Schimburile comerciale dintre Elveția și România Mare în anul 1935

Micul stat din Munții Alpi a fost favorizat de existența terenului puternic accidentat și astfel puterile vecine au ocolit regiunea unde s-ar fi înregistrat pierderi mari și câștiguri derizorii. S-a preferat folosirea zonei pentru depozitarea averii celor favorizați de soartă și bancherii montani au fost serioși în ceea ce privește secretele și dobânzile. În plus, manufacturile și apoi fabricile realizau mărfuri superioare calitativ, adevărate bijuterii ale tehnicii civile și militare.

România avea tot interesul să dezvolte relații comerciale cu o sursă de bani și tehnologie, dar existau bariere culturale și informaționale ce încetineau afacerile. Totuși, în anul 1935 s-a produs o inversare a sensului de circulație a banilor și ambele țări au obținut ceea ce doreau.

România a importat 3.238 t de mărfuri și 1.555 t au fost reprezentate de motoare, utilaje și aparate pentru dezvoltarea economiei. A fost înregistrată o creștere semnificativă a importurilor pentru dotarea fabricilor și astfel se reducea dependența de produse industriale. Era o politică foarte înțeleaptă de modernizare și s-a redus cantitatea de fier și de produse din acest metal cumpărată din vest la numai 123 de tone. Aproape la același preț veneau cele 938 t de țesături din materiale vegetale, magazinele de lux fiind mereu în căutare de mărfuri scumpe. Au scăzut și prețurile de achiziție la bunurile realizate din lână și mătase, o plăcere pentru negustorii dornici să aducă în magazinele din marele orașe obiecte de calitate și care să se vândă repede la prețuri bune.

Au fost importate mai puțin ceasurile de toate tipurile, cele renumite prin precizie. Scăderea prețurilor nu i-a convins pe clienții de la București să sporească achizițiile și au fost luate numai șapte tone. Industria chimică incipientă din România a dus la o scădere a achizițiilor de produse chimice și de medicamente din Elveția la numai 38 t în raport cu cele 157 t din anul precedent. Prețurile au fost mai mari, dar statistica nu precizează ce anume a fost cumpărat.

Elveția a devenit interesată să cumpere produse furnizate de statul de la Dunăre și au fost achiziționate 250.276 t, cele mai căutate fiind cerealele și combustibilul lichid. Berna descoperea un petrol ce furniza derivate de calitate și au fost cumpărate 110.039 t. Era puțin pentru România, dar afacerile mergeau deosebit de bine în raport cu anii precedenți. Din păcate, nu se reușea obținerea de încasări mari în raport cu ceea ce putea să ofere aurul negru. Punea o presiune pe piață marile firme din SUA.

Produsele ogoarelor au reprezentat esența la capitolul încasări și acum balanța comercială a început să se încline în favoarea României. Cerealele au fost apreciate și cele 133.068 t au fost prețuite la 356.944.000 lei. A fost o sursă bună de fonduri pentru proprietarii de terenuri vaste, partea proastă fiind că alimentele nu erau exportate prelucrate în mod superior și astfel prețul să crească și mai mult. Dacă statul român a înregistrat statistic importuri de aproape 329 milioane de lei, exporturile au ajuns la 601.557.000 lei. Autoritățile de la București aveau nevoie de valută forte și încurajau forțarea exporturilor și reducerea importurilor din statele cu monedă prea puternică. Se impunea o creștere a exporturilor de produse de origine animală, cele 1.386 t fiind mai scumpe decât cele obținute pe cereale.

Elveția putea să fie un adevărat partener strategic pentru cercurile conducătoare din România Mare și s-a văzut că schimburile comerciale pot fi intensificate până la inversarea fluxului valutar spre est. Cele două lumi aveau un potențial deosebit, dar se cunoșteau prea puțin.

_{Foto
sus: Constanţa. Portul de petrol, în perioada interbelică (©}_{iMAGO
Romaniae}₎