A fost Vlad Dracul membru al Ordinului Dragonului?
O chestiune de mult bătută în cuie și de mare fală pentru pasionații de istorie este așa-zisa apartenență a lui Vlad II Dracul la Ordinul Dragonului, celebrul ordin cavaleresc de epocă târzie creat de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și împărat al Germaniei. Nimeni sau aproape nimeni nu a căutat să găsească sursele care să arate clar dacă voievodul român a fost într-adevăr membru al acestui Ordin. Mai mult decât atât, mulți îl consideră automat și pe fiul său, Vlad III Țepeș, drept membru al Ordinului, chiar dacă, în cazul lui, nu este nicăieri o mențiune în acest sens.
Chiar și în cazul lui Vlad II, sursele – documentele și cronicile vremii – nu menționează clar că ar fi fost membru al Ordinului Dragonului. Mai mult decât atât, nu apare nici pe listele cu membrii Ordinului.
O variantă vehiculată în public este că ar fi fost făcut membru în 1430 sau 1431, dar ar fi fost dat afară după maximum un an din cauza unei eventuale alianțe cu otomanii, în timp ce era pe tronul Munteniei. Dar, așa cum am văzut, Vlad II nu a ocupat tronul Munteniei până în 1436 sau 1437. Nu putea deci să se alieze cu otomanii, cu care să atace cetatea Severinului, iar o eventuală „expulzare” a acestuia din Ordin nu e de asemenea menționată nicăieri.
Din nou vor sări unii să vocifereze că istoria ne este ciuntită de oculta mondială și de conspirații, dar adevărul este că Vlad nu pare să fi fost vreodată membru al Ordinului Dragonului. Mai degrabă, explicația poreclei sale, „Dracul”, a venit pe cale inversă, dintr-o asumare pseudoștiințifică a apartenenței sale la Ordin, „lumea” de atunci ajungând astfel să-l denumească după calitatea sa de cavaler. O invenție comodă și superficial satisfăcătoare pentru publicul naționalist, dar atât.
Dacă unii cronicari ai vremii spun clar că porecla i se trage de la faptul că era rău și viclean (nu neapărat față de populație, ci în politică), domnitorul nu e singura persoană publică a Evului Mediu european care să fi purtat această poreclă oarecum necreștină și peiorativă, dar se prea poate să o fi dobândit fiindcă fusese pur și simplu mai „al dracului” în politică și în arta militară decât alți domnitori cunoscuți sau ținuți minte în vremea sa.
Alte explicații repetate de habarniști într-ale istoriei, și anume că porecla i-ar veni de la faptul că le era drag oamenilor din popor și că ar fi fost numit de fapt „Dragul” și nu „Dracul”, frizează realitatea obiectivă și bunul-simț, fiind credibile unor naivi care cred în basme.
O reevaluare e necesară
Pentru a merge și mai departe în argumentație, trebuie să-l menționăm aici pe istoricul român Liviu Cîmpeanu, medievist de marcă și cercetător asiduu al izvoarelor medievale. Acesta spune că singurul izvor care menționează un pretendent la tronul Munteniei la Sigismund de Luxemburg la Nürnberg este cronica lui Eberhard Windecke, istoricul oficial al împăratului. Evenimentul a avut loc cândva la sfârșitul anului 1430, în anul următor împăratul fiind în Boemia, unde lupta contra husiților.
Documentul nu menționează vreun Vlad, ci un „Mircea Vodă, fiul lui Pankrațius cel Înțelept”, personaj menționat prima și singura dată aici. Sigismund l-ar fi numit pe acesta într-adevăr domn al Munteniei și membru în Ordinul Dragonului și în Ordinul Sf. Ladislau, dar, puțin mai jos, același domn – de data aceasta, numit „fiul lui Mircea” – s-ar fi aliat cu turcii și împreună i-ar fi alungat pe teutoni din Banatul de Severin.
Efigia lui Sigismund de Luxemburg pe un sigiliu din epocă
În legătură cu acest eveniment istoric, știm clar că îl are ca protagonist din partea munteană pe domnul Alexandru Aldea, care, în 1433, a participat alături de otomani la campania care i-a alungat pe cavalerii teutoni din cetatea Severinului. Nu mai există alte date privitoare la acest Mircea Vodă sau la campanie. Chestiunea ridicată de medievistul Liviu Cîmpeanu este că, prin urmare, Vlad II nu ar fi ajuns la Nürnberg și, deci, nu ar fi fost făcut membru al celor două Ordine: pe listele păstrate în întregime cu membrii Ordinului Dragonului nu apare numele său, dar nici numele lui Alexandru Aldea.
Tot Liviu Cîmpeanu opinează că documentul care îl plasează pe Vlad II Dracul la Nürnberg în 1431 este un fals de secol XIX, întocmit de baronul Kemény József. De asemenea, același istoric spune clar că primul care a interpretat pasajul din cronica lui Windecke drept referitoare la Vlad II a fost istoricul Christian von Engel, la începutul secolului al XIX-lea, și că de la el ar fi pornit această analogie „Dragon-Dracul”, interpretare preluată pentru prima dată în istoriografia românească de istoricul Ilie Minea, în 1928, de la care a fost preluată în masă și pe neverificate de toți ceilalți istorici și pseudoistorici români și străini.
Nu trebuie uitat, de asemenea, că nu există vreo simbolistică referitoare la Ordin în Muntenia, nicăieri... Astfel, realitatea apartenenței lui Vlad II la Ordinul Dragonului trebuie reevaluată, chiar dacă se renunță la un mit foarte drag românilor. Oricum, acest lucru nu îi scade în niciun fel domnitorului muntean din faimă sau din realizări.
Acest text este un fragment din articolul „Vlad Dracul. Mitul dragonului, spulberat”, publicat în numărul 240 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Vlad al II-lea Dracul în straie de tip apusean, în perioada în care locuia la Făgăraș, nu la Sighișoara, așa cum eronat s-a propagat în istoria românească. De la Făgăraș, Vlad al II-lea a emis o serie de documente, păstrate în arhive, și tot aici se poate să se fi născut Vlad Țepeș. Voievodul poartă pe piept însemnul Ordinului Dragonului, dar se pare că nu a fost niciodată membru al acestei structuri (Reconstituire de Cătălin Drăghici)
