Cum o singură bătălie — și un tânăr faraon — au transformat Egiptul antic într-o superputere
În secolul al XV-lea î.Hr., orașele din Levant se ridicau împotriva proaspăt instalatului faraon Thutmose al III-lea. Era testul decisiv al noii sale puteri — și al capacității de a o păstra.
Bătălia pentru Est
Confruntarea de la Megiddo, din secolul al XV-lea î.Hr., dintre Thutmose al III-lea al Egiptului și rebelii canaaniți este reimaginată într-o ilustrație modernă realizată de Giuseppe Rava.
Moartea reginei Hatshepsut a deschis calea rebeliunii în Levant. După 22 de ani de domnie, aceasta a dispărut din scenă, iar Thutmose al III-lea a rămas singur pe tronul Egiptului. O coaliție de orașe-stat canaanite, sprijinită de Imperiul Mitanni și de conducătorii din Kadesh, a început să se răscoale împotriva noului faraon.
Totul avea să culmineze în orașul fortificat Megiddo, situat în actualul Israel. Așezat strategic pe Câmpia Esdraelonului, orașul controla două rute comerciale esențiale: una spre coastă și alta spre nord, către Kadesh. Pentru Thutmose, aflat la prima sa campanie militară, miza era uriașă.
Puterea predecesoarei
Regina Hatshepsut, predecesoarea și mama vitregă a lui Thutmose al III-lea, este reprezentată într-un relief din Templul lui Amun-Re de la Karnak, primind binecuvântarea zeului.
Drumul spre Megiddo
Potrivit inscripției propagandistice din Akh Menu (Templul lui Thutmose al III-lea de la Karnak), tânărul faraon și-a adunat trupele și a pornit din fortăreața de frontieră Tjaru, din delta estică, pentru a înfrunta inamicul. Nu există date exacte despre numărul soldaților mobilizați, însă majoritatea cercetătorilor estimează că era vorba de câteva mii.
În zece zile, armata a parcurs „Calea lui Horus”, la nord de Sinai, ajungând la Gaza — aproximativ 200 de kilometri, ceea ce înseamnă un marș mediu de 20 de kilometri pe zi. De acolo au avansat spre Yehem, la circa 40 de kilometri de Megiddo.
Aici, faraonul s-a consultat cu ofițerii săi pentru a decide care dintre cele trei rute disponibile era cea mai potrivită: drumul nordic prin Zefti, cel sudic pe lângă Taanach sau ruta centrală, cea mai periculoasă, prin strâmtoarea Aruna.
Generalii l-au sfătuit să evite trecătoarea Aruna, considerată extrem de riscantă. Însă Thutmose a jurat în numele zeului Amun-Re că va merge pe acel drum și a decis să conducă personal armata prin defileul îngust. Unele porțiuni aveau doar nouă metri lățime, iar pereții abrupți reprezentau locul ideal pentru o ambuscadă.
Convins că egiptenii nu vor risca un asemenea traseu, inamicul păzea doar celelalte două drumuri. Astfel, armata egipteană a traversat fără incidente trecătoarea Aruna și a apărut în valea Qina, spre uimirea trupelor canaanite din apropierea Megiddo.
Ofensiva egipteană
În zorii zilei următoare, armata egipteană s-a împărțit în trei divizii dispuse în formă de semilună și a înaintat spre tabăra forțelor asiatice din sudul Megiddo. Thutmose se afla în centru.
Atacul a provocat panică. Mulți dintre războinicii coaliției au fugit spre cetate, abandonând corturile, carele de aur și argint și caii. Trupele egiptene s-au oprit să jefuiască tabăra, fapt care a permis unei părți din inamic să scape.
Cronica oficială notează cu regret că, dacă ar fi urmărit imediat trupele fugare, egiptenii ar fi cucerit orașul pe loc.
Asediul și victoria
În fața imposibilității de a cuceri Megiddo prin asalt direct, egiptenii au decis să asedieze orașul. Au construit fortificații din lemnul copacilor tăiați din zonă. Thutmose sublinia importanța strategică a cetății: „Cucerirea Megiddo înseamnă cucerirea a o mie de orașe.”
După șapte luni de asediu, orașul s-a predat. Printre liderii capturați s-a numărat conducătorul Megiddo, însă prințul din Kadesh a reușit să scape.
Trecătoarea Aruna — momentul decisiv
Decizia de a traversa defileul Aruna a fost cheia succesului. Canaanienii consideraseră traseul prea periculos pentru a fi ales de faraon și nu l-au apărat. Surprinși, nu au avut timp să reacționeze.
A doua zi, egiptenii au lansat ofensiva decisivă. Trupele asiatice au fost zdrobite, iar liderii lor au fost ridicați peste zidurile cetății cu frânghii legate de haine, după ce porțile fuseseră închise pentru a împiedica pătrunderea egiptenilor.
Căderea Megiddo a marcat începutul expansiunii egiptene în Levant și transformarea Egiptului într-o veritabilă superputere a Orientului Apropiat antic.
O pradă extraordinară
Sursele scrise păstrează o listă lungă și detaliată a prăzii obținute după cucerirea Megiddo. Potrivit acestora, 83 de inamici au fost uciși și 340 luați prizonieri, însă aceste cifre ar putea include doar persoanele considerate importante.
Continuarea pe turismistoric.ro
