
Știați că în Capela Castelului Corvinilor există o criptă?
Datând de la mijlocul secolului al XV-lea, Capela Castelului Corvinilor a purtat hramul Sfintei Maria şi, mai apoi, al Sfântului Ioan Botezătorul, patronul său spiritual al lui Ioan de Hunedoara.
Încăperea subterană, situată în mijlocul Capelei, înspre altar, a fost descoperită cu ocazia cercetărilor arheologice din anul 1956. Orientată aproximativ est-vest și având formă rectangulară, cripta are următoarele dimensiuni: lungime 2,55 m, lățime 1,15 m și adâncimea de 2,40 m, Laturile de vest, respectiv est ale acesteia sunt realizate din piatră, cu o nivelare din cărămidă, în timp ce laturile lungi sunt construite exclusiv din cărămidă, cu o grosime de 0,75 m, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.

Conform sursei citate, la momentul cercetării arheologice, încăperea subterană era astupată în întregime cu dărâmături şi moloz, bucăți de mortar, fragmente de pietre de construcție, fragmente de țiglă şi cărămidă, fragmente ceramice etc. Între obiectele speciale descoperite în acest spațiu, se remarcă o cruciuliță din bronz şi două monede (una poloneză secol XVII, cealaltă de secol XVIII, emisiune Rákóczi).
Bibliografie:
O. Floca, „Raport privitor la săpăturile arheologice executate la castelul din Hunedoara în vederea restaurării acestui monument”, Dosar I. N. M. I., Arhiva monumentelor istorice, nr. 5442.
Cristian Constantin ROMAN, Sorin TINCU, Observații pe marginea complexului ecleziastic de la Hunedoara-Castelul Corvinilor, Terra Sebus I, 2009, p. 153-172.
Mai multe pentru tine...


















