Secretul Saharei: O linie genetică umană necunoscută, descoperită dintr-o epocă anterioară deșertului
Între aproximativ 14.500 și 5.000 de ani în urmă, întinderea vastă pe care o numim astăzi Deșertul Sahara era o zonă verde, luxuriantă, bogată în apă și viață. În această perioadă cunoscută sub numele de „Sahara Verde”, o populație umană misterioasă și izolată a înflorit în acel peisaj — complet separată de celelalte comunități umane, așa cum arată o nouă cercetare genetică.
Oamenii de știință care investighează originile locuitorilor străvechi din regiune au reușit să recupereze primele genomuri complete — adică „planuri genetice” detaliate — din rămășițele a două femei îngropate la Takarkori, un sit arheologic situat în sud-vestul Libiei. Aceste schelete, datând de aproximativ 7.000 de ani, oferă o privire rară asupra unui capitol necunoscut din preistoria umană.
Takarkori a fost odinioară casa unor comunități umane timpurii, printre care cel puțin 15 femei și copii descoperiți într-un adăpost stâncos. Acești oameni trăiau din pescuit și păstorit, crescând oi și capre — animale deja domesticite în alte regiuni.
„Sahara Verde” — Edenul uitat
Analiza genetică a arătat că populația de la Takarkori aparținea unei ramuri distincte și până acum necunoscute a arborelui genealogic uman. Timp de mii de ani, aceștia au evoluat separat, atât de populațiile subsahariene din sud, cât și de grupurile eurasiatice din nord.
„Este remarcabil faptul că oamenii de la Takarkori nu prezintă nicio influență genetică semnificativă din partea populațiilor africane subsahariene sau din partea celor din Orientul Apropiat ori Europa preistorică”, a explicat Johannes Krause, reputat arheogenetician de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă. „Acest lucru sugerează că au rămas genetic izolați, chiar dacă păstoritul — o inovație culturală majoră — își are originea în afara Africii.”
Artefactele descoperite la Takarkori includ unelte din piatră, lemn și os, dar și ceramică, coșuri împletite și figurine sculptate — toate indicând faptul că acești oameni creșteau animale deja domesticite, fără a le fi îmblânzit ei înșiși.
Un neam unic în Africa de Nord
Genomurile confirmă că grupul de la Takarkori reprezintă o linie genetică nord-africană unică și străveche, care s-a separat de populațiile subsahariene în urmă cu aproximativ 50.000 de ani. În aceeași perioadă, alte grupuri de oameni plecau din Africa către Orientul Mijlociu, Europa și Asia — devenind strămoșii tuturor populațiilor non-africane de astăzi.
Krause susține că oamenii de la Takarkori au păstrat o rămășiță din diversitatea genetică care a fost cândva răspândită în întreaga Africă de Nord, între 50.000 și 20.000 de ani în urmă. „După anul 20.000 î.Hr., apar dovezi privind sosirea unor grupuri din estul Mediteranei, urmate de migrații din Peninsula Iberică și Sicilia în jurul anului 6.000 î.Hr. Însă, din motive încă neclare, populația de la Takarkori a rămas izolată mult mai mult decât ne-am fi așteptat. De vreme ce Sahara a redevenit locuibilă abia acum 15.000 de ani, adevărata lor patrie rămâne un mister.”
Această comunitate pare să-și fi păstrat separarea genetică aproape întreaga sa existență, până când o schimbare climatică majoră a schimbat totul. Când Perioada Umedă Africană — o epocă caldă și ploioasă — s-a încheiat, în jurul anului 3.000 î.Hr., regiunea fertilă a fost treptat transformată în ceea ce este astăzi: un deșert arid.
Un popor pierdut, redescoperit prin știință
Spre deosebire de alte grupuri umane timpurii care au părăsit Africa și s-au încrucișat cu neanderthalienii din Eurasia — lăsând urme genetice vizibile în ADN-ul populațiilor non-africane — oamenii de la Takarkori nu prezintă astfel de semne de amestec, ceea ce sugerează un contact minim cu alte grupuri umane.
Timp de decenii, cercetătorii au studiat scheletele și artefactele din Takarkori, dar nu au reușit să extragă ADN viabil din cauza condițiilor dificile de conservare. În 2019, s-a reușit izolarea doar a ADN-ului mitocondrial, care reflectă doar linia maternă și oferă o imagine incompletă.
Un progres major a venit odată cu utilizarea unor tehnici avansate, care le-au permis cercetătorilor de la Institutul Max Planck din Leipzig să recupereze suficient ADN din două mumii pentru a le secvenția genomul complet. Această reușită a oferit nu doar informații despre cei doi indivizi, ci și o privire detaliată asupra unei populații întregi pierdute în nisipurile Saharei.
