Relațiile comerciale dintre România și Iugoslavia, în timpul Marii Crize Economice
Perioada interbelică a fost analizată mult de către specialiști și aceștia au ajuns la concluzia că a fost împărțită în două epoci: prima a fost de prosperitate economică și apoi a urmat o puternică recesiune, cea mai devastatoare din istoria capitalismului și care este luată drept model pentru analizele de specialiste. Totuși, datele statistice ale statelor par să indice un alt fenomen pe care savanții vor să-l ignore după ce zeci de ani au fost spuse povești lipsite de valoare științifică.
Iugoslavia și România pot fi două cele două soluții pentru demonstrarea lipsei de recesiune și se poate chiar discuta despre o epocă de îmbogățire accelerată. Este adevărat că nu toată populația a ajuns să se bucure de creșterea nivelului de trai, dar n-a existat societate în care toți locuitorii să fie fericiți. Belgradul, care suferise mult în prima conflagrație mondială, a decis că este timpul să fie dezvoltată o puternică industrie metalurgică și țara a ajuns un exportator interesant de fier ieftin, ceea ce a atras atenția patronilor români.
Au fost aduse 59.738 t de metal și lucrări din acest material rezistent în anul 1934. Era o intrare în forță pe piața românească și acoperea o mică parte din foamea de fier a societății. S-a ajuns la 88.882 t în 1936, dar tot a fost puțin și au fost achiziționate 114.599 t în 1938, cel mai bun an pentru afacerile din România Mare. Chiar dacă era sporită cantitatea de la an la an, foamea de fier a economiei românești nu putea fi potolită și erau anunțate schimburi comerciale interesante în regiune și astfel nu mai erau cumpărate produse scumpe de la firme renumite din Occident.
Iugoslavia putea să fie și o sursă deosebit de prețioasă de metale și nemetale pentru economia românească și au fost cumpărate în 1938 numai 12 tone de astfel de produse din Italia. Au fost achiziționate 1.481 t de mărfuri de la vecinul balcanic și prețul a fost deosebit de interesant. Cantitatea era aproape de patru ori mai ieftină. A fost normal ca liderii fasciști să pună ochii pe Balcanii ce se puteau dezvolta enervant de mult și fără să aibă nevoie de industria italiană.
Statul român putea să ofere la schimb produse petroliere și Iugoslavia a fost un client interesant prin cele peste 100.000 t achiziționate în fiecare an din perioada 1931 – 1938. Vârful de export a fost atins în 1938 deoarece fiecare conducere încerca să dispună de stocuri de rezervă. Au fost cumpărate 143.699 t.
Cele două state puteau să formeze o lume a afacerilor care să contribuie la prosperitatea locuitorilor, dar astfel de evoluții nu erau privite cu ochi buni de alte centre de putere și de interese și a rezultat un nou conflict mondial. Marile puteri au început să pornească o cursă a înarmărilor pentru a reuși să acapareze cât mai mult spațiu vital și erau sprijinite în acțiune de către firme. Uniunea Sovietică era un colos care făcea totul pentru subminarea economică a vecinilor. Statele mici și medii ale Europei începuseră să prospere prea mult după gustul unor lideri politici ce nu aveau interes să vadă fericire pe continent. Anuarul statistic al României 1939 și 1940 poate să fie o carte care să schimbe cursul interpretărilor istorice.
Foto sus: Dunărea la Porțile de Fier, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
