Portretul lui Ionel Brătianu, creionat de Maruca Cantacuzino: Un mascul care trăia cu trei femei
Maruca Cantacuzino-Enescu susține în memoriile sale, tipărite sub titlul „Umbre și lumini, Amintirile unei Prințese Moldave”, editura Aristore, 2005, că păstrarea generalului Dumitru Iliescu în postul de locțiitor al Șefului Marelui Stat Major, practic adevăratul Șef de Stat Major, deși avea în cîrcă dezastrul de la Turtucaia (19-24 august 1916), își avea explicația în „interesul pe care-l avea Ion Brătianu pentru fiica lui”.
Consoarta de drept a lui Mihai Cantacuzino și amantă de fapt a lui George Enescu, Maruca e o bîrfitoare de înaltă clasă. De aceea, portretul creionat de ea lui Ionel Brătianu ca mascul trăind în același timp cu trei femei, fără a neglija conducerea războiului din 1916, trebuie luat cu o anume prudență:
„Acesta nu era nicicum singura care se bucura de favorurile lui Ion Brătianu, pașă plin de farmec – și genial om de Stat – cu atîtea aventuri că nu le mai puteai număra, cu toți cei 65 de ani ai săi bătuți pe muchie. A avut trei în același timp, la Iași, și femeile se înțelegeau între ele, admirîndu-l și oferindu-i un repaos după grelele corvezi care îi reveneau”.
Deși femeiușcă interesată în a frînge inimile masculine, Maruca se dă politiciană. Și pentru că bărbatu-său, de care e despărțită în fapt, luptă pe baricadele Conservatorilor, Maruca îi înțeapă, cu limbuța ei de albină, pe liberalii lui Ionel Brătianu. Bîrfa cu muieraticul de Ionel Brătianu poate fi pusă și pe seama fanteziei sale de a se da drept apărătoarea marilor latifundiari în fața liberalului prim-ministru. Rămîne însă ca o posibilă certitudine afirmația privind devotamentul femeilor față de bărbatul de 65 de ani. Elisa Brătianu, fostă Marghiloman, e surprinsă, tot de Maruca, drept o luptătoare pe toate planurile pentru politica soțului ei:
„Elisa Brătianu este grăbită să-și folosească cunoștințele de limbă rusă la care trudește cu pasiune de cînd ne-am refugiat la Iași. Face totul cu pasiune, chiar spionatul în casele prietenilor, în serviciul politicii soțului ei. Astfel, cu un aer absent, cu veșnicul ei lucru de mînă, cu un zîmbet pe fața un pic masculină, trage cu urechea la vorbele, adesea defavorabile soțului ei, și le raportează imediat clicii liberale. Tot așa cum, cu o viclenie plină de eleganță, chiar în salonul ei, îi convinge să îmbrățișeze cauza liberalilor pe diplomații de calitate: Saint-Aulaire și Malassoff, ministru al Rusiei, între alții, pe care-i crezusem cîștigați de partea lui Averescu”.
Mai multe pentru tine...
