Strânsa legătură dintre gazetărie și spionaj

Jurnaliștii specializați în Servicii Secrete și numai se bazează pe surse bine plasate din interior.

Jurnaliștii specializați în Servicii Secrete și numai se bazează pe surse bine plasate din interior.

Dacă ar fi să-l credem pe Thomas Gordon, autorul eseului Secrets and Lies: A History of CIA Mind Control and Germ Warfare, apărut la William Associates Inc. în 2007, sursa sa în CIA era ofițerul William Buckley, trimis peste tot în lume sub acoperirea de secretar politic al Ambasadei SUA.

La prima lor întîlnire, la Roma, scrie Thomas Gordon, „am studiat împreună similitudinile dintre jurnalism și profesia de agent secret”.

Cei doi – ziaristul și ofițerul CIA – au căzut de acord asupra următoarelor asemănări:

„Amîndouă profesiile trăiesc din informații obținute din surse. Sursele se întind pe o gamă largă, de la cele mai nobile pînă la cele josnice.

Amîndouă profesiile depind de confidențialitate. Fără ea, sursele s-ar evapora și practic, mai mult ca sigur, n-ar putea fi înlocuite de altele noi.

În ambele profesii colectăm informații pentru a răspunde unor ordine. Eu, de la redactorul meu șef, Bill, de la cine știe ce birocrat de la Langley.

Într-o seară, în fața unei sticle de Frascati, în apropiere de Pantheon, la Roma, Bill a ținut să sublinieze că amîndoi, eu, ca jurnalist, și el, ca agent secret – trebuie să fim convingători și gata să mințim pentru a găsi adevărul.

Nu vedem o altă descriere mai bună decît asta a activităților noastre.

Am recunoscut – și unul și celălalt – că ni se poate întîmpla să comitem erori. În profesia mea, pînâ la urmă probabil că asta n-avea prea mare importanță. În cea a lui Bill, asta putea declanșa un mic război murdar în toată regula.”

Despre similitudinile dintre jurnalism și spionaj am mai scris și am mai vorbit.

Analizînd celebra schiță satirică a lui I.L. Caragiale, Reportaj, din care mai toată lumea a reținut doar ironizarea ziaristului cu „sursa” în născocirile de pe o bancă din Cișmigiu, am atras atenția asupra sursei pe care o avusese ziarul, pînă atunci, în lumea politică.

Notam în eseul Radiografia știrilor din „surse”, din volumul Rolul sînilor în presa liberă, Editura Adevărul, 2011, că I.L. Caragiale, cel mai mare analist media din toate timpurile românești, surprinde în proză una dintre condițiile unui „surse” bune pentru un ziarist. La începutul schiței Reportaj, tipărite în România jună din 23 decembrie 1899, directorul gazetei Revolta națională, personaj narator, deconspiră mecanismul prin care gazeta, cu 15 ani în urmă, atinsese un tiraj record, publicînd „informațiuni de senzație” singure.

Un bărbat de stat, membru al Partidului de la Putere, partid terfelit zilnic de gazetă, era „sursa” care le dădea informații de primă mînă, prin intermediul unei dame, amica bărbatului de stat. De remarcat din observațiile lui Caragiale cîteva condiții ale „sursei” atît pentru gazetar, cît și pentru agentul secret:

1) Sursa trebuie să fie implantată într-un loc de unde poate obține informații sigure. „Bărbatul de stat”, ca membru al Guvernului și al Partidului de la Putere, avea acces la informații de top, sigure însă.

2) De surse se face rost și printr-o negustorie. În cazul de față bărbatul de stat nu era criticat de ziar.

În același timp, cea mai bună sursă e cea care se oferă singură, motivată de un sentiment sau un interes.

Cele mai bune surse provin din rîndul nemulțumiților din cadrul unei structuri: Guvern, Servicii Secrete, Pachet, Poliție.

Jurnaliștii americani care au zguduit CIA cu articolele lor Seymour Hersh, Drew Pearson, Jack Anderson, Daniel Schnorr, au folosit informații date pe gratis presei de ofițeri din Agenție. Una dintre condiții în acest caz stă în credința sursei că informația o să apară sigur.

3) Sursa trebuie profund protejată.

În cazul schiței lui Caragiale, bărbatul de stat dă informații prin intermediul unei dame, care damă se întîlnește cu ziaristul Revoltei naționale. Cum bărbatul de stat face parte dintr-un partid terfelit de Revolta națională, puțini s-ar fi gîndit, dintre colegii „bărbatului de stat”, că aceasta era sursa informațiilor din gazeta adversară.

Toate aceste adevăruri sînt valabile în America, țara presei care trăiește din informații date de surse.

În România nu există așa ceva.

_{Foto sus: Chioșc cu ziare în limbi străine, în SUA anilor '40 (© Library of Congress)}