„Scuip pe tine și pe palatul tău”! Cum a încercat Ivan cel Groaznic să o ia de soție pe Elisabeta I a Angliei
Un țar temut, o regină care refuza să se mărite și o propunere diplomatică ascunsă într-o sticlă de vodcă. În secolul al XVI-lea, tentativa lui Ivan cel Groaznic de a obține o soție englezoaică a transformat relațiile dintre Rusia și Anglia într-un amestec de amenințări, negocieri comerciale și episoade demne de o comedie shakespeariană.
În spatele acestei povești insolite se ascunde însă o confruntare între două strategii politice radical diferite, se arată într-o nouă biografie a reginei Elisabeta I a Angliei, „All the Queen’s Men: Power, Ambition and the Making of Elizabeth I” de Sophie Shorland, conform Smithsonian Magazine.
În octombrie 1570, țarul Ivan al IV-lea al Rusiei îi trimitea reginei Elisabeta I a Angliei o scrisoare încheiată cu o insultă memorabilă: „Scuip pe tine și pe palatul tău”. Țarul era furios că suverana engleză nu părea să înțeleagă aluziile sale la o alianță personală și dinastică. Personaj impulsiv, suspicios și nemilos, Ivan era totodată un politician abil, hotărât să-și păstreze puterea și să găsească soluții pentru amenințările care apăsau asupra Rusiei.
Elisabeta I, în schimb, nu avea nicio intenție să devină soția sa. După doisprezece ani de domnie, regina își transformase statutul de femeie necăsătorită într-un avantaj diplomatic. Atunci când Anglia era amenințată de un adversar, ea putea deschide negocieri matrimoniale cu o rudă a acestuia, sugerând că o căsătorie ar putea îmbunătăți relațiile dintre cele două state. Discuțiile erau apoi prelungite până când pericolul dispărea. Renunțarea la statutul de „Regină Fecioară” ar fi însemnat pierderea unui instrument diplomatic important.
Experiența surorii sale, Maria I, îi întărise această convingere. Căsătoria Mariei cu Filip al II-lea al Spaniei nu adusese beneficii durabile Angliei, dar contribuise la scăderea popularității reginei și fusese urmată de pierderea orașului Calais, ultima posesiune engleză de pe continentul european. Elisabeta avea, așadar, motive politice să evite o căsătorie care i-ar fi putut limita libertatea de decizie.
Un conflict matrimonial cu mize comerciale
Nemulțumirea lui Ivan nu era însă doar una personală. În 1555, țarul acordase Companiei Moscovite, o întreprindere comercială engleză, drepturi exclusive asupra comerțului anglo-rus. Compania Moscovită beneficia practic de un monopol asupra schimburilor comerciale europene cu Rusia.
După deteriorarea relațiilor cu Elisabeta, Ivan a retras aceste privilegii și a permis navelor altor țări să intre în regatul său. Pentru comercianții englezi, măsura amenința importurile de produse rusești, inclusiv frânghiile necesare flotei regale. În plus, tensiunile puneau în pericol proiectul explorării unei rute nord-estice spre India și China. O asemenea cale ar fi deschis noi piețe pentru lâna englezească și ar fi facilitat accesul la mirodenii, mătase și bumbac.
Criza a căpătat o nouă dimensiune în 1571, când Devlet I Ghirai, hanul Crimeii, a atacat Moscova după ani de confruntări cu rușii. Armata rusă a fost înfrântă, iar Ivan a început să se pregătească de fugă, strângându-și comorile pentru a se retrage spre Marea Albă și, eventual, pentru a ajunge în Anglia.
Între timp, trupele tătare au incendiat Moscova, ucigând peste zece mii de oameni și luând numeroși captivi. Dezastrul a demonstrat cât de vulnerabilă era capitala rusă. Cum Suedia controla accesul la Marea Baltică, ruta nordică prin Marea Albă putea deveni singura cale sigură de evacuare în cazul unei noi invazii. Pentru Ivan, Anglia nu mai reprezenta doar un partener comercial, ci și un posibil refugiu.
O alianță dorită, o regină care amână răspunsul
În martie 1572, țarul l-a primit cu amabilitate pe ambasadorul englez Anthony Jenkinson și a făcut referire la un mesaj secret destinat Elisabetei. Episodul indică faptul că Ivan încercase în repetate rânduri să propună o apropiere personală de regină.
În cele din urmă, țarul a restabilit drepturile comerciale exclusive ale Companiei Moscovite. Relațiile cu Anglia puteau aduce beneficii economice, dar și o soluție de rezervă în cazul în care Moscova ar fi fost din nou amenințată. Într-o scrisoare din 1574, Ivan i-a cerut Elisabetei să reflecteze la o inițiativă care ar putea consolida prietenia dintre ei. Formularea ambiguă era, probabil, o nouă aluzie la căsătorie.
Regina a evitat din nou un refuz categoric, fără să dea vreun semn că ar accepta. Ideea era cu atât mai puțin atrăgătoare cu cât Ivan avusese deja mai multe soții, unele moarte în împrejurări suspecte, iar pe alta o trimisese la mănăstire, îndepărtând-o efectiv de la curte. Pentru Elisabeta, avantajele comerciale ale unei relații stabile cu Rusia erau mult mai importante decât perspectiva unei căsătorii cu țarul.
O sticlă de vodcă și o prințesă de rezervă
În 1582, Ivan a venit cu o nouă propunere: dacă Elisabeta nu putea deveni soția sa, poate că una dintre rudele reginei ar fi fost potrivită. Mesajul a fost încredințat ambasadorului englez Jerome Horsey, trimis într-o călătorie periculoasă spre Anglia.
Pentru a ascunde corespondența, Horsey a transportat propunerea într-o sticlă de vodcă, pe care o ținea sub coama calului. Aurul destinat misiunii era ascuns în cizme și în haine. Ambasadorul a fost arestat în Lituania, apoi din nou în Livonia, unde a ajuns într-o temniță plină de șerpi. A supraviețuit aventurii și a reușit să ducă scrisorile la destinație, deși acestea încă miroseau neplăcut când au ajuns la curtea engleză.
Aleasa țarului era Mary Hastings, verișoară îndepărtată a Elisabetei și descendentă a regelui Eduard al III-lea. Pentru a evalua candidata, Ivan l-a trimis la Londra pe diplomatul Fiodor Pisemski, însărcinat să observe inclusiv înfățișarea și înălțimea tinerei.
Elisabeta nu dorea să-și sacrifice ruda pentru un mariaj cu un suveran deja căsătorit, dar știa cât de ușor se putea simți Ivan ofensat. A invocat o presupusă epidemie de ciumă pentru a amâna primirea delegației. Când întâlnirea a avut loc, regina l-a impresionat pe ambasador prin fastul curții, fără să deschidă calea unei negocieri matrimoniale serioase. În cele din urmă, a afirmat că Mary nu era suficient de frumoasă pentru a corespunde așteptărilor țarului.
Misiunea a provocat stânjeneală și amuzament la curtea engleză. Mary a ajuns să fie poreclită „Împărăteasa Moscoviei”, iar comportamentul ceremonial al diplomatului rus a devenit subiect de ironii. Episodul ar fi putut inspira o scenă din comedia „Love’s Labour’s Lost” („Zadarnicele chinuri ale dragostei”) de William Shakespeare, în care personaje deghizate în ruși încearcă să curteze o prințesă și însoțitoarele sale. Piesa ironizează vestimentația și manierele moscovite, iar amânarea nunților de la final amintește de refuzurile repetate ale Elisabetei.
Sfârșitul unei propuneri care nu s-a concretizat
Ivan a renunțat în cele din urmă la ideea căsătoriei cu Mary Hastings, dar a continuat să ia în considerare posibilitatea unei soții englezoaice. A murit în 1584, înainte să-și poată pune planurile în practică.
Povestea relației dintre țar și regină dezvăluie mai mult decât o tentativă matrimonială neobișnuită. Pentru Ivan, apropierea de Anglia însemna acces la comerț, sprijin diplomatic și o posibilă cale de scăpare în cazul unui nou dezastru militar. Pentru Elisabeta, păstrarea independenței matrimoniale era esențială pentru supraviețuirea politică și pentru protejarea intereselor economice ale regatului.
În cele din urmă, cei doi suverani nu au ajuns la altar, dar au demonstrat că, în politica secolului al XVI-lea, căsătoria putea fi mult mai mult decât o chestiune sentimentală: era o monedă de schimb diplomatică, o amenințare, o promisiune și, uneori, un joc de putere în care cel care refuza să spună „da” își păstra avantajul.
Foto sus: Portret al reginei Elisabeta I aflat la National Portrait Gallery (stânga). Portret al lui Ivan cel Groaznic, de Victor Vasnețov, din 1897, aflat la Galeria Tretiakov din Moscova (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
