Trecut şi viitor la Expo 2020 Dubai jpeg

Trecut şi viitor la Expo 2020 Dubai

Până la finalul lunii martie 2022, ochii lumii întregi sunt pe Dubai, căci emiratul găzduieşte o ediţie a Expoziţiei Universale cum nu s-a mai văzut. Inaugurată cu un an întârziere, din motivele pe care le ştim, dar păstrând denumirea iniţială, Expo 2020 Dubai se prezintă drept „cel mai mare spectacol al lumii”, unul care nu trebuie ratat, dintr-o sumedenie de motive. Iată doar câteva, de ordinul mărimii: spaţiul expoziţional de 4,38 de kilometri pătraţi, ridicat în mijlocul deşertului, adună laolaltă un număr-record de 192 de pavilioane de ţări – 266 de puncte de atracţie în total. Cât ne-ar lua să vedem totul? Vreo şase săptămâni! 

E o expoziţie despre viitor, desigur – despre cum ar putea arăta viitorul dacă avem grijă de planeta noastră –, dar care are ca punct de plecare un simbol al trecutului: un inel de aur găsit la câţiva metri adâncime sub dune, chiar aici, în apropiere de zona care găzduieşte astăzi expoziţia. O descoperire extraordinară din Epoca Fierului, aşezată în centrul Expo 2020: obiectul decorativ a devenit logo-ul expoziţiei mondiale şi punctul de inspiraţie pentru cupola Al Wasl, inima acestui spaţiu extraordinar care trăieşte doar şase luni.

Dar înainte: ce sunt expoziţiile universale? Evenimente planetare, care au loc o dată la cinci ani, în care ţările lumii își expun hainele cele noi, realizează conexiuni, creează viitorul. Un instrument redutabil de diplomaţie publică, în termeni mai apropiaţi vremurilor noastre. Prima expoziţie mondială a fost organizată la Londra, în 1851, la iniţiativa prinţului-consort Albert, soţul Reginei Victoria a Marii Britanii, şi a găzduit inovaţiile în materie de industrie ale ţărilor participante. S-a numit chiar aşa, „Marea expoziţie a industriilor tuturor naţiunilor”, şi de pe urma ei a rămas impresionanta clădire Crystal Palace din Hyde Park, în centrul capitalei britanice. Ţara Românească a participat şi ea la eveniment cu o serie modestă de produse agricole şi industriale. Prima apariţie ca atare a României – cu acest nume, adică – se va întâmpla în contextul Expoziţiei Universale de la Paris, din 1867, când Ion C. Brătianu însuşi se va număra printre premianţii ediţiei, pentru vinurile sale de la moşia Florica. 

Şi mai e ceva: expoziţiile universale au fost locurile în care, în istorie, au fost expuse pentru prima dată tehnologii extraordinare, care au ridicat la vremea lor sprâncene, dar care au intrat apoi în uzul curent: aparatul cu raze X, maşina de scris, maşina de cusut, telefonul, primul lift, prima transmisiune TV. Şi sigur că tot expoziţiile mondiale sunt responsabile de apariţia în peisajul lumii a Turnului Eiffel, a Seattle Space Needle, a filmelor IMAX, a ketchupului şi a conului de îngheţată. 

Deschisă vreme de şase luni, între 1 octombrie 2021 şi 31 martie 2022, expoziţia mondială de la Dubai găzduieşte la rândul ei exponate în premieră, care prefigurează viitorul. Cu peisajul său aproape science-fiction, Dubaiul însuşi e un oraş al viitorului. Însă, amănunt lăudabil, expoziţia onorează în egală măsură trecutul – şi de aici anume începe povestea noastră. 

Inelul care uneşte

Unul dintre cele şapte emirate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite, Dubaiul a câştigat cursa pentru organizarea Expo 2020 în noiembrie 2013 – iar din momentul acela niciun efort nu a fost precupeţit pentru a face din prima expoziţie mondială găzduită de lumea arabă un eveniment epocal. 

În şapte ani s-a ridicat în mijlocul deşertului, la distanţă egală de Dubai şi Abu Dhabi, un spaţiu expoziţional care impresionează prin dimensiuni, prin arhitectură, prin numărul de pavilioane şi puncte de atracţie, prin facilităţile oferite (parcări uriaşe, parcuri şi hoteluri în incintă, linie de metrou prelungită până la Expo, autostrăzi cu multe benzi care leagă Expo de emiratele înconjurătoare). În paralel, alte numeroase hoteluri şi-au făcut apariţia în Dubai, cu aceeaşi menire: să facă faţă afluxului impresionant de vizitatori – se estimează că, până la închidere, vor călca pragul Expo 25 de milioane de persoane, 70% din afara graniţelor Emiratelor. 

În toţi aceşti ani, organizarea Expo a fost cel mai de anvergură, cel mai strălucitor proiect al Dubaiului, cel mai acaparator de energie, de eforturi, de finanţe – şi sigur că un eveniment de asemenea talie avea nevoie şi de un simbol unificator.

La competiţia pentru stabilirea logo-ului expoziţiei mondiale s-au înscris nu mai puţin de 19.000 de participanţi, iar în martie 2016, cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa din Dubai, s-a înveşmântat de sus până jos în cercuri-cercuri aurii, mai mici, mai mari, atrăgătoare. Logo-ul va fi fost ales: o reţea strălucitoare de inele, ca o pânză cu multe ochiuri, care fuge cu atenţia privitorului. Iar forma circulară, repetată la infinit, trimite la câteva valori esenţiale ale acestei pânze – şi ale Expoziţiei Mondiale cu totul: conectivitate, forţă, rezistenţă.

Punctul de plecare pentru acest logo-simbol? Trecutul Emiratelor. Un obiect decorativ din aur, asemănător unui inel, minuţios şlefuit şi impresionând prin simetrie, prin detalii, descoperit sub dune, la 30 de kilometri de zona care găzduieşte astăzi Expoziţia Mondială.

inelul jpg jpeg

Un simbol autentic, inspirat de civilizaţia care a trăit în acest spaţiu în urmă cu mii de ani, un spaţiu legat de lumea întreagă, o dovedesc campaniile arheologice în derulare. „Logo-ul Expoziţiei Mondiale e mesajul nostru către lume că rădăcinile noastre merg mult în istorie – am fost şi vrem să rămânem un spaţiu care adună populaţii diferite şi un centru pentru inovare. Dubaiul e oraşul aurului – dar mâinile şi minţile oamenilor noştri sunt mai preţioase decât aurul”, a enunţat, la dezvăluirea logo-ului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, emirul Dubaiului. 

Autorul moral al descoperirii? Emirul însuşi

Şi poate n-o să vă vină să credeţi, dar de numele conducătorului Dubaiului – care e potrivit Constituţiei şi actualul prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite – se leagă chiar descoperirea spaţiului din care au fost extrase până acum mii de artefacte, inelul între acestea; un spaţiu acoperit de dune şi devenit sit arheologic, dată fiind uriaşa sa importanţă: situl arheologic Saruq Al-Hadid, aflat la extremitatea nordică a deşertului Rub al-Khali. 

Cândva pe parcursul anului 2002, emirul traversa cu elicopterul această zonă atunci când a observat câteva dune cu o culoare neobişnuită, mai închisă decât portocaliul atotprezent: culoarea era dată, s-a văzut mai apoi, de resturile provenite din topirea, în vremuri străvechi, a aramei şi a fierului. O echipă de la Departamentul de Arheologie al Dubaiului, venită să cerceteze, a identificat la nici trei metri şi jumătate adâncime un strat compact de nisip, plin-ochi de „un inventar impresionant de obiecte”: ceramică, duzini de mărgele, artefacte din cupru şi bronz, inclusiv vârfuri de săgeată, capete de topor, un cârlig de undiţă, brăţări, cuţite, dar şi figurine sub formă de şarpe. Situl – care se întinde pe 1,5 hectare şi care a fost atâta vreme ascuns vederii de dunele active (acele nisipuri mişcătoare ale deşertului) – a fost pus astfel în legătură cu populaţii străvechi care trăiau în sud-estul Arabiei şi venerau şerpii. 

Atâtea descoperiri – şi tot atâtea întrebări 

Din 2002 şi până acum, aproximativ 12.000 de obiecte au fost dezgropate şi au văzut lumina soarelui arzător al deşertului, iar piesele iau de-acum drumul unui muzeu inaugurat special pentru a le găzdui: Muzeul de Arheologie Saruk Al-Hadid (după numele sitului; literal: drumul/valea fierului), deschis în 2016 într-o clădire istorică din cartierul Shindagha, unul dintre cele mai vechi ale Dubaiului. 

Zona centrală a sitului arheologic Saruq Al-Hadid; cercetări realizate de University of New England (UNE), Australia, în cadrul SHARP (Saruq al-Hadid Archaeological Research Project); alăturat, piese diverse descoperite în sit, unele dintre ele cu atotprezentul simbol al şarpelui

situl arheologic jpg jpeg

După campanii succesive de excavare şi cercetare în aproximativ 10% din spaţiul sitului, în echipe mixte de arheologi locali şi oameni de ştiinţă din străinătate, un lucru pare cert: ceea ce a fost considerat iniţial un centru de prelucrare a metalului în Epoca Fierului s-a dovedit de fapt un sit cu funcţiuni diverse, întinse pe o perioadă mult mai lungă de atât.

Dovezile arheologice înregistrează astfel urme de activitate umană (comerţ, prelucrarea metalelor) încă din perioada Umm Al Nar (2600-2000 î.e.n.) până în Epoca Fierului (1100-600 î.e.n.). Situl în sine pare să fi ajuns la apogeu exact în timpul Epocii Fierului, în urmă cu 3.000 de ani. 

Totuşi, misterele persistă, iar cercetătorii le notează conştiincios în articolele rezultate în urma campaniilor. „Dimensiunile sitului şi diversitatea pieselor descoperite pun sub semnul întrebării aproape tot ce ce ştia despre natura şi dezvoltarea comunităţilor din sud-estul Arabiei în Epoca Fierului”, a notat un arheolog, iar un altul consideră că „acest sit, în egală măsură spectaculos şi enigmatic, se constituie într-o adevărată problemă de rezolvat pentru cercetători”. 

O întrebare care persistă e chiar aceasta: deşi oferă „dovezi numeroase de prelucrare a metalului, precum şi o varietate de obiecte rezultate”, situl se află totuşi la 50-100 de kilometri de sursele cunoscute de apă, minereu sau combustibil.

Profesorul Lloyd Weeks, de la University of New England din Australia, consideră că „abundenţa inexplicabilă” de material reprezintă chiar misterul central: „Situl a fost în mod clar folosit pentru topirea metalului, ceea ce este ciudat, având în vedere cât de departe este de surse de minereu sau de combustibil, dar până acum nu au fost descoperite așezări sau structuri” (dar s-au descoperit în schimb mii de mărgele din pietre decorative şi veselă din ceramică). Şi nu s-au descoperit nici morminte, nici rămăşiţe umane – nimic. (Încă) nimic.  

Apoi: de ce o asemenea cantitate impresionantă de aur şi aramă, o parte din ea transformată în obiecte, a fost în mod aparent abandonată în mijlocul deşertului? Dacă spaţiul a fost părăsit la un moment dat, de ce au fost toate acestea lăsate în urmă? „Vom continua să săpăm în speranţa că vom afla ce s-a întâmplat cu locul acesta în cei 3.000 de ani care au trecut de când a fost ultima dată folosit. Şi sperăm, sigur, că vom găsi şi semne ale locuirii, care vor răspunde la multe dintre întrebări”.

Inelul care călătoreşte

Înconjurat de mistere, un obiect anume din aur, de formă circulară, îşi trăieşte acum a doua viaţă ca logo-simbol al Expoziţiei Mondiale găzduite de emiratul Dubai. Dar şi până la deschiderea oficială a Expo, în octombrie anul trecut, faima piesei crescuse semnificativ – şi vizitatorii Muzeului de Arheologie Saruk Al-Hadid cereau să fie îndrumaţi în primul rând către aceasta. Într-un articol publicat în presa locală, un muzeograf descria râzând reacţia celor mai mulţi: „Le spunem că, da, «inelul» e aici, ei intră şi îl văd – dar sunt în mod categoric surprinşi. În primul rând, nu e un inel, ci un mic obiect decorativ din aur, cu un diametru de nici un centimetru. Piesa are 20 de bulbi circulari interiori şi 20 exteriori”. 

O piesă mică, dar cu o istorie mare, care s-ar fi putut pierde printre obiectele mai ochioase şi mai ornamentate găsite în situl din deşert... Dar nu, uite că nu: inelul face în continuare istorie şi reprezentările sale stilizate sunt astăzi la tot pasul, de cum aterizezi în Dubai.

În aeroport, pe panouri, afişe şi ecrane luminoase din oraş (Dubaiul în sine e un mare agent de promovare al expoziţiei), în ţesătura exterioară a Dubai Frame, unul dintre cele mai atrăgătoare obiective turistice ale Dubaiului, pe autostradă, pe indicatoarele care anunţă direcţia corectă către Expo; căci în această perioadă toate drumurile emiratului, toate drumurile Emiratelor Arabe Unite duc la Expo.

Iar tu nu intri bine în Pavilionul Mobilităţii, unul dintre cele trei pavilioane centrale ale Expo 2020, că afli chiar asta: povestea inelului care a inspirat logo-ul. Unde e inelul acum? Asta e o întrebare mai dificilă, dar una la care care voluntarii (cu zecile, cu sutele, răspândiţi în spaţiul expoziţional) se străduiesc să caute răspunsul. Când ieşi din pavilion, după o oră şi un pic, primeşti şi informaţia actualizată: „Inelul se află în mod obişnuit în Muzeul Saruk Al-Hadid din Dubai – şi acolo se va şi întoarce la finalul Expo”. Dar în acest moment, ca şi noi în spaţiul expoziţional, inelul se plimbă, inelul călătoreşte. „Acum se află, probabil, în Pavilionul Emiratelor Arabe Unite, unde e expus în cadrul anumitor evenimente”. Nu ştim cu precizie unde e, dar nici nu trebuie să ştim – căci e un artefact peste măsură de preţios. 

FOTO: EXPO 2020 DUBAI, SHUTTERSTOCK, WWW.SARUQALHADID.AE, © SHARP – UNE

Fragmentul face parte din articolul „Trecut şi viitor la Expo 2020 Dubai”, publicat în numărul 240 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 ianuarie - 14 februarie, și în format digital pe paydemic.com.

1 copertaHistoria 240 ianuarie jpg jpeg

Cumpără Acum