Tainele năucitoare ale metroului: de ce n-a vrut Ceaușescu stații în Drumul Taberei și cum a fost construită pe ascuns stația de la Romană

Metroul este, pentru locuitorii Capitalei, mai mult decât un mijloc de transport în comun. Acesta salvează ziua multor bucureșteni grăbiți, cărora nu le trece prin minte, ținându-se de bară, câte mistere ascunde moștenirea ceaușistă.

Cei mai mulți dintre noi îl văd pe Nicolae Ceușescu în spatele monumentalei construcții, care, în zilele noastre, nu s-ar fi finalizat cu forță de muncă și resurse 100% românești. Ideea metroul în București datează de la începutul secolului al XX-lei și îi aparține tânărului student de atunci, Dimitrie Leonida. Între 1934 și 1936 se cristalizează și opinia realizarii unor linii de transport în comun subteran cu trenuri sau tramvaie electrice.

Ceuşescu a fost extrem de fascinat de prima călătorie cu metroul

Foto:Fototeca online a comunismului românesc

Cel de-al doilea război mondial zădărnicește însă planurile mărețe ale inginerilor. Ele sunt reluate, în comunism, de tovarășul iubit care reușește să mobilizeze oamenii și să adune toate resursele necesare. În 1975, începe să ne construiască metroul, care, astăzi, nu arată foarte diferit față de cum ni l-a lăsat Ceaușescu. Scopul acestul mijloc de transport era să transporte oamenii din cartierele-dormitor la fabrici.

Muncitorii de la „metrău‟ nici nu știau ce construiesc

În anul în care au început primele săpături, salahorii nu știau ce înseamnă „metrăul‟ la care lucrau. Gheorghe Moroșanu, unul dintre muncitori, povestește în cartea „Metroul fără Ceaușescu‟ un episod haios din primele zile de viață ale șantierului. Bucureşti 1975, undeva pe Splai, în apropiere de Cotroceni. Un ţăran venit din Moldova spărgea strada pentru un viitor şantier. Un băiat de Bucureşti îl întreabă:„Băi, nea Ioane, ce faci dumneata acolo?”, “Scot chetrele astea, nu vezi?”, „Lasă chetrele, spune-mi ce lucrare se execută, ce va fi în final?”, „Metrău!”, „Bine, şi ce e ăla metrou?”, „Metrău, dracu ştie!”, conchide nea Ion.

1977-lucrări pe șantierul de construcție a Metroului București, în zona staței EroilorFoto:Armand Rosenthal-Agerpres

„Burghejii‟ din Drumul Taberei nu merită metrou

Dictatorul a semnat actul prin care a luat naștere metroul, după ce s-a întors de la un simpozion internațional. Acolo aflase că tendinţele demografice în creştere demonstrau că orice oraş cu peste un milion de locuitori, cum era şi cazul Bucureştiului, avea nevoie urgentă de metrou. Chiar dacă s-au făcut numeroase studii de trafic, tovarășul a construit metroul tot după propriile capricii.Proiectul iniţial prevedea două mari linii care să lege nordul cu sudul şi estul cu vestul oraşului, iar un inel circular de tunele să lege cele patru capete ale magistralelor. Lucrările s-au realizat însă după pofta dictatorului, cu segmente de legătură lipsă între magistrale.

Inițial, metroul trebuia să fie construit din Drumul Taberei până în Balta Albă. Însă Ceaușescu l-a disprețuit pe Gheorghiu Dej și a mutat metroul, din creion, în Militari. Dictatorul zicea că în cartierul Drumul Taberei locuiau „burghejii‟, pentru că fusese ridicat pe vremea lui Dej. Nu a ținut cont de faptul că, la acea vreme, Drumul Taberei era cel mai aglomerat cartier din București. Nici de faptul că Militari nici măcar nu era construit la vremea aceea. 

Ceaușescu, într-una dintre vizitele lui la metrou

Foto:comunismulinromania.ro

Stația de la Romană, construită în secret

Peronul foarte îngust, curbele de la intrare și pilonii lați fac ca stația din Piața Romană să fie unică în București. Elena Ceaușescu este cea vinovată de aspectul pe care îl are acum stația. Sotia dictatorului a scos-o de pe harta proiectanților, în 1985, motivând că „trebuie rărite, sunt prea multe‟. Marea problema a Elenei Ceauşescu era că atât clasa muncitoare, cât şi tineretul „au început să se îngraşe‟ şi aveau nevoie să faca mai multă mişcare, îşi amintesc cei care au lucrat la construcţia metroului.

Foto:Mircea Păun

Constructorii au făcut totuși, în secret, stația de la Romană, dar i-au zidit, pur și simplu, intrarea. Ulterior, cuplul Ceaușescu și-a dat seama de necesitatea acestei stații și au dat ordin să fie pusă la loc. Muncitorii au spart zidul pentru a face culoare de acces. Nu s-a putut sparge tot zidul, din cauza riscului pe care îl presupunea o demolare de asemenea proporții.

Atunci când au început lucrările pe tronsonul Berceni-Pipera, prin ´86, oamenii care lucrau oficial la bucata de tronson Piaţa Universităţii-Piaţa Victoriei au pregătit terenul în zona Romană, fără a scăpa vreo vorbă.

Foto:Agerpres

Astfel, într-un timp record de trei luni, constructorii au făcut nişte galerii în spatele zidurilor groase pe care le vedem astăzi, cu gândul de a fi tranformate în peroane, aşa cum s-a şi întâmplat. De aceea, când privim acum staţia de metrou vedem că aceasta are forma unei arcade, pentru că pe-aici, până s-a aprobat „de sus” construcţia staţiei, metroul a circulat fără oprire, circa un an, între Universitate și Piaţa Victoriei.

Scarile rulante i-au dat batai de cap dictatorului

Constructorii își amintesc de un episod amuzant în urma unei întâlniri cu Ceauşescu, căruia i se solicitase acordul de a cumpăra „escalatoare”. Doar că tovarăsul, din neatenţie sau necunoştinţă de cauză, a înţeles altceva şi a strigat în gura mare:„Ce ne trebuie nouă excavatoare aici?”. Nu ştia că escalatoare sunt de fapt scările rulante. Apoi i-a fost explicat şi a refuzat achiziţionarea lor, motivand tot faptul că bucureştenii sunt prea graşi şi le trebuie mai multa mişcare.   De ce scârţâie metroul la Gara de nordTemutele vizite ale dictatorului stabileau niște termene limită foarte dificil de atins. Fără să se priceapă, Ceaușescu arăta cu degetul ce ar vrea să schimbe, chiar dacă, de cele mai multe ori, erau niște aberații.

Foto:comunismulinromania.ro

Constructorii îşi amintesc cum un astfel de capriciu a pus bețe-n roate soluţiei de evacuare a staţiei de la Gara de Nord.„De regulă îi plăcea să inoveze. Să participe cu idei. La Casa poporului era cel mai evident. Nu e frumos ce aţi făcut aici. Daţi jos! Nu pricepeai ce voia, făceai din nou, iar nu-i plăcea. Şi până la urmă ajungeam la o soluţie care era de fapt prima. Era dorinţa lui de a se băga în seamă. La metrou a fost una celebră. În zona Gării de Nord noi trebuia să ieşim cu staţia pe strada Buzeşti. Făcusem galeria prin faţa hotelului Nord (Ibis acum) până aproape de strada Buzeşti. Din asta ieşea o galerie care tăia curba de pe Calea Griviţei colţ cu Buzeşti. Şi ieşeam pe acolo. La prezentare Ceauşescu a izbucnit:ce faceţi mă, vreţi să dărâmaţi tot Bucureştiul?! Şi a cerut ieşirea din Gara de Nord pe strada Polizu. A forţat curba. E o rază mică acolo, dacă auziţi că scârţîe când intră metroul în Gara de Nord şa ştiţi că de la curba aceasta forţată e. O soluţie chinuită. O muncă titanică făcută acolo. Aici era marea problemă întotdeauna, te rugai să nu schimbe soluţiile. Câtă luptă era să-l faci să zică că e bine, ca să nu te facă s-o iei de la început”, au povestit inginerii.

Ceaușeasca la inaugurare:„Sîc că nu merge!‟

Vizitele Elenei Ceauşescu n-au fost prea dese la metrou. Proiectul ei de suflet a fost Casa Poporului, unde mergea de două ori pe săptămână. În 1979 a fost inaugurat primul tronson de la Semănătoarea la Izvor. Tovarășii au venit în vizită, s-au urcat toţi în vagon, iar Ceauşescu a zis:„Să pornească!‟ Tovarăşa a simţit nevoia să-şi dea cu părerea:„dacă o porni!”. „O să pornească!”, a asigurat-o Ceauşescu, împăciuitor. Prima încercare a fost, însă, fără noroc. Metroul nu a pornit. Ceauşeasca s-a întors spre tovarăș şi i-a făcut cu pumnii:„Sîc că nu merge!‟ Mecanicul a mai încercat o dată şi a pornit. Atunci Ceauşescu s-a întors spre ea şi i-a făcut la fel:„Sîc c-a mers!”, au mărturisit constructorii.

Foto:historia.ro

S-a construit în ritm recordUn lucru de care suntem siguri și cu care ne mândrim este că metroul bucureștean a fost construit cu forțe și resurse românești. Se pot număra pe degete țările care reușiseră acest lucru:Germania, Franța, Marea Britanie, SUA, Rusia, China și noi. Efortul a fost unul colosal pentru acea vreme şi chiar ritmul de înaintare de aproape cinci kilometri pe an ne poziționa pe primele poziții.