Streed food în Antichitate și Evul Mediu

Pe străzile din Grecia Antică se vindeau pești mici prăjiți. De obicei, această mâncare era cumpărată de locuitorii săraci, care nu aveau acasă cuptoare sau vetre de foc pentru a-și prepara singuri hrana.

Însă bogații obișnuiau să-și trimită des slujitorii pentru a cumpăra street food, pe care să-l mănânce în tihna propriei locuințe.

Dovezile unui număr mare de vânzători ambulanți de mâncare au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice de la Pompei. Supa de năut, servită cu pâine și cu pastă de cereale, se regăsea în „meniul zilnic” al celor care colindau prin piețele și drumurile publice.

Un florentin care a călătorit la Cairo la sfârșitul secolului al XIV-lea scria că oamenii vremii duceau cu ei fâșii de piele; le puneau pe jos și se așezau în timp ce își mâncau kebapul de miel cu orez și legume, pe care îl cumpărau de la vânzătorii ambulanți. În 1502, Turcia otomană a devenit prima țară care a legiferat și a standardizat vânzarea alimentelor stradale. În Londra victoriană, street food includea supa de mazăre și păstăile de mazăre preparate cu unt și creveți. În Paris, pe la 1840, oamenii mâncau pe stradă cartofi prăjiți.

Pe meleagurile noastre, în secolul al XIX-lea, vânzătorii ambulanți din Transilvania vindeau turtă dulce, smântână amestecată cu porumb, precum și slănină și carne prăjită, preparată deasupra vaselor de ceramică încinse cu ajutorul cărbunilor.

Pe continentul american, în piețele aztece se vindeau atolli (băutură din porumb), aproape 50 de tipuri de tamale (pachețele din aluat de porumb, umplute cu ingrediente variate: de la carne de curcan, iepure, broască și pește până la fructe și ouă), dar și preparate pe bază de insecte comestibile. Deși colonizarea spaniolă a adus în Peru alimente europene, precum grâul și trestia de zahăr, cei mai mulți oameni de rând au continuat să mănânce în principal felurile tradiționale. Trei dintre vânzătorii ambulanți din Lima secolului al XIX-lea sunt Erasmo, Sango „negro” și Na Agardite, faimoși pentru modul prietenos în care își atrăgeau mușteriii.

În perioada colonială americană, vânzătorii ambulanți vindeau stridii, porumb prăjit, fructe și dulciuri la prețuri mici, pentru toate clasele sociale. Stridiile, în special, erau considerate mâncarea stradală cea mai ieftină / populară până în jurul anului 1910, când restricțiile în cazul pescuitului excesiv și poluarea au determinat creșterea considerabilă a prețurilor.

În secolele XVIII-XIX, multe femei de origine africană își câștigau existența vânzând mâncare pe stradă: fructe, prăjituri și alune care se serveau la cafea, biscuiți, praline și alte dulciuri mereu la mare căutare în New Orleans.

Fragmentul face parte din articolul „Paradisul street food. Rapid și gustos, de mii de ani”, publicat în numărul 258 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.