit ÔÇô c─â acesta inten┼úiona s─â ├«nainteze spre sud, ÔÇ×pentru a smulge India din str├ónsoarea sa colonial─âÔÇŁ. Concuren┼úa dintre ru┼či ┼či britanici devenise atunci at├ót de deschis─â, ├«nc├ót era cunoscut─â sub denumirea de ÔÇ×marele jocÔÇŁ. Exporturile masive de cereale ruse┼čti afectaser─â comer┼úul britanic din toat─â lumea, iar comer┼úul cu Imperiul Otoman a devenit o alt─â surs─â de discordie dintre cele dou─â puteri. Ca ┼či Marea Britanie, Fran┼úa ├«┼či dezvolta rela┼úii comerciale cu guvernul turc, pe care expansiunea rus─â le-ar fi amenin┼úat. Concuren┼úa dintre ru┼či ┼či britanici pentru controlul Mediteranei, Indiei ┼či Orientului Mijlociu crescuse ┼či devenise o preocupare vital─â at├ót pentru statele respective, c├ót ┼či pentru Imperiul Otoman. Francezii erau implica┼úi ┼či ei destul de serios.

orientala jpg jpeg

Cu toate astea, incidentul care a ├«mpins spre r─âzboiul Crimeii a fost at├ót de banal, ├«nc├ót a p─ârut ridicol chiar ┼či ├«n momentul respectiv. ├Än 1850, preo┼úii greco-ortodoc┼či ┼či romano-catolici din a┼čez─ârile sfinte Ierusalim ┼či Betleem, aflate sub protec┼úia otomanilor, au ├«nceput s─â se certe din cauza unor motive obscure (nu din perspectiv─â religioas─â!), cum ar fi care dintre ei s─â intre primul ├«n anumite locuri cre┼čtine sfinte, care dintre ei s─â intre prin care u┼č─â, cine s─â p─âsteze cheile respective ┼či cine s─â aib─â accesul principal la Ieslea Sf├ónt─â. Vaticanul a ignorat conflictul, poate din cauza rarit─â┼úii pelerinilor romano-catolici ├«n ┼óara Sf├ónt─â, ├«ns─â c─âlug─ârii greco-ortodoc┼či, care megeau frecvent ├«n pelerinaje, au apelat nemul┼úumi┼úi la ┼úar. Mereu dornic s─â-┼či consolideze rolul trandi┼úional de protector al cre┼čtinilor din Imperiul Otoman, Nicolae I, serios, ├«ncruntat ┼či ├«nalt de 1.93 m, a cerut ca oficialii turci s─â-i acorde dreptul de a proteja interesele minorit─â┼úii cre┼čtine ├«n Imperiul Otoman ┼či ale miilor de ru┼či ortodoc┼či care mergeau anual ├«n pelerinaj la Ierusalim.

Desigur, acesta a fost doar un pretext. Motiva┼úiile au fost profunde, iar ├«nfr├óngerea Rusiei a schimbat radical echilibrul geopolitic pe b─âtr├ónul continent. ┼×i, cel mai important din perspectiva noastr─â, statutul interna┼úional al Moldovei ┼či ┼ó─ârii Rom├óne┼čti a devenit o problem─â a echilibrului european. Importatoare de gr├óne rom├óne┼čti, Marea Britanie dorea s─â scoat─â circuitul cerealier de sub amenin┼úarea intercept─ârii sale de c─âtre Rusia, st─âp├ón─â a Deltei Dun─ârii. ├Än acela┼či timp, libertatea de naviga┼úie pe Dun─âre ┼či crearea unei zone tampon durabile ├«ntre Rusia ┼či Imperiul Otoman ├«ndreptau interesul marilor puteri europene asupra statutului Principatelor dun─ârene. Dup─â cum aprecia regretatul Florin Constantiniu, a┼ča cum drumurile de nego┼ú au jucat un ├«nsemnat rol ├«n apari┼úia statelor medievale ┼óara Rom├óneasc─â ┼či Moldova, tot astfel libertatea de naviga┼úie pe Dun─âre, pus─â sub control interna┼úional, a ├«ndeplinit o func┼úie esen┼úial─â ├«n crearea statului rom├ón modern.

Congrese, conven┼úii, decizii.  

La 18 februarie/2 martie 1855 ┼úarul Nicolae I a murit, ceea ce a oferit succesorului s─âu, Alexandru al II-lea, posibilitatea unei ├«ncet─âri a luptei armate. Dup─â c─âderea Sevastopolului, la 27 august/8 septembrie 1855, calea c─âtre pace a fost deschis─â. ├Än presa european─â se v├ónturau diferite ipoteze referitoare la prin┼úul str─âin care ar fi asumat conducerea Principatelor; se vorbea de un prin┼ú german, de altul apar┼úin├ónd dinastiei de Savoia ori de eventualitatea ocup─ârii tronului de c─âtre arhiducele austriac Albrecht; la ├«nceputul anului 1856 a mai fost ad─âugat─â ┼či ipoteza ducelui de Cambridge. Erau simple zvonuri sau ipoteze, care ├«ns─â dovedeau interesul pronun┼úat al marilor puteri pentru reglementarea statutului principatelor.

La 30 ianuarie//11 februarie 1856 s-au ├«ntrunit la Constantinopol reprezentan┼úii diplomatici ai Marii Britanii, Austriei ┼či Fran┼úei cu cei ai Por┼úii, pentru a discuta problema viitoarea reorganiz─âri a Principatelor. De┼či s-a decis ├«nl─âturarea Regulamentului organic, pe de alt─â parte cele dou─â ┼ú─âri au fost declarate ÔÇ×parte integrant─â a Imperiului Otoman, beneficiind de ÔÇ×o administra┼úie separat─â ┼či independent─âÔÇŁ. S-a decis alegerea viitorilor domni pe via┼ú─â dintr-o list─â de trei candida┼úi. Noul statut fundamental urma s─â fie elaborat de o comisie moldo-valah─â, la Constantinopol. A┼ča cum era de a┼čteptat, protocolul a provocat reac┼úii puternice, ├«n special ├«n ceea ce prive┼čte Principatele ÔÇ×parte integrant─âÔÇŁ a Imperiului Otoman.

2 png png

C├ónd Congresul de Pace de la Paris ┼či-a inaugurat lucr─ârile, la 13/25 februarie 1856, din prima ┼čedint─â s-a luat ├«n dezbatere ├«n proiectul de preliminarii chestiunea Principatelor, cu obiectivul de a ├«nl─âtura protectoratul Rusiei, men┼úinerea suzeranit─â┼úii Por┼úii, restituirea de c─âtre Rusia a unei p─âr┼úi din teritoriul anexat ├«n 1812, ├«ncep├ónd chiar de la Hotin ┼či o reorganizare ÔÇ×conform─â necesit─â┼úilor ┼či dorin┼úelor popula┼úiilorÔÇŁ; nu era uitat─â nici instituirea noului regim interna┼úional al Dun─ârii ┼či nici neutralitatea M─ârii Negre. La 25 februarie/ 8 martie, problema rom├óneasc─â a revenit ├«n discu┼úie, nu numai traseul noului hotar ├«n Basarabia (care se va accepta prin consens dou─â zile mai t├órziu) ci ┼či problema Unirii, idee respins─â de Aali Pa┼ča ┼či de Buol-Schauenstein (Austria), dar sus┼úinut─â, cu argumente, de reprezentan┼úii celorlate mari puteri.

Semnarea Tratatului de ansamblu s-a realizat la 18/30 martie 1856, iar ratificarea sa a avut loc la 15/27 aprilie 1856. Documentul prevedea neutralitatea M─ârii Negre, interzic├óndu-se astfel prezen┼úa militar─â a Rusiei ├«n zon─â, a hot─âr├ót interna┼úionalizarea cursului Dun─ârii prin instituirea unei comisii europene, care urma s─â aib─â ├«n grij─â cursul fluviului de la Isaccea la v─ârsarea ├«n Mare ┼či o comisie a riveranilor (din care urmau s─â fac─â parte ┼či cele dou─â principate rom├óne┼čti pentru cursul ├«n aval de Isaccea) ┼či a hot─âr├ót ÔÇ×rectificareaÔÇŁ frontierei basarabene, prin cesiunea teritoriului respectiv Moldovei, care ob┼úinea controlul gurilor Dun─ârii. Cele dou─â Principate r─âm├óneau sub suzeranitatea Por┼úii ┼či erau supuse garan┼úiei celor ┼čapte puteri. Poarta se obliga s─â le respecte ÔÇ×administra┼úia independent─â ┼či na┼úional─â, ca ┼či deplina libertate a cultului, a legisla┼úiei, a comer┼úului ┼či a naviga┼úieiÔÇŁ. Se mai decidea constituirea unei comisii speciale a puterilor c─âreia avea s─â-i revin─â ┼či s─â informeze asupra st─ârii celor dou─â ┼ú─âri ┼či s─â propun─â temeiurile viitoarei lor reorganiz─âri. C├óte un divan ad-hoc, reprezent├ónd, prin membrii s─âi, interesele claselor ├«ntregii societ─â┼úi, urma s─â fie convocat ├«n fiecare ┼úar─â pentru a exprima dorin┼úele popula┼úiei. Printr-o conven┼úie special─â, puterea suzeran─â ┼či puterile garante urmau s─â fixeze noul statut al Principatelor, c─ârora li se acorda ┼či dreptul de a se ap─âra cu c├óte o armat─â na┼úional─â, orice ac┼úiune de interven┼úie a Por┼úii fiind supus─â unui prealabil consens al puterilor garante.

A┼ča cum precizam, falsificarea alegerilor ├«n divanurile ad-hoc a dus la ├«nt├ólnirea de la Osborne dintre ├«mp─âratul francezilor ┼či regina Victoria din vara anului 1857, fiind g─âsit─â solu┼úia de compromis. Marea Britanie accepta anularea alegerilor ┼či se angaja ca, al─âturi de Fran┼úa, s─â pretind─â acest lucru Imperiului Otoman, iar Fran┼úa se mul┼úumea cu o unire administrativ─â, cu ÔÇ×institu┼úii organice similareÔÇŁ, renun┼ú├ónd ├«ns─â la varianta unei uniri sub un prin┼ú str─âin. A fost ├«ns─â vorba de un compromis de moment, deoarece ├«n 1866, Fran┼úa avea s─â sus┼úin─â Rom├ónia ├«n realizarea acestui obiectiv. Imperiul Otoman a fost nevoit s─â anuleze alegerile falsificate ┼či chiar s─â dea dispozi┼úii caimacamului Vogoridi de a se situa, ├«n perioada urm─âtoare, pe o pozi┼úie nepartizan─â. Confruntarea interna┼úional─â a fost evitat─â. Dar nu ├«nt├ómpl─âtor sultanul considera, potrivit unei coresponden┼úe primite din Constantinopol de ÔÇ×L`Ind├ępendance BelgeÔÇŁ, c─â ÔÇ×Unirea Principatelor va antrena ├«ntr-un viitor mai mult sau mai pu┼úin apropiat emanciparea succesiv─â a tuturor provinciilor cre┼čtine care apar┼úin Turciei europeneÔÇŁ.

Dup─â reluarea adun─ârilor ad-hoc, comisia de informare a marilor puteri ┼či-a ├«ntocmit raportul (cum era de a┼čteptat, nu ├«n deplin─â ├«n┼úelegere) ┼či l-a ├«naintat Conferin┼úei de la Paris, care s-a deschis la 10/22 mai, ├«ncheindu-┼či lucr─ârile la 7/19 august 1858, c├ónd a fost semnat─â de to┼úi participan┼úii. Acest act, devenit noul statut fundamental al Principatelor, avea un caracter heteroclit, cu dispozi┼úii foarte revolu┼úionare amestecate cu altele retrograde.

Conven┼úia dezvolta articolele din Tratatul de la Paris referitoare la Moldova ┼či ┼óara Rom├óneasc─â, dar ├«nsuma ┼či unele stipula┼úii care rezultaser─â din constat─ârile Comisiei de informare sau din lucr─ârile Adun─ârilor ad-hoc. Men┼úinute sub suzeranitatea Por┼úii ┼či sub ÔÇ×garan┼úia colectiv─âÔÇŁ a puterilor, cele dou─â ┼ú─âri urmau ÔÇ×s─â se administreze liber ┼či ├«n afara oric─ârei ingerin┼úe a ├Änaltei Por┼úiÔÇŁ, purt├ónd denumirea de ÔÇ×Principatele Unite ale Moldovei ┼či ValahieiÔÇŁ, separa┼úia administrativ-politic─â fiind ├«ns─â men┼úinut─â mai departe. Fiecare principat urma s─â fie condus de un domn ┼či mini┼čtrii s─âi, ultimii supu┼či responsabilit─â┼úii ministeriale. Puterea legislativ─â trebuia s─â fie exercitat─â colectiv de domn, Adunarea electiv─â din ┼úara respectiv─â ┼či Comisia central─â nou instituit─â, comun─â Principatelor. Puterii judec─âtore┼čti trebuia s─â i se asigure neat├órnarea, realiz├óndu-de ÔÇ×progresivÔÇŁ ┼či inamovibilitatea magistraturii. Domnul urma s─â fie ales ├«n fiecare ┼úar─â ÔÇ×pe via┼ú─âÔÇŁ de c─âtre Adunarea electiv─â.

Din nou, ca ┼či ├«n 1856 ┼či ├«ntr-un mod de altfel firesc, Puterile Garante s-au dovedit, a┼ča cum afirma un contemporan, ÔÇ×ni┼čte p─ârin┼úi adoptivi care nu se puteau ├«n┼úelege asupra viitorului copiilor ce le fuseser─â da┼úi ├«n grij─âÔÇŁ. Problemele rom├óne┼čti au fost ample ┼či, de obicei, dezb─âtute f─âr─â o ├«n┼úelegere profund─â. Nu s-a putut ajunge la un consens ├«n privin┼úa Unirii, de┼či aceasta fusese cerut─â de cele dou─â Adun─âri ad-hoc. Solu┼úia la care marile puteri au ajuns ÔÇô Conven┼úia de la Paris ÔÇô a fost un compromis care a dat na┼čtere unei situa┼úii paradoxale: o titulatur─â unificatoare ÔÇô Principatele Unite ÔÇô ├«n spatele c─âreia se ascundea separa┼úia, fiind men┼úinu┼úi doi domni, dou─â guverne, dou─â administra┼úii ┼či dou─â adun─âri legislative. Totu┼či, ├«n conven┼úia realizat─â au p─âtruns ┼či unele stipula┼úii ÔÇ×unionisteÔÇŁ, de care am amintit. Salvatoare pentru mi┼čcarea na┼úional─â rom├óneasc─â avea s─â se dovedeasc─â prevederea prin care se stabilea o egalitate de drepturi pentru locuitorii celor dou─â Principate.

ÔÇ×Actul energic al ├«ntregii na┼úiuni rom├óneÔÇŁ, dup─â cum justificat se exprima Mihail Kog─âlniceanu, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat concretizarea eforturilor genera┼úiei pa┼čoptiste, evenimentul reflect├ónd ┼či abilitatea prin care elita e reu┼čit s─â-┼či exprime sentimentele patriotice printr-o solu┼úionare curajoas─â ┼či inteligent─â ├«n egal─â m─âsur─â a unei probleme fundamentale pentru existen┼úa istoric─â a rom├ónilor dar care, totodat─â, devenise ┼či una de interes european. Europa a deschis u┼ča, iar rom├ónii, prin reprezentan┼úii lor, au fost cei care au dus p├ón─â la cap─ât procesul de unificare.