Retragerea lui Winston Churchill din viața publică jpeg

Retragerea lui Winston Churchill din viața publică

📁 Istorie contemporană
Autor: Redacția

La 10 aprilie 1955, Grigore Gafencu vorbea la „Europa Liberă” despre retragerea lui Winston Churchill din viața publică. Redăm mai jos impresiile fostul ministru de Externe al României despre liderul conservator care a condus Marea Britanie la victorie în cel de-al Doilea Război Mondial. 

În cea dintâi zi de primăvară timpurie, care a scăldat orașul Londra în lumina unui soare cum nu mai fusese de demult, bătrânul Winston Churchill, încărcat de ani de glorie, și-a înaintat demisia “grațioasei sale Suverane”, Regina Elisabeta a Angliei. În ajun, primul-ministru dăduse o masă în cinstea tinerei Regine, și a soțului ei, Ducele de Edinbourgh. Era un ospăț pentru a lua rămas bun de la aceia care reprezintă azi pentru poporul englez onorurile și răspunderile puterii.

A doua zi, Sir Winston Churchill a făcut demersul protocolar, cerând Reginei, la Buckingham Palace, ca să-l dezlege de înaltele lui îndatoriri. Regina a trecut atunci puterea celui mai apropiat colaborator a lui Churchill: Sir Anthony Eden, care e azi prim-ministru al Marii Britanii. Această desemnare are aprobarea unanimă a Consiliului de Miniștri și a Partidului Conservator.

„Cea mai ageră minte din Parlamentul britanic“

Churchill s-a lepădat astfel, din propria lui voință, de înalta sarcină pe care o împlinise atâta vreme. Voința lui nu fusese înrâurită de nici o pricină politică. Partidul Conservator, în preajma unor alegeri, care după unele semne ce nu înșală îi vor fi prielnice, nu se clătină de la putere. Sănătatea primului ministru nu se clatină nici ea; în ciuda celor 80 de ani bine împliniți, Winston Churchill avea mintea cea mai ageră și cea mai vie din întreg Parlamentul britanic; nici unul dintre prietenii sau potrivnicii săi nu se putea măsura cu cuvântul cu care bătrânul luptător era gata oricând să ia parte la acțiune sau la gâlceavă.

Iar puterea pentru cucerirea și apărarea căreia închinase o viață întreagă îi plăcea nespus de mult. Dacă totuși s-a hotărât să coboare de pe culmile vieții politice, pentru a se așeza într-o liniște ce până mai ieri îi era nesuferită, la locul ce îi este rânduit în istorie, e fiindcă un obicei, mai puternic ca orice lege, cere ca un prim-ministru britanic, care trece de o anumită vârstă, să se despartă de răspunderile puterii.

„Față în față cu amintirile“

Winston Churchill a amânat ziua despărțirii cât mai departe. A sosit însă ceasul când a trebuit să se resemneze. De acum, ieșit din luptă, a rămas față în față cu amintirile faptelor care îl leagă de marele trecut al țării sale. Cum îl va judeca istoria? Luptătorul Churchill – bărbatul – marelui război – va păstra locul de frunte în amintirea lumii. Străduințele lui de a pune capăt războiului printr-o pace “dreaptă” vor ridica în schimb încă multă vreme cele mai aprigi discuții. Fusese unul dintre cei dintâi bărbați politici apuseni care au simțit apropiindu-se furtuna hitleristă.

Discursurile sale în Camera Comunelor în timpul înțelegerii din Münich – vestejise nedreptatea făcută Cehoslovaciei, vestind primejdia ce amenință toate țările europene – cele din Răsărit, ca și cele din Apus – vor rămâne de pomină. Tot astfel vor rămâne neuitate faptele și vorbele sale atunci când, ajuns la cârma țării și rămas singur în luptă în fața Germaniei hitleriste victorioase, a izbutit să înzecească, cu o uriașă înverșunare, energia și puterile de rezistență ale Marii Britanii. Nimeni n-a contribuit mai mult ca el la apărarea și apoi la victoria Apusului.

„Simțăminte înșelate față de Rusia“

Față de Rusia Sovietică, mintea lui i-a dezvăluit din vreme primejdia, dar simțămintele l-au înșelat. S-a bucurat mai întâi de succesele Armatei Roșii, cum era și firesc, deoarece înlesneau grozava sarcină a rezistenței britanice. În preajma victoriei comune însă, când nu și-a mai putut ascunde noua primejdie care amenința lumea, el nu a putut stăpâni curentul care îl purta, împreună cu întreaga omenire spre noi și cumplite încercări.

Documentele Conferinței din Yalta au vădit cât de tragice au fost pentru soarta Europei acele zile de nedumerire, când aliatul sovietic a dezvăluit toate poftele lui ascunse și tot năravul lui tăinuit. Mai mult însă decât aceste documente, ușurința vinovată, cu care Churchill a căutat să dezlege soarta țărilor noastre răsăritene, a ieșit la iveală din scrierile și memoriile lui, când Churchill nu s-a sfiit să pomenească despre anumite târguieli avute cu Stalin, prin care cei doi cumetri și-au împărțit zone de influență în țările noastre răsăritene.

Poporul român își va aminti întotdeauna, cu o adâncă îndurerare, de nepăsarea cu care un prieten pe care îl prețuia și în care își pusese multă nădejde, a lăsat-o în părăsire, la cheremul sovieticilor. Churchill a trăit și a cârmuit îndestul, după acea întâmplare, pentru a-și fi dat seama că țările și principiile de care s-a lepădat la Răsărit, nu l-au scutit de amenințarea care a apăsat tot mai greu și asupra Apusului.

„A vrut, dar n-a reușit să mai îndrepte ceva după Stalin“

În zilele de după război a încercat în mai multe rânduri și în mai multe feluri să facă față acestei amenințări. În timpul unei călătorii în Statele Unite a arătat cu toată tăria – într-un discurs ținut în orașul Fulton – că Apusul e dator să-și strângă puterile laolaltă ca să înfrunte urgia primejdiei sovietice. La moartea lui Stalin a nădăjduit că lucrurile s-ar putea îndrepta și că o întrevedere cu Malenkov ar putea înlesni o mai bună înțelegere între Apus și Răsărit.

Bătrânul bărbat de stat își dădea seama că opera vieții sale – uriașa luptă pe care o dăduse împotriva unei puteri samavolnice și totalitare – rămăsese neisprăvită, atâta vreme cât victoria nu putea fi urmată de o pace statornică și dreaptă. Voința lui de a sta de vorbă cu urmașii lui Stalin izvora, desigur, din dorința de a pune capăt, printr-o nouă ispravă, de această dată pe cale pașnică, neîngrăditei și neisprăvitei tulburări a lumii. A tot amânat ziua retragerii sale de la putere, năzuind că își va putea împlini dorința sa.

Cele din urmă știri primite din Moscova – propunerile veșnic aceleași ale lui Molotov, care vădesc cât de neschimbată rămâne politica URSS-ului – au îndemnat pe bătrânul luptător să nu mai aștepte, de la o zi la alta, îndreptarea unor rele care cer noi și grele opinteli. Mângâindu-se cu gândul, înțelept dar amar, că opera unui muritor, oricât de mare ar fi, e sortită să rămână neisprăvită, Winston Churchill s-a resemnat să înfrunte judecata istoriei, cu faptele mari și cu cele neizbutite, ale unei vieți peste care se întinde de pe acum o glorie pe care nimeni nu i-o poate tăgădui.