Statul Liber Congo sau cum a ajuns Leopold al-II-lea să obțină ,,propria colonie” în Africa
Imperiul Belgian este unul dintre imperiile europene apărute printre ultimele, la sfârșitul secolului al-XIX-lea, un actor politic întârziat în procesul de Colonizare a Africii (cunoscut și ca „Lupta pentru Africa”, desfășurat între 1880-1900), alături de Imperiul German și Regatul Italiei.
Belgia ia naștere ca stat pe harta Europei în 1831, prin desprinderea din Regatul Țărilor de Jos (din care a făcut parte între 1815-1831). Prima tentativă de realizare a unui imperiu colonial al Belgiei apare în 1843, când Leopold I (primul monarh constituțional al Belgiei, ce domnește între 21 iulie 1831-10 decembrie 1865) dorește să semneze un contract de colonizare cu Ladd&Co (compania de trestie de zahăr a lui William Laid și Peter Allen Brinsmaide) a Regatului Hawaii, dar afacerea pică datorită dificultăților financiare ale celor doi.[1] Printre interesele coloniale ale lui Leopold I se mai numără și următoarele state, conform arhivelor ,,Ministerului pentru Externe și Comerț al Belgiei”: Brazilia, Algeria, regiunea Pueblo din Mexic,Cipru,India,Java,Filipine,regiunea La Plata din Argentina,etc.[2]
Partea I: Imperiul de inspirație misionară
În cele din urmă, odată cu moartea lui Lepold I (la 10 decembrie 1865) și instalarea lui Leopold al-II-lea (fiul său) pe tronul Belgiei în aceeași zi, belgienii sunt interesați să-și creeze un imperiu în centrul Africii, fascinați fiind de călătoriile lui Henry Morton Stanley (jurnalist și explorator american,1841-1913) în căutarea lui Doctor David Livingstone (explorator și misionar al Societăți Metodiste, 1813-1873) în centrul Africii,realizate între 1867-1871, dar și impresionați chipurile, de efectul dăunător și inuman al comerțului cu sclavi din regiunea Tanganyika-Nyassa, fapt despre care se află după ultimele călătorii ale lui Stanley.[3] Astfel, ordinele misionare austriece și italiene doresc să lanseze o serie de proiecte misionare pentru a se ajunge în centrul Africii, prin sudul Sudanului, pentru a sprijini populațiile ,,Nuba” (cele din bazinul Fluviul Congo), împotriva asaltului negustorilor islamici. [4] În cea mai complexă versiune a sa , cea concepută de Daniele Comboni (membru al societății misionare catolice ,,Inima lui Iisus”), planul viza convertirea ,,păgânilor” africani la creștinism prin intermediul africanilor înșiși, cu suportul moral și material al europenilor,într-o primă etapă (la jumătatea secolului al-XIX-lea), proiectul fiind finanțat de Dinastia Habsburgilor, urmând ca în 1880, acesta să fie preluat de Cardinanlul Lavigerie, ca parte dintr-un amplu program geopolitic francez pentru Africa Centrală.[5] Scopul acestor proiecte misionare este pe de o parte, oprirea asaltul islamic asupra altor state africane (precum Nuba, Ashanti sau Dahomey), iar pe de alta, oprirea conflictelor armate dintre negustorii portughezi de sclavi și șefii de trib africani din Africa de Vest și a celor dintre negustorii arabi și populația swahili în est, stratificându-se astfel rețeaua de avanposturi, piețe comerciale și comunități de negustori europeni, existente încă din secolele XVI-XVII.
Exploratorul și jurnalistul britanic Henry Morton Stanley,cel care îl va ajuta pe regele Leopold al-II-lea să-și dezvolte un imperiu în Africa
(Sursa: https://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/stanley_sir_henry_morton.shtml )
În anul 1876, un nou actor își face apariția pe scena Imperialismului European din Africa, fiind vorba de regele Leopold al-II-lea (1865-1908), care în cadrul Conferinței Geografice de la Bruxelles, sub falsele pretexte ale promovării progreselor științei în Africa pentru dezvoltarea nivelului de viață al populației și eliminarea sclaviei, pretexte ce i-au adus numeroase laude, el de fapt, caută să se implice în acest joc cu miză mare (care era Colonizarea Africii). Mai mult decât atât, el caută să valorifice orice oportunitate geografică ce i se ivea de a explora și pune mâna pe vreun teritoriu din Africa și pentru a fi asociat cu orice inițiativă revoluționară în domeniul Colonialismului European.[6]
Astfel, sub auspiciile Societății Africane Internaționale, în acel an, ofițerii belgieni pun bazele unui avanpost comercial pe râul Tanganyika și îl iau de partea lor în misiunea de explorare a regiunii pe Henry Morton Stanley, după ce acesta atinsese Boma, o așezare aflată lângă gura de vărsare a Fluviului Congo, la capătul unei expediții ce costase viața tuturor însoțitorilor săi europeni și a două treimi dintre cei africani.[7] Cu toate acestea, el continuă explorarea zonei de-a lungul fluviilor și dinspre est spre vest, nu din interiorul continentului, Lepold al-II-lea dând dovadă de originalitate în alegerea strategiei de colonizare a acestui teritoriu față de alte imperii (Imperiul Francez, Britanic sau Portughez). În plus, colonizarea Statului Liber Congo se va realiza pe baza semnării unor tratate între Stanley și căpeteniile africane locale pentru înființare de așezări, puncte comerciale unite între ele în cadrul unei „confederații negre a statelor libere” (proiectul fiind inspirat de colonizarea afro-americană a Liberiei).[8]
Proiectul va fi abandonat pentru o vreme,dar va beneficia de un context internațional favorabil spre a fi dus la căpăt, întrucât...în februarie 1885, prin Documentul de la Berlin, adoptat în cadrul Conferinței Coloniale de la Berlin (15 noiembrie 1884-26 februarie 1885,în cadrul căreia,reprezentanții marilor puteri europene,plus ce ai S.U.A și Imperiului Otoman vor stabili regulile în baza cărora urma să se realizeze Colonizarea Africii), Statul Liber Congo este recunoscut ca entitate statală, cu singura legătură că ambele state (Regatul Belgiei și Statul Liber Congo) au același conducător, în rest, această colonie africană a Imperiului Belgian fiind condusă în mod autarhic și autoritar.[9]
Următoarea perioada a Statului Liber Congo este cunoscută sub numele de „Oamenii lui Stanley” fiind reprezentată de o fuziune de elemente europene care dau pulsul și dezvoltarea coloniei:constructori și ingineri navali scandinavi pentru micile ambarcațiuni cu aburi de pe fluviul Congo,misionari americani,italieni,belgieni sau suedezi,magnați francezi,britanici și americani ce sprijină construcțiile de drumuri și poduri, instalarea unor sisteme de irigații și chiar construirea unei căi ferate într-un viitor cât mai apropiat. Tot în această perioadă, este creată o forță militară extinsă pentru Statul Liber Congo, pe baza unor permise de recrutare care deveniseră obsesia lui Lepold al-II-lea, ce voia să aibă soldați din toate colțurile Africii:din estul Africii, din Zanzibar până la Natal,din vest, din Senegal până în Sierra Leone și chiar din afara continentului (din zone ale lumii precum Macao sau Barbados).[10]
În același timp, prin intermediul stațiilor coloniale, ce se bazau pe comerțul cu sclavi aduși pe râul Bobangi, Regatele Yaka și Lunda cunosc o dezvoltare economică extraordinară, fiind admirate de alte state africane, cu toate că trebuiau să se bazeze pe această formă de exploatare economică pentru a nu lăsa în paragină activitatea comercială desfășurată pe râul menționat mai sus. În această perioadă, cele mai mari succese ale lui Lepold al-II-lea sunt eradicarea formală a sclaviei ,în anul 1892, prin intermediul bine-cunoscutei sale mașinării de război, „La Force Publique” care decide, fără înștiințarea Parlamentului de la Bruxelles, să pornească la luptă împotriva negustorilor arabi din Zanzibar și din estul Congoului, aceasta fiind înlocuită, totuși de ceva mult mai rău:munca forțată, asociată cu mutilarea africanilor ce se împotriveau, iar cea de a doua realizare este legată de finalizarea, în 1898, a unei căi ferate ce lega Matadi de Leopoldville (capitala coloniei), un proiect ingineresc impresionant pentru Africa Neagră de atunci ce a costat “un mort pentru fiecare traversă.”[11].
Dar, la sfârșitul anilor 1890-începutul anilor 1900, rapoartele și știrile privind sistemul financiar al Statului Liber Congo aduc la suprafață detalii revoltătoare și șocante despre crimele comise împotriva indigenilor de acolo și a felului în care această regiune era jecmănită, la propriu, de toate resursele sale...
Soldați congolezi din ,,La Force Publique”,anul 1900 (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Force_Publique )
Partea a-II-lea - Leopold INC.
Cum să distrugi totul pentru a avea o colonie
Leopold al-II-lea a fost fiul regelui Leopold I, cel care a redat independeța Belgiei în 1831, a reușit să mențină siguranța țării prin Pactul de Neutralitate din 1839 (semnat cu Regatul Marii Britanii) și a încercat să pună bazele proiectului colonial belgian, chiar dacă nu a reușit acest lucru. În totală antiteză cu tatăl său, Leopold al-II-lea s-a dovedit a fi după cum spun numeroși istorici, un colonizator ipocrit,sângeros,complet imoral,sadic și manipulator. El i-a succedat tatălui său în 1865 și în mod abil a reușit să nu implice Belgia în calitate de beligerant în Războiul Franco-Prusac (1870-1871), dându-și seama că țara sa nu putea avea nicio influență în jocul de putere al Europei.[12] A fost,însă, singura sa realizare politică și diplomatică lăudabilă. Restul au fost decizii aparent bune și profitabile, dar cu impact dezastruos și reprobabil pe termen lung.
Leopold al-II-lea, rege al Belgiei între 10 decembrie 1865-17 decembrie 1909 (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopold_al_II-lea_al_Belgiei )
După ce îl convinge pe exploratorul Henry Morton să exploreze regiunea din jurul Fluviului Congo pentru el și să mituiască triburile cu sume infime pentru a-i ceda pământurile cu scopul de fonda stații comerciale legate între ele, regele înființează,între timp și Societatea Africană Internațională. Când credea că problema e aproape rezolvată , pentru Leopold al-II-lea vine un moment de foc și anume Conferința Colonială de la Berlin. Acolo „O Comisie Internațională pentru Navigație și Comerț pe Congo” stabilește dreptul altor puteri să navigheze pe fluviul Congo în voie, fără însă, a provoca niciun conflict în acea regiune, după cum stabilesc diplomații americani Sanfford și Kasson și chiar în stare de conflict, să-și folosească bunele guvernări și decizii și să nu își extindă operațiunile în regiunea fluviului Congo, în ciuda îndoielilor contelui rus Kapnist, invitat din partea Guvernului Rus de la Sankt-Petersburg, care nu credea în această liberă circulație pe Congo, întrucât în Europa, marile puteri europene nu puteau circula liber pe Dunăre, darămite acolo.[13]
Un afiș ce ilustrează adevărata situație din spatele prosperității din Statul Liber Congo
(https://www.thoughtco.com/congo-free-state-atrocities-rubber-regime-43731 )
Astfel, trecând de acest context politic complicat și de perioada în care totul părea că merge minunat în Statul Liber Congo, Leopold al-II-lea își dă arama pe față, incendiind sate, distrugând case și zone naturale valoroase și măcelărind populația pentru așa numita „taxă pe cauciuc”, pentru care soldații săi din „Forțele Publice” devastau sate, răpind copiii și femeile bărbaților, pe aceștia din urmă, trimițându-i în junglă să culeagă cantitatea de cauciuc necesară de care belgienii aveau nevoie. În caz că nu reușeau să facă asta, soldații belgieni,pentru a nu-și risipi muniția, scoteau macetele pe care le aveau și le tăiau mâna dreaptă tuturor congolezilor prinși.[14] 10 milioane de congolezi ( jumătate din populația statului Congo) mor în urma acestor atrocități (după cum va declara și istoricul american, Adam Hochschild în cartea sa, “Leopold’s Ghost”, publicată în 1998, deși numărul de morți înaintat de acesta va fi contestat de istoricii belgieni din acea perioadă și oficialii coloniali bătrâni ce au lucrat în acea regiune în ultimii ani de existență ai Imperiului Belgian, aceștia trimițând pe internet un mesaj de 10 pagini în care afirmau că poate doar jumătate din aceșt număr de oameni au avut mâinile retezate, iar acest lucru a fost făcut de trupele native[15]), iar pe lângă asta se spune că “La Force Publique” practica și canibalismul.[16]
În cele din urmă, după câteva revolte ale triburilor congoleze din primul deceniu al secolului al-XX-lea, aceste practici de tortură oribile au ieșit la suprafață, iar în 1900, respectiv 1903, negustorul englez Dene Morel și diplomatul George Casement, ambii trimiși de Ministerul de Externe Britanic înfăptuiesc ample anchete de investigare a realității congoleze, acestea stârnind valuri de indignare printre scriitori precum Arthur Conan Doyle, Mark Twain și Joseph Conrad (pe numele său real, Teodor Konrad Korzeniowski), creatorul celebrului roman „Inima Întunericului”, inspirat din experiența sa ca lucrător pe un vas cu aburi de pe râul Congo, alăturându-se și el campaniei de dezvăluire a situației reale din Statul Liber Congo.
Într-un final,Parlamentul Belgian îi cere lui Leopold să-și cedeze teritoriul guvernului, ceea ce acesta și face,în cele din urmă,la 15 noiembrie 1908 (după ce și-a petrecut două săptămâni punând pe foc deciziile nelegiuirilor sale și arătând astfel, că nu se căiește câtuși de puțin pentru faptele sale), luând astfel această regiune din mâinile unui „țap bătrân,însetat de sânge,cinic și lacom” așa cum îl caracteriza scriitorul american Mark Twain și punând capăt unuia din cele mai sângeroase și sumbre episoade ale Colonialismului European.[17] Congo devine un stat complet independent de Belgia la 30 iunie,1960 ( sub denumirea de Republica Democrată Congo), urmând să suporte dictatura lui Mobutu Sese Seko între 1965-1997 și decenii întregi de război civil.
Bibliografie
I.Surse secundare
1. Aldrich,Robert, Epoca Imperiilor, Editura All,Sydney,2008
2. Montefiore,Simon Sebag,Monștrii.Cele mai malefice personalități de la Nero la Osama Bin Laden, Editura Litera, Colecția CPT (Cartea pentru Toți),București, 2019
3. Weir,Stephen,Cele mai proaste decizii din istorie,Editura Litera,București,2010
II.Surse web
1. Belgian colonial empire - Wikipedia
2. The Conference at Berlin on the West-African Question
3. “The Hidden Holocaust”,13th of May,1999 (https://www.theguardian.com/theguardian/1999/may/13/features11.g22)
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Belgian_colonial_empire
[2] Ibidem
[3] Robert Aldrich, Epoca Imperiilor, Capitolul 10:,,Belgia:imperiul cu o singură colonie”, Subcapitolul:,,Contextul african și cel european”, p.222, Editura All,București,2008
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Ibidem, Subcapitolul:,,Regele intră în scenă”, p.223,
[7] Ibidem, Subcapitolul: ,,Un plan măreț eșuează:de la ambiții nemărginite la criză, 1885-1908”,p.224
[8] Ibidem
[9] Ibidem
[10] Ibidem
[11] Pentru citat vezi subcapitolul ,,Oamenii lui Stanley”,pagina 229 din cartea lui Robert Aldrich, Epoca Imperiilor de unde am preluat citatul.
[12]Simon Sebag Montefiore, Monștrii.Cele mai malefice personalități de la Nero la Osama Bin Laden, Editura Litera,București,2019, Capitolul „Leopold al-II-lea și Congo”,pag.372-377
[13] “The Conference at Berlin on the West-African Question”,written by Daniel de Leon, published in ”Political Science Quarterly”, No.1,March,1886,p.103-139
[14] Simon Sebag Montefiore, Op.cit,p.374
[15] “The Hidden Holocaust”,13th of May,1999 (https://www.theguardian.com/theguardian/1999/may/13/features11.g22 )
[16] Ibidem
[17] Stephen Weir,Cele mai proaste decizii din istorie,Editura Litera,București,2010,Cap.16 (,,Regele Leopold și Bătălia pentru Africa”).p.99
