Relațiile comerciale dintre România Mare și Italia în anul 1938
România Mare avea potențial economic, statul și patronii căutând mărfuri industriale de calitate și la prețuri acceptabile. Italia, stat latin și cu fabrici renumite, putea să fie o sursă importantă de produse manufacturate. Totuși, nu existau semnale politice care să încurajeze schimburile de mărfuri, chiar dacă economiștii se plângeau că este recesiune.
Au fost importate numai 140 t de produse din fier, ceea ce era deosebit de puțin în raport cu potențialul ambelor părți. Nu se stătea mai bine nici la capitolul autovehicule și au fost achiziționate numai 96 t. Erau cantități care făceau nerentabil comerțul dintre cele două părți. Uleiul de măsline începea să fie plăcut elitelor din spațiul românesc, dar au fost semnate contracte numai pentru 98 t. Industria chimică italiană era modestă pe piața românească prin cele 387 t de medicamente și alte produse chimice. Ar fi fost interesante mai multe achiziții pentru îmbunătățirea stării de sănătate a românilor și, respectiv, pentru creșterea veniturilor firmelor italiene.
Cantitativ, exportul de mărfuri românești mergea mai bine datorită celor 556.541 t de petrol și derivate, dar era loc de mai mult. Italia ducea o lipsă de cereale, dar a importat numai 14.024 t din zonele de la Dunăre. Semințele de plante erau interesante pentru agricultorii italieni și au fost importate 30.107 t, ceea ce înseamnă că unele culturi din Peninsula italică pot avea origini de pe meleagurile românești. Nici pentru lemn nu era loc pe piața italiană și numai 19.154 t au luat calea peninsulei din Marea Mediterană. Industria românească reușea să trimită 4.067 t de hârtie și lucrări din acest material, dar ar mai fi fost loc de mai mult.
Autoritățile de la București puteau să fie mulțumite doar prin faptul că au obținut un surplus de ceva peste 410 milioane de lei prin forțarea exporturilor către o putere industrială ce nu știa să cultive relațiile comerciale cu un partener ce avea mărfuri interesante pentru ambele părți. Roma era condusă de politruci dornici doar să avanseze în sistem după unele idei lansate de către Benito Mussolini, cel ce nu era un geniu în problemele economice. Cele două conduceri nu se simpatizau și barierele politice au dus la o separare economică ce dăuna grav industriei, agriculturii și comerțului. Dacă a existat o Mare Criză Economică, aceasta n-a avut legătură cu sistemul capitalist de producție, ci totul a pornit de la fanteziile unor lideri politici. Aceștia nu se pricepeau la problemele economice, dar luau decizii în domeniu și consecințele puteau să fie devastatoare. Mussolini a reușit să determine o scădere radicală a exporturilor spre România de la 36.028 t în 1931 la numai 28.658 t în 1938. Mult mai rău era la capitolul importuri. Au fost cumpărate 627.799 t în loc de 1.033.957 t în an definit drept de criză. Economia italiană nu era o piață prietenoasă pentru patronii români. Politicienii sunt de cele mai multe ori uimitori prin deciziile luate.
Foto sus: Constanţa. Portul de petrol, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
