Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii

În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului că nu poate face nici una dintre acestea. Pentru otomani, trădarea a devenit clară.

Între timp, Vlad a ajuns la o înțelegere cu Brașovul, orașul promițând să-l ajute să înarmeze 4.000 de soldați, Vlad angajându-se la rândul lui să își țină trupele pregătite pentru a apăra orașul de otomani. În câteva discuții cu solii otomani, i-a momit pe aceştia cerând trupe otomane în Valahia până când va merge la Edirne să-i prezinte omagiu sultanului. Aceste negocieri sunt discutabile – se poate ca ele să fi fost doar niște trucuri pentru a aduce trupe otomane la nord de Dunăre, astfel încât transilvănenii să plătească pentru mai mulți soldați în armata sa, sau doar un mod simplu de a măcelări trupe otomane relaxate și de a le lua arme și pradă de război.

Otomanii au fost de acord cu cererile sale, aşa că unități turcești au trecut Dunărea în Valahia și sultanul a trimis un grec, Catavolinos, pentru a-l însoți pe Vlad la Edirne. Hamza Pașa, guvernatorul de la Vidin, aștepta într-o ambuscadă să-l captureze pe Vlad. Voievodul aflase însă despre plan și i-a atacat pe otomani, măcelărindu-i pe unii și capturându-i pe alții, pe care i-a tras în țeapă – pe Hamza pe cea mai înaltă dintre ele. Ulterior i-a tăiat capul și l-a trimis cadou regelui Matia.

Raid la sud de Dunăre, cu 25.000 de victime

Începuse, deci, războiul cu otomanii. Știind probabil că sultanul va veni în persoană, având în vedere afrontul, Vlad era conştient că trebuia să distrugă cât putea mai mult pe linia de sud a Dunării – orașe, sate, depozite, nave, și să ucidă cât mai mulți soldați otomani pentru a scădea moralul inamicului și a întârzia campania prin distrugerea logisticii otomane din zona fluviului.

A ales întâi fortăreața de la Giurgiu, pe care a capturat-o printr-un șiretlic, după ce niște valahi s-au îmbrăcat în turci și au convins garnizoana să deschidă porțile. 6.414 turci au fost uciși aici. Restul raidului a acoperit circa 600 de kilometri și a fost descris într-o scrisoare către regele Matia. Dunărea înghețase bocnă și cavaleria a putut trece fără probleme pe celălalt mal. Vlad a incendiat și a măcelărit pe oricine i-a stat în față, în același timp mutând creștini la nordul fluviului. Numărul victimelor e menționat cu atenție și cu mândrie în scrisoare: 1.350 la Enisala; 6.840 la Silistra; 630 la Turtucaia; 840 la Hârșova; 1.460 la Rahova; 1.138 la Nicopole și Ghighen; în total, circa 25.000 de victime. Probabil mulți alții, fugiți din calea valahilor, au căzut pradă iernii grele. Alte trupe valahe rămăseseră pe malul de nord, respingând incursiuni otomane. Valahii au luat pradă bogată și s-au întors la nordul Dunării în ianuarie 1462.

Tot în cadrul acestui raid, un alt atac, necunoscut până acum doi-trei ani, a avut loc asupra unui număr de 50 de nave otomane. O scrisoare descoperită de doi cercetători români într-o arhivă din străinătate descrie cum valahii au incendiat aceste nave și au măcelărit aproape complet echipajele. Din păcate, nu avem locul exact, dar, din moment ce Dunărea era înghețată, putem presupune că navele erau trase pe mal sau pe un afluent al fluviului pentru a le proteja, săgețile incendiare ale cavaleriei valahe rapide îndeplinind doar o formalitate, așa cum acești bravi războinici experimentați în lupte făceau de fiecare dată când atacau prin surprindere și controlau terenul.

În timpul campaniei, Vlad îi ținuse aproape pe câțiva dintre demnitarii otomani care fuseseră trimiși să-l captureze. Odată campania încheiată, le-a dat daruri și i-a trimis înapoi la sultan, pentru a-i relata tot ce văzuseră.

Convins acum mai mult ca niciodată că urma o uriașă campanie otomană, Vlad a cerut ajutor de la unguri. În același timp, sultanul a trimis un corp expediționar de circa 18.000 de oameni (probabil sursele exagerează numărul), condus de Marele Vizir Mahmud, pentru a stârni haos în Valahia. Au ocupat și distrus portul Brăilei, dar au fost atacați prin surprindere când încercau să treacă Dunărea înapoi în teritoriul otoman. Cel puțin jumătate din trupă a fost spulberată, fapt care a întărit cu siguranță hotărârea sultanului de a acționa, mai ales că acum încheiase campaniile din nordul Anatoliei de la Sinope și Trapezunt, printre ultimele rămășițe ale defunctului Imperiu Roman de Răsărit, cunoscut și ca Bizantin. L-a numit voievod în Valahia pe fratele lui Vlad, Radu (cel Frumos), care era ostatic de lux la curtea otomană, îndrăgit de toți și prieten foarte intim al sultanului.

Acest text este un fragment din articolul „Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș”, publicat în numărul 220 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com

Cumpără acum!

_{Foto sus:
Celebra scenă dintr-o legendă istorică despre Vlad III Țepeș.
Sosiți în fața sa în sala tronului, solii turci nu și-au
descoperit capul în semn de respect. Domnitorul a ordonat să le fie
țintuite turbanele de cap cu niște piroane. Pe lângă straiele
domnului, se mai observă echipamentul soldaților din gardă, al
călăului și hainele bogate ale boierilor din brocart și blănuri.
Lângă domn sunt tuiurile date de către sultan. Pe perete se află
un stindard cu stema Valahiei având deasupra semnul Ordinului
Dragonului. Alături este un portret pe lemn al voievodului Mircea
cel Bătrân, bunicul lui Vlad III, inspirat de reprezentarea sa din
bolnița de la Cozia (ilustrație de Cătălin Drăghici)}