Tomisul, unul dintre cele mai bogate situri arheologice din România. De la șarpele Glykon la „epava perfectă” din Marea Neagră
Dacă ajungeţi în Constanţa, includeți în program şi o vizită la Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie și cereți unui cunoscător să vă spună pe îndelete povestea exponatelor. Minunile găzduite aici au o valoare inestimabilă, în acord cu istoria tumultuoasă a Dobrogei. Lucrurile nu se opresc însă la vechile descoperiri. Atât lucrările publice făcute în oraș în ultimii ani, cât și cele realizate pentru beneficiari privați aduc la lumină alte comori. Potențialul zonei este unul uriaș, inclusiv în largul mării, ceea ce o face o atracție pentru vânătorii de antichități din zilele noastre. Vânător de antichități este posibil să fi fost și cel care a ascuns Tezaurul de sculpturi găzduit de același muzeu, descoperit de Ziua Păcălelii, în anul 1962, tezaur din care fac parte șarpele Glykon sau grupul statuar Fortuna cu Pontos.
Plaja din Constanţa continuă să fie o atracție și după terminarea sezonului turistic, de data aceasta pentru amatorii de antichități. În ultimele luni, utilajele folosite la extinderea plajelor au scos la țărm fosile ale unor vietăți dispărute, dar și bucăți de amforă ori statuete, potrivit ştirilor venite de la faţa locului. Arheologii muzeului din Constanța nu confirmă deocamdată informațiile că odată cu nisipul dragat de pe fundul mării ar fi fost aduse la țărm și obiecte de patrimoniu, deşi aceasta este o variantă pauzibilă, ţinând cont de numărul mare de naufragii care s-au produs pe parcursul secolelor de navigație în Marea Neagră.
„Reversul medaliei este că, din cauza veșnicei probleme a fondurilor, arheologia subacvatică românească se află încă în stadiul de pruncie, chiar și după o jumătate de secol de la timidele-i începuturi. Propriu-zis, apele românești ale Mării Negre ascund bogății arheologice însemnate, poartă în ele un imens potențial care, din păcate, este departe de a fi valorificat”, este de părere arheologul Octavian Mitroi, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Tomisul, întemeiat de grecii din Milet în secolul VI a.Chr. și care, în epocile romană și romano-bizantină, a avut un destin strălucit, de Metropolă a Pontului Stâng. și, respectiv, de reședință a Provinciei Scythia, rămâne unul dintre cele mai bogate situri arheologice din România dar, în același timp, unul dintre cele mai vitregite.
Încălzire prin pardoseală din epoca romană, „în umbra” muzeului
Cum pentru comorile din mare nu sunt fonduri, descoperiri întâmplătoare făcute cu ocazia unor săpături realizate pentru fundații de case sau pentru rețele de utilități din Constanța s-au dovedit extrem de interesante. „În toamna anului 2012 au început lucrările de înlocuire ale rețelei de conducte din Centrul Vechi al Constanței. Acesta fiind și arealul ocupat de anticul Tomis, era de așteptat ca aceste lucrări să prilejuiască numeroase descoperiri arheologice. Și aceste așteptări nu au fost înșelate. Prima descoperire realizată cu această ocazie a avut loc în noiembrie 2012, când, pe strada Vasile Canarache, în imediata apropiere a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, au fost parţial dezvelite ruinele unei clădiri romane cu hypocaust. Încălzirea prin pardoseală, sau hypocaustum, cum o numeau romanii, nu este o invenție modernă – podeaua era susținută de colonete dese din cărămizi suprapuse și, prin acest spațiu gol de sub ea, circula aerul cald rezultat în urma arderii de combustibil într-un cuptor (praefurnium) situat la marginea clădirii”, detaliază arheologul Octavian Mitroi. Materialul arheologic descoperit este în curs de restaurare în laboratorul muzeului, dar se pare că momentul dezafectării clădirii poate fi plasat în sec. III-IV p.Chr.
Statuia lui Ovidiu;în plan secundar, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie
Primele urme ale zidului de incintă preroman
Aceasta nu este însă singura descoperire arheologică realizată chiar „în umbra” muzeului constănțean. Pe parcursul anului 2013, Piața Ovidiu a fost scena unor ample lucrări:în intervalul ianuarie-februarie a fost cercetat parțial un complex arheologic asemănător unui turn semicircular. Construcția prezenta ziduri groase din blocuri de calcar, cele de la exterior de formă paralelipipedică, îngrijit fasonate. Absența mortarului din structura unei clădiri de asemenea proporții, ca și materialul arheologic bogat descoperit în mediul stratigrafic al acestor ruine – ceramică fină, cu firnis, fragmente de amfore, inclusive torți ștampilate etc. – și care datează cu precădere din sec. III a.Chr., indică o datare în epoca elenistică pentru acest complex. „Din cauza ritmului alert de desfășurare al acelorași lucrări edilitare care i-au prilejuit descoperirea, obiectivul nu a putut fi complet cercetat, fapt pentru care numai cu titlu de ipoteză îl identificăm drept parte a fortificațiilor Tomisului din epoca elenistică. Ne-am afla, astfel, în fața primelor urme materiale descoperite până acum ale incintei preromane a orașului”, vin explicațiile specialistului Octavian Mitroi.
Cadran solar și Venus din marmură, în Piața Ovidiu
Două piese deosebite au revăzut lumina zilei în iulie 2013. Mai întâi, tot în Piața Ovidiu, chiar sub ochii acelui Ovidiu de bronz care se înalță în mijlocul ei, a fost descoperit un fragment dintr-un cadran solar de marmură. Piesa este o raritate, fiind numai al cincilea obiect de acest gen descoperit până acum în Dobrogea. Exteriorul piesei prezintă un splendid decor în basorelief, iar la interior sunt gravate linii orare și numele lunilor februarie-iunie scrise abreviat, cu caractere grecești. La numai o zi distanță a fost descoperit, pe strada Traian, în apropierea Pieței Ovidiu, un fragment dintr-o statuetă de marmură a zeiței Venus.
Mormânt descoperit pe strada Oborului
„În octombrie 2013, lucrările de instalare a cablurilor de fibră optică de pe B-dul Ferdinand au prilejuit descoperirea unui cuptor de uz meșteșugăresc pe care nu l-am putut cerceta decât parțial, dar mai ales segmente din zidul de incintă roman târziu și romano-bizantin al Tomisului. Descoperiri importante au fost realizate în anii 2013-2014 în imediata apropiere a Catedralei Ortodoxe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Este vorba de ziduri deosebit de masive care provin din ansamblul termelor, băilor publice ale orașului”, precizează arheologul Octavian Mitroi.
Descoperirile arheologice realizate pe parcursul reabilitării, în anii 2012-2014, a Centrului Vechi al Constanței, au fost, însă, mult mai numeroase:baze de coloane, fusuri de coloane, capiteluri de diferite ordine arhitecturale, arhitrave, cornișe. Materialul ceramic, foarte bogat, în pofida stării lui fragmentare, cu rarisime excepții, a fost găsit, în general, tot în poziție secundară, fapt pentru care valoarea lui documentară este limitată. Ce înseamnă mai exact poziție secundară? „Obiectul nu a putut fi recuperat în contextul lui inițial, deci nu s-a mai putut stabili la ce adâncime, în ce strat, în ce complex arheologic (locuință, mormânt etc.) și în asociere cu ce alte obiecte se va fi aflat la origine. În această situație, obiectul respectiv oferă cercetătorilor mult mai puține informații”, explică arheologul constănțean.
Morminte de inhumație, la fundația caselor și în apropiere de centre comerciale
Vestigii ale trecutului au fost aduse la lumină și cu ocazia anumitor lucrări pentru beneficiari particulari. Astfel, în mai 2014, în spatele clădirii Poștei mari din centrul Constanței, au fost descoperite treisprezece morminte de inhumație, majoritatea fiind ale unor creștini din epoca romano-bizantină (sec. IV-VI p.Chr.). În luna septembrie 2015 au mai fost descoperite douăsprezece morminte romane în spatele centrului comercial Kaufland. „Spre deosebire de mormintele prezentate anterior, aceste complexe funerare descoperite recent sunt mai timpurii (le datăm preliminar în sec. II-III p.Chr.), sunt locurile de veci ale unor păgâni (niciunul nu era orientat est-vest, cum era și atunci, ca și astăzi, obiceiul la creștini), iar inventarul funerar era mult mai bogat. Aproape în fiecare mormânt se afla cel puțin un vas de sticlă, alte obiecte frecvent întâlnite fiind opaițele și cănițele globulare”, povestește arheologul Octavian Mitroi, care a avut ocazia să le cerceteze la fața locului.
Tezaurul de sculpturi de la Tomis, scos din pământ de Ziua Păcălelii, în 1962
Instantaneu din timpul dezgropării Tezaurului de sculpturi de la Tomis. În centrul imaginii, cu ochelari şi pălărie, e Vasile Canarache, directorul muzeului în 1962, un fel de Indiana Jones de Constanţa
Însă cea mai valoroasă descoperire făcută în Constanța rămâne așa numitul Tezaur de Sculpturi de la Tomis. Contextul în care a fost făcută această descoperire este unul foarte prielnic pentru cercetările arheologice. „Este 1 aprilie 1962. De câțiva ani, orașul Constanța este martor al unor ample lucrări de resistematizare urbană, care l-au transformat într-un imens șantier. Cea mai radicală schimbare care se produce este desființarea Gării Vechi, situate pe locul ocupat astăzi de clădirea care adăpostește sediile Primăriei și Prefecturii. În urma extinderii progresive a orașului, gara, care de la 1860, de când fusese construită, până la începutul secolului XX, ocupase un amplasament periferic în raport cu acesta, a ajuns să dețină o poziție centrală în cadrul urbei, cu tot disconfortul de rigoare pentru cetățeni. Fapt pentru care, în acești ani, gara Constanței este mutată cu mult către vest, acolo unde se află și azi și, în același timp, se demontează liniile de cale ferată, iar clădirile vechii gări sunt demolate”, vine cu detalii arheologul Octavian Mitroi.
Indiana Jones de la Constanța
Din fericire, vestigiile anticului Tomis nu sunt singure în fața buldozerelor și excavatoarelor:este și perioada în care muzeul de arheologie local, existent sub o formă sau alta încă din 1879, a fost reorganizat în urma eforturilor lui Vasile Canarache. Sub „bagheta” acestui interesant și pitoresc personaj, care pe undeva poate duce cu gândul la un Indiana Jones autohton, muzeul de arheologie constănțean devine o veritabilă instituție de cercetare.
Un noroc în plus, la cârma Regiunii Constanța, se află acum prim-secretarul Vasile Vâlcu, vechi prieten al energicului director al Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea, așa cum se numea pe atunci. Rezultatele nu întârzie să apară. Pe lângă sute de morminte din perioadele elenistică, romană și romano-bizantină, în acești ani au fost aduse la iveală poarta de lângă Teatrul Fantasio a Tomisului romano-bizantin și mai ales Edificiul roman cu mozaic, decorat cu cel mai întins covor de mozaic policrom cunoscut până în ziua de azi în întreaga lume romană.
„S-a găsit un cap de statuie pe terenul Gării Vechi...”
„Și revenind la ziua de 1 aprilie 1962... Atunci când primul secretar Vâlcu îl sună pe Vasile Canarache să-l anunțe că pe terenul Gării Vechi «s-a găsit un cap de statuie», de la celălalt capăt al firului răzbat niște vorbe de genul:«Hai, mă, crezi că m-ai găsit de fraier?» etc.”, mai povestește arheologul Octavian Mitroi.
Numai la insistențele primului secretar, care chiar pare convins de ceea ce spune, Vasile Canarache își cheamă colaboratorii și se deplasează la „locul faptei” (pentru cei interesați în mod deosebit, șantierul blocului-turn B 5, de vis-à-vis de Complexul Colonadelor de pe Str. Traian). Și nu mică le este mirarea când, într-adevăr, văd ieșit din pământ capul unei statui, anume cea a zeiței Fortuna, Tyche în panteonul grec. „Iar dacă ținem cont de faptul că Tyche era o personificare a sorții, ne dăm seama de cât de monumental a fost cheful de ironie pe care l-a avut soarta la Constanța de Ziua Păcălelii în 1962... 24 de piese sculpturale au fost ridicate în acea zi din pământul Constanței:13 statui și statuete, 10 basoreliefuri și un mic altar fără decor sau inscripție”, enumeră arheologul constanțean comoara cea mai de preț a muzeului. Monumentele reprezintă divinitaţi clasice din pantheonul greco-roman, precum şi zeităţi orientale şi locale:Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis în dublă ipostază, Dioscurii, Gratiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon şi Cavalerul Trac.
Toate cele 24 de piese descoperite la data de 1 aprilie 1962 sunt acum adăpostite într-o singură sală a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Sala Tezaur. Sunt însoțite de fotografiile făcute în momentul descoperirii și sunt atracția muzeului. Piesele de rezistență sunt șarpele Glykon (sculptură lucrată într-un singur bloc de marmură) și grupul statuar Fortuna cu Pontos. „Când apare ca o protectoare a orașului, Fortuna poartă pe cap o coroană murală, simbolizând zidurile acelui oraș. La picioarele ei este reprezentată uneori o altă divinitate, personificare a unui element geografic, care ajută la identificarea orașului respectiv”, preciza Vasile Canarache în albumul dedicat descoperirii. Numai că Pontos de la picioarele Fortunei, simbol al Mării Negre, purta pe cap – el, nu zeița – coroana murală de formă pentagonală, cu turnuri și porți, simbolizând zidurile tomitane. Cât despre animalul fantastic cu trup de șarpe, bot de ovină, ochi de câine, plete și urechi de om și coadă de leu, identificat cu șarpele Glykon, Vasile Canarache spunea, în albumul Tezaurul de sculpturi de la Tomis:„Trebuie subliniată meticulozitatea sculptorului în redarea amănuntelor morfologice, calculate până la ultimul solz, corespunzător cu creșterea treptată a grosimii corpului reptilei”.
Tezaurul de sculpturi de la Tomis, descoperit la 1 aprilie 1962
Când a fost ascuns tezaurul:în secolul IV sau în secolul XX?
Interpretarea acestei descoperiri, care s-a încetățenit încă de la puțin timp de la realizarea ei, este că aceste sculpturi ar fi fost îngropate prin secolul al IV-lea p.Chr. de către adepții cultelor păgâne de la Tomis, pentru a le pune la adăpost de furia creștinilor din cetate împotriva vechilor zeități. „Se știe că, pe măsură ce religia creștină a intrat în legalitate și, mai ales, sprijinul pe care l-a primit din partea autorității imperiale s-a accentuat, foștii persecutați s-au transformat de multe ori în persecutori. Va fi fost și Tomisul scena unor tensiuni sau chiar a unor confruntări deschise între creștini și păgâni pe parcursul secolului al IV-lea p.Chr.?”, se întreabă arheologul, care adaugă că nu există un răspuns categoric la această întrebare, deoarece nu există unanimitate printre cercetători cu privire la îngroparea Tezaurului de sculpturi de la Tomis la sfârșitul antichității.
Unele îndoieli în acest sens au fost exprimate chiar de Vasile Canarache în zilele „fierbinți” de după marea descoperire. Directorul muzeului constănțean nu s-a bucurat, însă, de susținere din partea colegilor de breaslă atunci când a enunțat posibilitatea ca Tezaurul de sculpturi de la Tomis să reprezinte, de fapt, o colecție de antichități îngropată cu numai câteva decenii înaintea nesperatei și fericitei ei descoperiri.
Însă cel mai fervent susținător al teoriei îngropării tezaurului de sculpturi de la Tomis în epoca modernă a fost și rămâne Mihai Gramatopol. „Acest cercetător a observat, mai întâi, faptul că piesele sculpturale descoperite prezentau două tipuri de spărturi, unele purtând patina timpului, survenite încă din antichitate, altele albe, de dată recentă, dificil de explicat în eventualitatea în care producerea lor și îngroparea obiectelor care aveau aceste avarii nu va fi avut loc relativ recent. Mai mult, capul statuii zeiței Fortuna depășea nivelul de călcare contemporan zidului din sec. V-VI p.Chr. în imediata apropiere a căruia fusese îngropat tezaurul”, mai povestește arheologul Octavian Mitroi. Concluzia lui Mihai Gramatopol este aceea că Tezaurul de sculpturi de la Tomis ar reprezenta, în realitate, o „recoltă” de antichități tomitane, probabil a unei persoane implicate în traficul de antichități, din păcate deosebit de înfloritor la Constanța până în prima jumătate a secolului XX. Rațiunea îngropării acestor piese de o inestimabilă valoare ar fi fost ascunderea lor de autoritățile care începuseră să ia măsuri împotriva acestui fenomen.
Indiferent de hramul pe care îl poate primi contextul descoperirii lor, aceste artefacte rămân unele dintre cele mai importante descoperiri sculpturale realizate până acum în Dobrogea, o veritabilă „radiografie” a religiozității tomitane din epoca romană, este concluzia arheologului legată de cea mai de preț colecție a muzeului.
Epava perfectă așteaptă să fie găsită în Marea Neagră
Însă pe lângă descoperirile de pe uscat, și adâncurile Mării Negre au un potențial uriaş, sunt de părere specialiștii. Aceasta, deoarece, cu excepția Mării Baltice, Marea Neagră este singura din lume care oferă condiții propice conservării a ceea ce arheologii subacvatici numesc „epava perfectă”. Ce înseamnă aceasta? Este vorba de o navă scufundată care, indiferent de epoca din care datează și de materialul din care este realizată (inclusiv lemn!), se păstrează practic intactă, inclusiv în partea superioară, care nu se afundă în mâlul de pe fundul mării și care, în alte împrejurări, se descompune în primii ani de la naufragiu sub acțiunea curenților și a faunei marine. „Celebrul arheolog Bob Ballard, care în 1985 a descoperit epava Titanicului, a confirmat acest lucru în urma cercetărilor pe care le-a făcut în Marea Neagră, în apropierea anticului Sinope, unde a descoperit o corabie din sec. VI p.Chr., a cărei stare actuală nu diferă cu mult de înfățișarea ei din clipa în care va fi izbit fundul mării în acea zi fatală, cu paisprezece secole în urmă. Catargul, cu tot cu parâme (!), se înalță în continuare, gata, parcă, să primească vele noi cu al căror ajutor să dea corabiei avânt pe întinderile mării”, conchide arheologul constănțean Octavian Mitroi.
