STENOGRAME/ Şedinţa CPEx al PCR din 17 decembrie 1989: Nicolae Ceauşescu vrea să demisioneze, Elena spune că trebuia «să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi la beci»   jpeg

STENOGRAME/ Şedinţa CPEx al PCR din 17 decembrie 1989: Nicolae Ceauşescu vrea să demisioneze, Elena spune că trebuia «să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi la beci»

📁 Revoluția din 1989
Autor: Redacția

Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu convoca şedinţa de urgenţă a Comitetului Politic Executiv al PCR, pentru a discuta evenimentele la Timişoara. Dictatorul le reproşează generalilor săi de Miliţie, Armată şi Securitate că n-au fost în stare să reprime în sânge revolta cetăţenilor catalogate drept „elemente deplasate“.

„Trebuia să trageţi un foc de avertisment şi dacă nu încetau trebuia să trageţi în ei. În primul rând trebuia să trageţi la picioare“, a spus furios Ceauşescu, care şi-a exprimat regretul că n-a chemat muncitorii să-i înarmeze şi ar fi rezolvat problema.

Nicolae Ceauşescu a fost susţinut de Elena Ceauşescu, care i-a certat şi ea pe comandanţi: „Să fi tras în ei, să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi la beci, ca să nu mai poată ieşi niciodată de acolo“. Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei lui Ceauşescu, a întărit cele spuse de cuplul Ceauşescu: „Să tragă!“ Un moment de cotitură s-a înregistrat însă spre finalul şedinţei, când Ceauşescu a fost scos complet din minţi de pasivitatea aghiotanţilor săi, cărora le-a spus că ar merita să fie trimişi în faţa plutonului de execuţie. El a dispus demiterea celor trei generali, dar activişti de frunte precum Gheorghe Rădulescu, Constantin Dăscălescu şi Manea Mănescu şi-au exprimat părerea că măsura că nu este oportună. În faţa neobişnuitei opoziţii, Ceauşescu s-a ridicat să plece de la prezidiu, trântind hârtiile: „De acum să vă alegeţi alt secretar general“.

S-a creat un moment de derută - notează stenografa Maria Ionescu din memorie. Ana Mureşan a început să plângă, Elena Ceauşescu a sărit să-l oprească, alături de ceilalţi membri ai comitetului. Dumitru Popescu a avut curajul chiar să îl critice pe Ceauşescu: „Eu nu înţeleg această reacţie, întrucât aici s-a exprimat o simplă părere“. Nicolae Ceauşescu revine pe scaun, calmat de reacţia de susţinere şi panică: „Bine. Atunci voi pleca mâine în Iran şi vom relua această problemă după ce se vor termina evenimentele de la Timişoara. Să lăsăm să se ocupe de aceste probleme pe tovarăşa Ceauşescu împreună cu Manea Mănescu“.

1 1 jpg jpeg

2 jpg jpeg

1 3 jpg jpeg

4 jpg jpeg

5 jpg jpeg

6 jpg jpeg

7 jpg jpeg

8 jpg jpeg

Sursă: ANR, SANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 338/1989, adevărul.ro