Sângeroasa Mary, un cocktail clasic
Binecunoscutul şi condimentatul cocktail care adunã laolaltã votca, sucul de roşii, piperul, lãmâia, mãslinele, ţelina şi multe alte posibile arome are origini incerte care intrã câteodatã pe tãrâmul legendei. Sunt multe poveşti ţesute în jurul “sângeroasei Mary”, unul dintre primele cocktailuri pe bazã de votcã ce a câştigat simpatia consumatorilor, rãmânând popular pânã în ziua de azi.
Una dintre ipotezele recurente îl are în centru chiar pe faimosul personaj feminin cunoscut sub numele de Mary I, regina Angliei, care a domnit pe la mijlocul secolului al XVI-lea. Era fiica lui Henry al VIII-lea şi a Caterinei de Aragon, de care regele divorţeazã, transformând-o pe Mary în fiicã nelegitimã. Bãutura ar fi fost o expresia culinarã a firii foarte agresive şi violente a reginei, a cãrei politicã religioasã vãdit catolicã a dus la moartea a mii de protestanţi. Sucul de roşii ar fi reprezentat baia de sânge pe care a provocat-o, iar votca, “apa de foc”, mijloacele brutale întrebuinţate pentru a-şi atinge scopul. Oricât de atractivã ar suna povestea, pare totuşi istoric improbabilã.
În ciuda lipsei unui consens între istorici, una dintre poveştile din jurul lui “Bloody Mary” pare a cântãri mai mult în materie de validitate. Protagonistul acesteia se numeşte Fernand Petiot, barman în Paris, la Harry’s New York Bar. Prin 1920 acestuia îi vine ideea sã amestece în mod egal o cantitate de votcã cu una de suc de roşii. Nu avea de unde sã ştie pe moment cã ceea ce crease avea sã devinã unul dintre cele mai iubite coktailuri. I s-a sugerat în bar sã boteze amestecul “Bloody Mary”, patronul fiind de acord întrucât îi amintea de o mai veche cunoştinţã femininã şi de un local din Chicago, “Blood Club”.
În 1934, Petiot începe sã lucreze în King Cole Bar care aparţinea de St. Regis Hotel, New York, aducându-şi şi reţeta care stârnise un val de admiraţie prin Paris. Managerii hotelului au încercat sã-i schimbe denumirea în Red Snapper, dar fãrã succes. La început sofisticaţii locuitori ai New York-ului nu s-au lãsat uşor impresionaţi de combinaţia parizianului. Au criticat-o puţin din cauza gustului anost, propunându-i lui Petiot sã o mai condimenteze cu ceva. Astfel, acesta adaugã în principiu piper negru, dar şi alte ingrediente precum ardei roşu, sos de Worcester, lãmâie şi, pentru cei care tot nu erau mulţumiţi, o picãturã de sos de tabasco. S-a nãscut varianta clasicã americanã de “Bloody Mary”.
Petiot îşi disputã paternitatea bãuturii cu un anume George Jessel, care pretinde în 1927 cã ar fi inventat bãutura în locuinţa sa din Palm Beach. Petiot susţine însã cã era vorba doar despre o simplã combinaţie de suc cu tãrie, el fiind cel care a îmbunãtãţit considerabil reţeta adãugându-I toate acele sortimente care sã-i asigure gustul unic. Adevãrata artã se întrevede în jocul de arome. Astãzi Bloody Mary şi-a extins dimensiunea reţetei originale, folosindu-se câteodatã bere în loc de suc de roşii, un surplus de piper sau chiar iaurt. Pânã la urmã, prepararea unui cocktail merge dupã simplul principiu al exploatãrii imaginaţiei…
