Stenograma secretă a lui Coposu despre fenomenul Piteşti: Pe un popă îl puneau să facă liturghie cu pişat

O discuţie din 1968 dintre Senior şi prietenul său, Valentin Hila, într-o cameră de hotel din Baia Mare, zguduie istoria României cu detalii cutremurătoare care au „evadat“ cu greu din închisoarea de la Piteşti, scrie adevarul.ro

Transcrierea unor înregistrări ale fostei Securităţi, găsită recent de istoricul sălăjean Marin Pop în arhivele CNSAS, aduce detalii inedite despre cum erau reeducaţi deţinuţii politici, prin „Experimentul Piteşti“. Corneliu Coposu, cel care nu vorbea niciodată despre cei 17 ani petrecuţi în puşcărie, îi explica bunului său prieten Hila cum sute de tineri au fost îndobitociţi de „educatori“. Iar alte sute au fost ucişi de aceiaşi torţionari. „Erau 30 de inşi în cameră şi tu erai cel care te reeducai. Ăia 30 se aliniau pe două rânduri, fronturi, tu stăteai în genunchi şi ăia, fiecare, trânteau câte o flegmă jos şi tu trebuia să le lingi pe toate“. 

A fost realitate! O realitate care a evadat mult prea târziu din spatele zidurilor închisorii de la Piteşti. O realitate cruntă descrisă de Corneliu Coposu, la 20 septembrie 1968, bunului său prieten Valentin Hila. Povestea documentului inedit, descoperit recent de istoricul sălăjean Marin Pop în arhivele Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), are în spate o oră şi cinci minute din viaţa Seniorului, într-o cameră de hotel din Baia Mare.

Monitorizat clipă de clipă de fosta Securitate, Coposu este înregistrat, în acea zi de septembrie, în timp ce îi povesteşte lui Hila, în camera de hotel, detalii şocante despre cum li se spălau creierele deţinuţilor politici, în temniţa de la Piteşti, între 1949 şi 1951. Hila, fost coleg cu Coposu în Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ), trăia în exil, la acea vreme, în Statele Unite ale Americii, având cetăţenie braziliană. Se întorcea, însă, acasă, din când în când, şi, atunci când Seniorul avea timp, îşi petreceau împreună vacanţele prin ţară.

Istoricul Marin Pop lucrează la monografia familei Coposu

„Cei doi vechi prieteni au stat de vorbă despre ce s-a întâmplat la Piteşti, despre fenomenul de reeducare, neştiind că sunt ascultaţi şi înregistraţi. Erau anii în care Seniorul era vânat pas cu pas de fosta Securitate“, spune istoricul Marin Pop, care a descoperit documentul într-unul dintre cele 38 de volume cu transcrierile discuţiilor lui Coposu, îndosariate de fosta Securitate şi păstrate acum de CNSAS.

Amintirile unui camarad din detenţie

Istoricul adaugă că foştilor deţinuţi politici le era interzis să povestească despre ceea ce se întâmpla în închisorile comuniste, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care nu există nici acum prea multe mărturii despre „Reeducarea de la Piteşti“. „În ’64, când i-au eliberat din detenţie, i-au pus pe toţi să semneze că, dacă spun cuiva ce s-a întâmplat în închisorile comuniste, îi închid din nou“, subliniază Marin Pop.

Corneliu Coposu a fost închis, timp de 17 ani, în mai toate temniţele comuniste din ţară, inclusiv în cea de la Piteşti. „Seniorul nu a trăit personal reeducarea din această temniţă, despre care îi vorbeşte prietenului său. Ştia, însă, toate scenele de tortură de la un coleg de suferinţă, pe care îl întâlnise în timpul anilor grei de detenţie“, explică istoricul sălăjean. Colegul de suferinţă era Sandu Ghica, fiul fostului prefect al Poliţiei Capitalei în Guvernul Nicolae Rădescu, un consiliu de miniştri considerat ultima guvernare democratică a României, până la Revoluţia din ’89.

Autodemascarea:  „Tata a fost un hoţ“

În camera de hotel, Corneliu Coposu îi povesteşte prietenului său cum deţinuţii politici de la Piteşti, majoritatea studenţi şi membri ai Partidului Naţional Ţărănesc sau ai Partidului Naţional Liberal (PNL), erau „reeducaţi“, mai întâi, prin ceea ce ei numeau „Autodemascare“.

Deţinuţii erau puşi să îşi mărturisească păcatele, iar pentru a trece mai uşor de această „probă“, ajungeau să inventeze tot soiul de grozăvii. „Ăsta (Sandu Ghica – n.r.), la reeducare, a ţinut cam următorul discurs:«Tata a fost un hoţ, care a furat de la armată, fura cămăşile soldaţilor şi le vindea. Mama a fost o curvă, avea nu ştiu câţi amanţi». (...) Nişte chestii din acestea de stătea ceasul“, îi povestea Coposu prietenului Augustin Hila.

Istoricul Marin Pop comentează că „pe lângă metodele obişnuite de tortură, închisoarea de la Piteşti a fost singura din ţară unde s-a aplicat şi spălarea de creier, prin care torţionarii încercau să te facă se te autodemaşti, aşa cum reiese şi din cuvintele Seniorului. Încercau să te facă să ajungi să crezi că tu eşti de vină pentru toate relele, inclusiv pentru faptul că ai ajuns la închisoare. Era, în mod clar, o închisoare de exterminare, specializată pe elita studenţimii de la acea vreme, din care cei care scăpau erau, în general, un fel de roboţi cu creierul spălat“.

Depersonalizarea:„Liturghie cu pişat“

După autodemascare, spălarea minţilor prin „Experimentul Piteşti“ continua cu „Depersonalizarea“, în care umilinţele trăite de deţinuţi erau inimaginabile. „Trebuia să faci lucruri care să le dovedească educatorilor că tu ai rupt complet cu eul tău din trecut şi, pentru asta, trebuia să faci o serie întreagă de umilinţe. (...) La un popă, care trăieşte, săracul, şi acum, puţin înnebunit, din Constanţa, îl punea să facă, în fiecare dimineaţă, liturghie cu pişat şi cu căcat şi să-i împărtăşească pe ceilalţi“, detaliază Seniorul în discuţia purtată, în 1968, în camera de hotel.

Marin Pop, cel care, acum, lucrează la monografia familiei Coposu, explică importanţa vorbelor Seniorului, de la acea vreme, pentru filele istoriei României:„Acest document este inedit, în primul rând, prin explicarea detaliată a ororilor care s-au petrecut în gulagul românesc, orori despre care cei care le-au supravieţuit nu prea au vrut să vorbească. Nu au vorbit în perioada comunistă, pentru că le era frică. Nu au vorbit nici după Revoluţie, pentru că, probabil, nu voiau să retrăiască acele momente groaznice. Doreau să uite!“.

Istoricul mai spune că mărturia lui Corneliu Coposu este inedită şi prin faptul că acesta a preferat să nu povestească public despre închisoare:„Am studiat cât de mult am putut şi ce era disponibil despre «Fenomenul Piteşti» şi nu mă aşteptam să găsesc astfel de detalii spuse de Senior. Corneliu Coposu, o persoană şi o personalitate care, în ciuda chinurilor pe care le-a îndurat în cei 17 ani petrecuţi în închisorile comuniste, nu povestea niciodată despre acea perioadă“.

„Noi, românii, uităm prea repede“

Nu toţi cei care au trecut prin chinurile „Reeducării de la Piteşti“ au scăpat cu viaţă. Seniorul, în aceeaşi discuţie de la Baia Mare, dă şi câteva exemple de cunoscuţi care au ieşit din închisoare în
sicriu, răpuşi de torturile la care au fost supuşi:„Pana, ăla, moşierul, a murit în reeducare. Fluieraş, socialistul, a murit în reeducare... bătut, aşa, şi schingiuit. Când mureau, erau, pur şi simplu, şterşi din controale, gata, fără nicio urmare“.

„Sunt detalii cutremurătoare chiar şi pentru istoricii care au studiat în detaliu acei ani, acele orori de la Piteşti. Cuvintele Seniorului sunt, fără doar şi poate, crudul adevăr. Şi este bine ca acest adevăr să fie cunoscut, pentru că noi, românii, avem tendinţa să uităm prea repede. Să iertăm, poate, prea repede. Iar istoria, mai ales o astfel de istorie, trebuie cunoscută, pentru a nu se repeta“, subliniază Marin Pop.

Istoricul adaugă că „torţionarii, din mari criminali, au devenit, după Revoluţie, mieluşei, cu pensie de 6.000-7.000 de lei lunar, în timp ce foştii deţinuţi, cei care au suferit de pe urma lor, iau pensii de mizerie“.

„Weekend Adevărul“ vă prezintă integral, în exclusivitate, transcrierea discuţiei dintre Corneliu Coposu şi prietenul său, Valentin Hila, prelua-tă din arhivele CNSAS. Menţionăm că intertitlurile aparţin redacţiei.

Sunt detalii cutremurătoare chiar şi pentru istoricii care au studiat în detaliu acei ani, acele orori de la Piteşti. Cuvintele Seniorului sunt, fără doar şi poate, crudul adevăr.

Marin Pop,  istoric


File din arhiva fostei Securităţi cu transcrierea discuţiei purtate de Corneliu Coposu şi Valentin Hila, în 1968, la Baia Mare

Cine a fost Corneliu Coposu

Seniorul s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj), fiind fiul preotului Valentin Coposu, fost protopop greco-catolic al Districtelor Şamşud şi Coşlariu şi, totodată, un adept înfocat al Partidului Naţional din Transilvania. Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947. 

Maniu a fost prezent în viaţa lui Corneliu Coposu încă din copilăria acestuia, între cei doi existând şi o relaţie de rudenie. Maniu este şi cel care i-a influenţat radical cariera lui Coposu, îndrumându-l să aleagă Facultatea de Drept în locul celei de Teologie, care era o tradiţie de generaţii în familia Seniorului. Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia. Corneliu Coposu a făcut 17 ani de puşcărie politică, între 1947 şi 1964, fiind acuzat de „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“. După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, pe un pat al Spitalului Universitar Bucureşti.

„Te puneau să stai în poziţie de sfinţi, ceasuri întregi, până când leşinai“

„Obiectivul «BICAZ»

cam. 317

La ora 8.45, în cameră discută doi domni, al căror nume nu a rezultat din discuţii. Probabil, ambii au fost deţinuţi politici şi povestesc amintiri din timpul detenţiei.

La început, dl. X (Corneliu Coposu – n.r.) povesteşte despre lăcomia preoţilor deţinuţi. Dl. X spune că «acolo» (în închisoare – n.n.) erau şi mulţi legionari, dar cea mai periculoasă categorie de deţinuţi o formau foştii ofiţeri de jandarmi care erau toţi «ciripitori» şi «turnători»;îi băteau pe deţinuţi, abuzând de funcţiile lor de şefi de brigăzi, în care au fost promovaţi în penitenciare.

Apoi, dl. Y (Valentin Hila, prietenul lui Corneliu Coposu – n.r.), după vârstă, pare ceva mai tânăr decât dl. X, întreabă dacă dl. X a auzit despre «reeducarea studenţească de la Piteşti». Dl. X zice că el cunoaşte personal întâmplările petrecute acolo. Dl. Y zice că el a citit o lucrare «la noi» (în străinătate – n.n.) care trata despre această reeducare. Dl. X zice că s-au săvârşit lucruri oribile, de nedescris, continuând“:

„SĂREAU ŞI TE BĂTEAU PÂNĂ CĂDEAI JOS“

„Ei (comuniştii – n.n.) au făcut aşa:au avut doi legionari, Ţurcanu şi Bogdanovici. Aceştia au fost iniţiatorii, adică primii oameni pe care i-au recrutat pentru treaba aceasta. Pe urmă, ei şi-au făcut o echipă, fiecare de câte opt inşi şi, pe urmă, echipele s-au amplificat, pe măsură ce selecţionau alţii, dintre cei reeducaţi. Tendinţa era de a împânzi toate puşcăriile şi de a le reeduca prin anihilarea voinţei şi prin spălarea creierului... Orice fel de voinţă de rezistenţă. Au făcut ăştia nişte lucruri înfiorătoare. 

Să-ţi spun câteva scene ca să te cutremuri:de exemplu, una din primele şedinţe era de autodemascare, adică trebuia să spui tot ce e rău despre tine şi, apoi, începeau unii – asta după bătăi cumplite – căci primele două săptămâni era numai bătaie nemotivată. Adică, săreau vreo patru – cinci din ăştia, tot deţinuţi, însă reeducaţi, săreau şi te băteau până cădeai jos;asta de trei – patru ori pe zi. După aia, te puneau să stai în poziţie de sfinţi, nemişcat, aşa, într-un picior, cu mâinile sus, cu capul îndoit între genunchi, şi aşa mai departe, ceasuri întregi, până când leşinai. După aceasta, venea demascarea asta şi, atunci, trebuia să spui că io îs porc, îs beţiv, îs curvar, îs cutare... Să spui toate porcăriile pe care le-ai făcut. Acum, bătăile erau aşa de cumplite încât oamenii, ca să treacă prin proba asta, şi inventau. Mi-a spus unul, Ghica, care era fiul lui Bubi Ghica, fostul prefect al Capitalei (la poliţie), generalul Ghica“.

Intervine dl. Y:„Bebe Ghica“?

Dl. X:„Nu Bebe. Bebe era altul. Bebe Ghica era legionar, fost director al Siguranţei. Acela s-a purtat foarte frumos. Ălalaltul a fost ca o icoană“.

Dl. Y:„Pe Ghica din Iaşi, îl ştiu pe ăla...“

„MAMA A FOST O CURVĂ“

Dl. X:„Da, foarte frumos s-a purtat. Acela e cumnat cu Slăvescu, fostul director al Siguranţei legionare, şi a stat 24 de ani în închisoare, dar nu i se poate reproşa nimic. A avut o ţinută demnă, de la început până la sfârşit, printre puţinii legionari care n-a făcut niciun fel de tranzacţie. Da acesta era unul Sandu Ghica şi e fiul fostului prefect al Poliţiei Capitalei, de pe vremea lui Rădescu... Bubi Ghica. Ăsta, la reeducare, a ţinut cam următorul discurs:«Tata a fost un hoţ, care a furat de la armată, fura cămăşile soldaţilor şi le vindea, avea furnizori cărora le dădea efectele militarilor, şi mâncare, şi nu ştiu ce … Mama a fost o curvă, avea nu ştiu câţi amanţi», şi cum se regula mă-sa. Pe urmă, vorbea de o soră – el nici nu avea soră – pe care n-o mai satisfăcea regulatul simplu şi el trebuia să-i organizeze cu prietenii lui, regulatul în poştă;îi alegea măsurându-le cosoarele;prietenii, cinci-şase inşi, îi ducea la el ca s-o reguleze pe soră-sa în poştă. Nişte chestii de acestea de stătea ceasul. Bine-nţeles că, după o chestie de asta, nu-l mai băteau, zicând:«Uite cum s-a reeducat, cum şi-a spălat creierul!». 

După asta, venea şedinţa aşa-zisei depersonalizări. La depersonalizare, trebuia să faci lucruri care să le dovedească educatorilor că tu ai rupt complet cu eul tău din trecut şi, pentru asta, trebuia să faci o serie întreagă de umilinţe. Acum, să-ţi spun câteva chestii concrete. Una din scenele de depersonalizare:erau 30 de inşi în cameră şi tu erai cel care te reeducai. Ăia 30 se aliniau pe două rânduri, fronturi, tu stăteai în genunchi şi ăia, fiecare, trânteau câte o flegmă jos şi tu trebuia să le lingi pe toate. Asta una! A doua, acum mergea crescendo:erai de serviciu la tinetă;aia era tot o... cum să zic... un act de depersonalizare, de serviciu la tinetă. Tu stăteai lângă tinetă şi, când mergea unul să se cace, după ce termina, trebuia să-l lingă, în loc de hârtie. La un popă, care trăieşte, săracul, şi acum, puţin înnebunit, din Constanţa, îl punea să facă, în fiecare dimineaţă, liturghie cu pişat şi cu căcat şi să-i împărtăşească pe ceilalţi. Nişte chestii, că stă ceasul. Cine le-a putut inventa? Dar sunt autentice, lucruri petrecute. 

Nu mai vorbesc de actele de sadism criminale. De exemplu, au fost o mulţime care au murit. Pana, ăla, moşierul, a murit în reeducare, Fluieraş – socialistul – a murit în reeducare... bătut aşa şi schingiuit. Când mureau, îi scoteau din cameră şi nici măcar nu se dresa un act;erau, pur şi simplu, şterşi din controale, gata, fără nicio urmare... morţi în urma bătăii ăstora. Au fost sute de morţi în condiţiile acestea“.

„DE CE I-AU ÎMPUŞCAT? CA SĂ NU MAI FIE!“

Dl. Y:„Şi la Piteşti era asta?“   

Ce a fost „Experimentul Piteşti“

„Reeducarea de la Piteşti“ sau „Experimentul Piteşti“ a durat din 1949 până în 1951 şi includea un întreg arsenal de metode de tortură administrate opozanţilor comuniştilor, în special tineri studenţi, membri ai PNŢ sau PNL.

Metoda folosită era transformarea victimelor în călăi, încercându-se spălarea creierelor deţinuţilor care deveneau, apoi, torţionari pentru colegii lor. Închisoarea asigura şi o selecţie preliminară pentru lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu-Sărat, Târgşor şi altele, unde echipe de foşti deţinuţi urmau să continue experimentul.

În Penitenciarul Piteşti au murit, în urma torturilor la care au fost supuşi, între 100 şi 200 de deţinuţi, fără a se cunoaşte, însă, numărul total al acestora. Experimentul a durat până în 1951 şi a fost oprit de autorităţi. Penitenciarul, construit în perioada 1937-1941, avea o capacitate de 700-800 de locuri. În primii ani, aici erau aduşi deţinuţi de drept comun, iar în 1942 au ajuns câţiva elevi minori, arestaţi pentru participarea la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. 

Ei sunt consideraţi de istorici primii deţinuţi politici de la Piteşti. Apoi, puşcăria este „cuşca“ acţiunii violente de reeducare. Până în 1977, funcţionează ca penitenciar, după care este trecută în proprietatea unui trust de construcţii. 

Din 1990, clădirea s-a privatizat, trecând în administrarea mai multor firme de construcţii.

Dl. X:„La Piteşti şi la Gherla. Atât au început să facă. Au început şi la Canal şi s-a suspendat reeducarea, când au început să ţipe posturile de radio străine şi când Danulescu s-a sinucis. Danulescu ştii cine-i?“

Dl. Y:„Dr. Danulescu. Deci eraţi în gazonul (?) 22!“

Dl. X:„Acesta, la un moment dat, fiind băgat la reeducare, asta începuse la Canal, la kilometrul 4, trimise o echipă din ăştia de studenţi legionari reeducaţi şi începuse acolo şi l-a luat pe el ca cel mai…“

Dl. Y:„Voinic...“

Dl. X:„Aşa! Şi a început reeducarea şi ăsta a înnebunit, a fugit din baracă şi a intrat în sârma ghimpată.“

Dl. Y:„Da ştiu chestia asta...“

Dl. X:„Şi au tras în el ca să-l împuşte, cu intenţia ca să scape (n.r. – de el), aşa era de îngrozit. Ei, şi atunci, concomitent, protestele posturilor de radio... s-a suspendat asta. Dar tendinţa era să se…“

Dl. Y:„Da chestia asta ştia Ministerul de Interne?“

Dl. X:„Da.“

Dl. Y:„Ştiau ăia mari toţi?“

Dl. X:„Da’ cum îţi închipui tu că într-o puşcărie, în care nu te vedeai unul cu altul, că nu te lăsa nici să respiri, să se poată întâmpla aşa cum au prezentat ei procesul ce s-a făcut ulterior? Au prezentat ca şi cum asta ar fi o iniţiativă a lui Horia Sima, transmisă din străinătate, şi au simulat procesul, în care i-au condamnat la moarte pe iniţiatori şi i-au împuşcat... pe oamenii lor.“

Dl. Y:„Şi pe Ţurcanu ăsta?“

Dl. X:„Şi pe Ţurcanu, şi pe Bogdanovici, şi pe încă vreo cinci. Şi de ce i-au împuşcat? Ca să nu mai fie! Ei lucrau direct cu conducerea, cu un colonel de Securitate, ungur, pe care l-au împuşcat. Ăsta era unul din cei mai cumpliţi... un ungur din Oradea... colonel de Securitate. Cum dracu îl cheamă? Un nume specific unguresc, care conducea această reeducare. Şi acesta s-a sinucis la un moment dat şi s-a deschis un proces împotriva ăstora cu reeducarea. Bine-nţeles, după ce i-au bătut cumplit pe ăştia, ţinându-i vreo opt luni de zile în nişte condiţii îngrozitoare... că ăştia toţi s-au prezentat la proces şi au spus, ca o poezie învăţată pe de rost, că ei au primit ordin de la Horia Sima, că pentru a compromite regimul comunist... să facă ororile astea în închisoare şi că închisoarea nu ştia nimic. Îţi închipui, într-o închisoare, unde erai izolat, ei să intre în grup dintr-o celulă într-alta şi să facă... că doar tuşeai o dată şi ştia toată puşcăria.“

„În continuare, dl. X mai reaminteşte regimul sever şi crunt al epocii respective, din penitenciare.
Apoi, dl. X îl întreabă pe dl. Y că de ce nu este agreat Tăutu de părintele Dragomir. Dl. Y motivează că din motive de morală – ar fi mare curvar. Dl. X este de părere că Tăutu este cel mai cu cap dintre toţi. Dl. Y zice că Birlea este mai mare ca el, că la Vatican, unde lucrează Tăutu, mai este şi Ogăşan, dar nu le cunoaşte exact funcţiile.

Dl. Y povesteşte că a asistat la Consiliul Cardinalilor, în anul 1945, decembrie, la Roma, şi, după consiliul, s-a întâlnit cu părintele Capos din Abrud, care s-a interesat de la dl. Y dacă i-a plăcut consiliul. Dl. Y a spus că nu i-a plăcut deloc, deoarece a considerat că totul era o mascaradă, o aranjare scenică, motiv pentru care şi-a atras ura părintelui Capos, pentru că a îndrăznit să sfideze biserica catolică.

În continuare, domnii încep să-şi facă toaleta, se îmbracă şi se pregătesc de plecare. La ora 9.50, dnii părăsesc camera.

20 sept. 1968,  Baia Mare

Copiat în 2 exemplare de mr. Bolintineanu G. Din verificările efectuate, a rezultat că Y este Hila Augustin, cetăţean brazilian, comerciant, iar X este Coposu Corneliu, din Bucureşti.

Mr. G. Bolintineanu“  

SENIORUL ŞI CEI 17 ANI ÎN PUŞCĂRIILE COMUNIŞTILOR

La 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu toată conducerea PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău“. Atunci, mai multor lideri ai PNŢ li s-a oferit ocazia să fugă peste hotare şi, la aerodromul din Tămădău, autorităţile comuniste i-au arestat.

Istoricii susţin că toată afacerea a fost pusă la cale chiar de comunişti, pentru a desfiinţa PNŢ. În 1956, după nouă ani de arest preventiv, fără să fie judecat, lui Coposu i s-aînscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“ şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Seniorul a trăit, timp de 17 ani, cele mai crunte clipe în beciul Ministerului de Interne, dar şi în puşcăria din Craiova, unde paznicii au zidit pereţi în jurul lui, lăsând doar o fereastră mică pentru mâncare. A stat acolo opt luni, timp în care nu s-a spălat şi nu a avut niciun contact cu exteriorul. Periplul lui Coposu prin închisori continuă cu Uranus, după care revine la Ministerul de Interne. Este mutat la Jilava, Malmaison (Bucureşti), Capul Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni şi, din nou, la Ministerul de Interne, Uranus, Piteşti şi Jilava.

Ajunge, apoi, şi la Gherla, Sighet, Aiud, dar şi la Râmnicu-Sărat, unde are cea mai lungă perioadă de detenţie, între 1957 şi 1962. De la Râmnicu-Sărat, revine la Ministerul de Interne, după care este trimis, doi ani, cu domiciliu forţat, la Rubla, Brăila. În 1964, a fost eliberat, fiind angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti.

Diaconescu îi explica tehnica Securităţii

Şi după ieşirea din puşcărie, Coposu a fost urmărit, pas cu pas, de fosta Securitate.
„Era urmărit din clipa în care se trezea, ieşea din casă, se urca în autobuz, se întâlnea cu diverse persoane şi până seara, când ajungea înapoi în pat. I se puneau aparate de înregistrare chiar şi în camerele de hotel în care se caza“, explică istoricul sălăjean Marin Pop. Seniorul nu ştia că e urmărit şi refuza să creadă că, tehnic, era posibil acest lucru.

„În anii ’70, la o întâlnire cu Ion Diaconescu (activist anticomunist, membru al PNŢ, deţinut politic, lider al PNŢCD, după Revoluţie – n.r), acesta, inginer de profesie, îi explica lui Coposu metodele tehnice prin care ei doi erau ascultaţi de Securitate“, adaugă istoricul.

Povestea malului surpat, la Canal

Marin Pop povesteşte că Seniorul a trecut foarte aproape de „reeducare“, însă nu la penitenciarul din Piteşti, ci în perioada în care a fost la Canal. Istoricul redă un episod petrecut în martie 1951, când Coposu era condamnat la muncă forţată, la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Atunci, prin intermediul inginerului Ionescu Călineşti, prieten din tinereţe, Şerban Ghica, Radu Câmpeanu şi Corneliu Coposu, toţi trei colegi de suferinţă, au reuşit să primească, de acasă, bani şi scrisori. Securitatea a aflat, însă, şi a declanşat o anchetă. „În aceeaşi zi, la intervenţia inginerului, cei trei au fost salvaţi de la moarte. Au  fost puşi să lucreze sub un mal excavat, care ameninţa să se surpe. Prin intervenţia inginerului, au fost scoşi de sub acest mal. Echipa de reeducare, condusă de un anume Fux, compusă din şapte indivizi, s-a oferit voluntară să-i înlocuiască, pentru a demonstra fidelitatea faţă de noul regim comunist. După doar câteva minute, malul s-a surpat pe ei. Cu toate încercările lui Corneliu Coposu şi ale celorlalţi deţinuţi, nu s-a reuşit să se scoată de sub tonele de argilă decât un singur supravieţuitor“, povesteşte istoricul.

Potrivit acestuia, Flavia Coposu, într-un interviu acordat istoricului,   afirma că deţinuţii peste care s-a surpat malul veneau de la Piteşti şi aveau misiunea să-i reeduce şi pe ceilalţi deţinuţi politici:„Culmea a fost alta, după ce s-a dărâmat malul, i-au pus pe ei să sape şi, în buzunarul unuia, a găsit turnătoria făcută împotriva celor trei:Bani (Şerban Ghica – n.r.), Cornel şi Câmpeanu“. Seniorul îi răspunde:„Uită-te că Dumnezeu şi-o pus degetul asupra destinului meu!“.

Întâlnirea cu prosperul torţionar Vişinescu

Corneliu Coposu a fost umilit chiar şi după căderea comunismului de torţionarul Alexandru Vişinescu

În „Convorbiri cu Vartan Arachelian“, Corneliu Coposu povestea cum, după ’90, l-a întâlnit pe o stradă din Bucureşti pe unul dintre cei care i-au făcut viaţa un chin în închisorile comuniste:celebrul torţionar Alexandru Vişinescu, fostul director al închisorii din Râmnicu-Sărat, pe vremea în care Seniorul era încarcerat acolo. Coposu povesteşte că Vişinescu „era civil şi avea o figură de individ prosper“. Seniorul nu l-a recunoscut, motiv pentrucare Vişinescu a avut incredibilul tupeu să-l apostrofeze:„Nu se poate, domnule Coposu, ca eu, care am avut atâţia deţinuţi, să vă recunosc, iar dumneavoastră, care aţi avut un singur director...“.  

„L-am întrebat pe Vişinescu cum se descurca, se pensionase, avea o pensie de 6.000 de lei, o ducea foarte bine, se îngrijea de nepoţi. Da, n-am avut nici cel mai mic sentiment de repulsie faţă de el, pentru că am socotit că omul acesta, cu inconştienţa care îl caracteriza, a socotit că-şi face datoria faţă de partid şi faţă de stat, prin atitudinea lui de torţionar;dictase împotriva mea o serie de pedepse, care puteau determina moartea mea în puşcărie“, i-a povestit Seniorul lui Vartan Arachelian.

Sursa:adevarul.ro