Un steag de la Mohacs în Castelul Huniade din Timișoara?
În data de 29 august 1526, la Mohacs, se dădea bătălia decisivă dintre armata Imperiului Otoman și armata creștină condusă de Pal Tomori. A fost un eveniment tragic care s-a soldat cu decesul celei mai mari părți a baronilor regatului Ungariei (laici și clerici deopotrivă, printre care și episcopul de Cenad Francisc Chaholy și comitele de Timiș Ioan Dragffy) și însuși regelui Ludovic al II-lea.
Cu ocazia comemorării acestui eveniment, Muzeul Național al Banatului prezintă, pe pagina de Facebook a instituției, o mică poveste de la Timișoara legată de bătălia de la Mohacs.
Antal Mindszenthy (1786 – cca 1856), un negustor de vinuri, a consemnat într-un jurnal de călătorie descrieri ale locurilor vizitate de el. Printre ele și Timișoara, unde a poposit cu ocazia unei călătorii efectuate în Banat în anul 1821. Unul dintre cele mai interesante pasaje ale descrierii lui Mindszenthy este cel referitor la cazarma de artilerie, adică la Castelul Huniade:
„Aici se găsesc numeroase și diverse tipuri de arme mai vechi și mai noi, aranjate și grupate frumos (…) În ceea ce mă privește, cel mai însemnat obiect mi s-a părut steagul cetei de pedestrași maghiari din bătălia tragică de la Mohacs: fusese adus de Ioan Zapolya și aparținuse unui contingent care, scăpând din luptă, s-a alăturat armatei sale. Steagul a fost așezat drept ofrandă într-una din bisericile de aici, ulterior se găsea în biserica iezuiților, fiind vândut acestora pentru bani, printre multe altele, în timpul împărătesei Maria Tereza. El a fost, în mod fericit, cumpărat de comandantul de atunci al garnizoanei pentru suma de cinci forinți, fiind astfel salvat de la dispariție. După ce se pășește în palat prin ușa mare, imediat după ușă și între prima fereastră se vede steagul atârnat de patru cuie: un steag mai mare decât cele ale pedestrașilor de acum, realizat din mătase de damasc de culoare roșiatică închisă sau vișinie, cu marginile dantelate din mătase verde închis, în mod asemănător steagurilor de azi. Pe o față are brodată stema Ungariei, cu legenda în jur – Pro Rege et Patria, dacă îmi aduc bine aminte –, pe cealaltă față este reprezentată Sfânta Fecioară stând pe semilună, ținându-l pe pruncul Iisus în brațe și cu textul brodat în jur Szűz Maria Patrona Hungariae, iar sub Ora pro nobis. (…) Vechimea și moliile au făcut așa mare pagubă în el, încât în momentul în care l-am ridicat, imediat s-a crăpat. Hampa verde a drapelului este înfășurată în panglici roșii.” (Mindszenthy Antal, Egy fordulas az Alföldön, Kecskemét, 2020, pp. 200–202)
Toposul salvării unor steaguri din luptele desfășurate în prima jumătate a secolului al XVI-lea, îndeosebi cu referire la Mohacs, pare să se fi perpetuat în legendele locale în mai multe zone ale fostului regat al Ungariei.
Un asemenea steag, datat în perioada premodernă, este expus în cetatea Güssing (Németújvar) din Austria, despre care legenda familiei Batthyany susține că a fost adus de la Mohacs de Francisc Batthyany, fiind înfășurat în jurul brâului acestuia.
Descrierea steagului de la Timișoara este realistă, iar iconografia – imaginea Maicii Domnului stând pe o semilună cu pruncul Iisus în brațe pe o față și stema Ungariei pe cealaltă, precum și inscripționarea, se înscriu în tipicul vexilologic al Ungariei din perioada de sfârșit a Evului Mediu.
Ioan Dragffy, comite de Timiș între 1523–1526, a fost numit cu scurt timp înainte de bătălie ca iudex curiae (judecător regal) și desemnat la Mohacs drept purtător al steagului regal, un steag, conform cronicarului Istvanffy, de dimensiuni mari, decorat cu imaginea Fecioarei Maria brodată cu fir de aur.
Conform registrului de cheltuieli al curții regale din timpul lui Ludovic al II-lea, în 1525 un Joannes pictor era plătit cu suma de 36 de forinți pentru pictarea steagului militar pe care regele îl dădea comitelui de Timiș Ioan Dragffy. Pictorul mai primea 1 forint și 45 de denari pentru repararea hampei și a picturii. Acest steag probabil a însoțit banderiul comitelui de Timiș și la bătălia de la Mohacs.
Muzeul Național al Banatului precizează că nu se poate stabili cu exactitate în ce măsură se împletește în descrierea lui Mindszenthy legenda cu realitatea. Având în vedere descrierea detaliată, este posibil să fie într-adevăr vorba despre un steag medieval din cetatea Timișoarei păstrat, iată, multă vreme după asediul de la 1552, a cărui poveste posibil să se întrețese la Mindszenthy, care citise relatările cronicarului Istvanffy, cu episodul tragic al înfrângerii armatei creștine pe câmpul de bătălie de la Mohacs la 1526.
Din nefericire, nu dispunem de date în privința soartei ulterioare a acestui steag, a rămas însă povestea sa, adaugă Muzeul Național al Banatului.
Foto sus: Timișoara în 1656, cu Castelul Huniade (reședința beilerbeiului) în centrul imaginii. Gravură de Nicolas Sanson (© Wikimedia Commons)
Bibliografie:
https://romania-atractiva.ro/ro/profiles/castelul-huniade
Zsuzsanna Kopeczny, O privire critică asupra unei descrieri inedite a Timișoarei la 1821 în jurnalul de călătorie a lui Mindszenthy Antal, în Analele Banatului, S.N., XXVIII, 2020, pp. 205–237.
Mindszenthy Antal, Egy fordulas az Alföldön, Kecskemét, 2020.
Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II, partea 3.
Mai multe pentru tine...
