Chopard. Luxul preciziei sau precizia luxului
Louis-Ulysse Chopard a fost parcă predestinat să poarte un nume legendar. În urmă cu mai bine de 150 de ani, și-a deschis un mic atelier în țara orei exacte, fără să știe unde-l va duce trecerea timpului. Povestea Chopard este povestea unui brand care, de la o mică afacere de familie, a ajuns să dea tonul în domeniul cu cele mai stricte standarde din lume: orologeria elvețiană.
Pasionații de orologerie știu că, la începuturi, ora exactă nu se dădea în Elveția. Germanii, apoi olandezii și englezii au fost marii inovatori și artiști ai ceasornicăriei timp de câteva secole, înainte ca meșteșugarii elvețieni să devină cei mai respectați din domeniu. Abia în secolul al XIX-lea, centrul acestei arte a migrat către Elveția, iar Geneva a devenit capitala orologeriei fine. Însă istoria brand-ului Chopard nu începe pe malurile lacului Léman, ci la Sonvilier, un sătuc aflat la poalele munților Jura, regiune cu o veche tradiție în arta ceasornicăriei. Félicien Chopard, fermier înstărit cu o pasiune pentru meșteșuguri, și-a încurajat fiii să pornească pe calea orologeriei. Mezinul familiei, Louis-Ulysse, a urmat sfatul tatălui și în 1860 a pus bazele unei manufacturi. Avea doar 24 de ani, însă tinerețea era pusă în balanță cu multă ambiție și, după cum avea să demonstreze, un talent ieșit din comun.
Și-acum, un stop-cadru, pentru a înțelege mai bine cum funcționa industria ceasornicăriei în Elveția. Atunci, ca și acum, erau foarte puțini producătorii care făceau în atelierul propriu toate părțile componente ale unui ceas. Diversele piese ale ceasului erau produse de ceasornicari independenți. Aceștia lucrau pe cont propriu, de regulă în timpul lunilor de iarnă, iar primăvara vindeau componentele către magazinele de ceasuri, care nu făceau altceva decât să le asambleze și să vândă produsul final. Acesta era sistemul cunoscut drept établissage. Nu era foarte avantajos pentru ceasornicarii care făceau munca cea mai complicată și primeau doar o mică parte din roade. Prin urmare, Louis-Ulysse a hotărât că ar fi mult mai bine să lucreze pe cont propriu, și să facă de unul singur ceasuri, cu tot cu mecanisme.
Inițialele calității
Așa a luat naștere „L.U.C.”. Creațiile lui Chopard s-au făcut repede remarcate, și-asta într-o regiune care nu ducea lipsă de ceasornicari de excepție, ceea ce spune suficient despre talentul tânărului. Calitate, precizie și muncă de finețe – de la aceste trei standarde Chopard nu s-a abătut niciodată, și asta i-a asigurat succesul chiar și atunci când revoluția industrială a ajuns din urmă meșteșugul ceasornicăriei. Ceasurile ce ieșeau din atelierul lui Louis-Ulysse Chopard aveau ceva ce producția de masă nu putea crea: utilitate îmbinată cu acel quelque chose din sfera artei, a bijuteriei.
Calitatea ceasurilor produse în atelierul său i-a adus lui Chopard poate cel mai prestigios contract pe care-l putea obține în Elveția: a devenit furnizorul oficial al căilor ferate elvețiene. Apoi, odată ce a cucerit piața locală – și nu orice piață, ci una învățată deja cu ceasuri de cea mai bună calitate –, Chopard a decis să treacă granițele în căutarea unei clientele internaționale. Intuind că în Vest – în Franța sau în Marea Britanie, spre exemplu – ar fi avut mai multă concurență, și-a îndreptat atenția către Est și a plecat într-un turneu de auto-promovare. A ajuns în Imperiul Habsburgic, apoi în țările scandinave și Rusia, unde creațiile sale au atras atenția celui mai pretențios dintre posibilii clienți: Țarul Nicolae al II-lea.
Toate drumurile duc la Geneva
Odată cu moartea lui Louis-Ulysse, în 1915, s-a încheiat prima etapă din istoria Chopard. Compania a fost preluată de fiul său, Paul-Louis, care, în 1921, a extins producția cu un nou centru la Chaux-de-Fonds, în cantonul Neuchâtel. După încă un deceniu și jumătate de creștere, când compania ajunge la 150 de angajați, Chopard își mută sediul de bază la Geneva.
Între timp, Geneva își câștigase fără drept de apel imaginea de capitală mondială a orologeriei fine – așa-zisa haute horlogerie. Un producător de ceasuri certificat prin sigiliul Genevei – acordat exclusiv producătorilor din cantonul Genevei – căpăta automat un alt statut. Sigiliul Genevei era, în breaslă, o marcă a excelenței, fără de care Chopard nu putea spera să ajungă pe podiumul ceasornicăriei. Prin mutarea la Geneva, compania Chopard se arăta pregătită să concureze cu cele mai mari nume în domeniu, pe atunci Vacheron & Constantin și Patek Philippe & Co. N-a fost să fie, cel puțin atunci, căci au urmat câțiva ani tulburi.
Paul-Louis a predat compania fiului său, Paul-André, care s-a confruntat cu perioada dificilă a celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi un declin afacerii în anii ce au urmat. Și, în plan personal, o problemă și mai mare: niciunul din copiii lui Paul-André nu era interesat să preia compania familiei. Prin urmare, acesta s-a văzut nevoit să înceapă să caute un potențial cumpărător. Însă cui să vinzi o afacere de familie, care fusese transmisă din tată-n fiu, și, mai mult, cui să lași un nume atât de mare în breaslă? Ar fi fost păcat ca istoria și renumele Chopard să se piardă.
Dinastia Scheufele
Salvarea lui Paul-André Chopard avea să vină din Germania. Trecem, așadar, granița pentru a urmări istoria unei alte familii. La sfârșitul secolului al XIX-lea, la Pforzheim, Karl Scheufele se împotrivește unui destin nenorocos și învață, într-un orfelinat, meșteșugul ceasornicăriei. În 1904 reușește să-și deschidă un atelier și, sub numele de Eszeha, începe să vândă ceasuri și bijuterii, creații proprii într-un inconfundabil stil Art Deco. După Primul Război Mondial, fiul său, Karl Scheufele II, preia afacerea, o extinde și, peste câteva decenii, în 1958, predă la rându-i ștafeta către fiul său, Karl Scheufele III. El avea să fie cel menit să îndeplinească vechiul vis al bunicului, acela de a crea piese la cele mai înalte standarde – adică standarde elvețiene. Iar pentru asta avea nevoie de o firmă elvețiană.
În 1963, Scheufele a făcut un tur al atelierelor de ceasornicărie din Geneva și l-a cunoscut pe Paul-André chiar în perioada în care acesta căuta un succesor demn de numele Chopard. L-a găsit chiar în persoana lui Karl Scheufele III, cu care împărtășea aceeași dragoste și pasiune pentru arta orologeriei. A fost suficientă o scurtă conversație de jumătate de oră pentru ca Paul-André şi Karl să-și dea seama că fuziunea dintre Eszeha și Chopard era în beneficiul ambelor părți. Eszeha câștiga renumele unui brand elvețian, iar Chopard își asigura continuitatea.
Luxul modern
De-atunci, compania a rămas tot în familie. Dacă Paul-André Chopard a avut ghinion și urmașii săi n-au moștenit pasiunea pentru ceasornicărie, Karl Scheufele III a putut lăsa compania în mâinile copiilor săi, Karl-Friedrich și Caroline. S-au dovedit a fi niște urmași de excepție. Caroline a arătat un ochi excelent pentru design și o bună intuiție a trendurilor, în timp ce fratele său, Karl-Friedrich, un mare pasionat de orologerie, a urmărit să ducă mai departe meșteșugul familiei la cele mai înalte standarde.
Sub conducerea celor doi frați, compania Chopard și-a extins direcțiile de creație și către producția de bijuterii, fără să se abată de la standardele de bază. La fel ca şi ceasurile, bijuteriile Chopard sunt de o calitate excepțională. Un pas firesc de la haute horlogerie la haute joaillerie.
Chiar și în astăzi, în lumea vitezei, în arta creației de ceasuri timpul se măsoară în ani. Un ceas de lux, cum sunt ceasurile Chopard, nu este clasificat astfel prin prisma prețului. Prețul – de ordinul zecilor sau chiar sutelor de mii de franci elveţieni – reflectă munca titanică din spate. Componentele sunt lucrate de mână, cu precizie milimetrică; se pun laolaltă, cu aceeași precizie, sub lentila microscopului, pentru a da naștere unui mecanism extrem de complex. Un astfel de ceas poate număra câteva mii de componente! Apoi, motivele se sculptează cu lasere de mare precizie sau chiar de mână, cu o finețe pe care marii pictori ar fi invidioși. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Totul este făcut, exact aşa cum se spune, cu precizie elvețiană.
