Relația lui Alexandru Lăpușneanu față de boierii săi

Din îndelungata noastră istorie medievală nici un personaj nu a stârnit controverse atât de mari ca Alexandru Lăpușneanu. În general, din cauza operei lui Costache Negruzzi și a cronicii lui Grigore Ureche domnul moldovean a rămas posterității drept un tiran și un însetat de sânge. Această apreciere este făcută cu precădere pentru cea de-a doua domnie (1564-1568) când, din cauza sa s-au stins mai multe mari familii de boieri. În rândurile de față mi-am propus să expun cauzele care l-au determinat pe domn să ucidă atât de mulți boieri, precum și evoluția relației dintre Alexandru Lăpușneanu și boieri.

            De remarcat este faptul că încă de la început, Petre Stolnicul (așa cum îl chema de fapt pe viitorul domn) s-a confruntat cu opoziția moldovenilor. În fruntea acestora se afla Elena Rareș, care îl susținea la domnie pe un anume Joldea. Această femeie puternică dorea să o căsătorească pe Ruxandra, fiica sa, cu acest pretendent. Această nuntă a fost însă stricată de Petre Stolnicul, care a luat-o de soție pe Ruxandra și a ajuns domn al Moldovei.[1] Cu această ocazie și-a schimbat și numele în Alexandru, deoarece dorea să amintească moldovenilor de Alexandru cel Bun și Lăpușneanu, de la locul unde s-a născut (ținutul Lăpușna). Interesant este că, după ce a ajuns pe tron, Lăpușneanu nu i-a pedepsit pe susținătorii lui Joldea, încercând să colaboreze cu aceștia.

            Elena Rareș nu era însă mulțumită de ginerele său și a căutat diferite ajutoare pentru a scăpa de el.  Astfel, a reușit să capete sprijinul unor boieri cum ar fi hatmanul Negrilă sau fostul stolnic Sava Capotă. Aceștia s-au hotărât să-l pârască pe Lăpușneanu Imperiului Otoman însă abilul domn moldovean l-a trimis pe Macarie cu întregul său tezaur la sultan, reușind în cele din urmăsă salveze tronul.[2]

            Timp de un an și jumătate,  Alexandru Lăpușneanu reușește să păstreze un echilibru intern. Acest echilibru însă se stică deoarece domnul moldovean preferă să guverneze singur, neținând cont de sfaturile venite de la marii boieri. Aceștia se aliază cu boierii care nu primiseră dregătorie și organizează un complot, susținându-l la tron pe Lupu păhărnicel.[3] De acest complot nu a fost străin nici domnul din Țara Românească, Mircea Ciobanul.[4] Alexandru Lăpușneanu reușește să reprime această încercare de scoatere din tron și să pedepsească unii vinovați. Însă nu toți boierii haini au fost prinși, unii s-au retras în Transilvania, susținând un nou pretendent, pe Ioan Despot, un aventurier dornic de glorie.

            Între timp, starea de sănătate a domnului moldovean s-a înrăutățit, acesta fiind și unul din motivele pentru care a devenit din ce în ce mai aspru. Acesta se plânge bistrițenilor că este bolnav la ochi și că are o rană la picior. Lăpușneanu le cere acestora să trimită un doctor pentru a-i vindeca rănile. [5] Profitând de starea de sănătate a domnului moldovean, Despot se năpustește asupra Moldovei. Pe lângă scaunul Moldovei acesta dorea să o ia în căsătorie și pe Ruxandra și să-l omoare pe Alexandru Lăpușneanu.

            Cu o oaste alcătuită din mai multe neamuri Despot se confruntă cu armata moldovenească la începutul lui octombrie 1561 în părțile Botoșanilor sau Dorohoiului, în satul Verbia. Relația tensionată dintre boieri și Lăpușneanu s-a văzut și în această bătălie, aceștia trădându-l din nou pe domn. [6] Alexandru Lăpușneanu nu numai că pierde bătălia dar este nevoit să cedeze și tronul Moldovei. El nu revine la tron decât peste 3 ani, în 1564 cu ajutor turcesc.

 Această nouă domnie a generat groază în rândurile boierilor, aceștia știind că Lăpușneanu dorea să le pedepsească hiclenia. Înițial boierii au încercat să-l convingă să renunțe la domnie. Astfel, au trimis o solie la Alexandru spunând că nu-l mai vor ca domn. În legătură cu această convorbire îl voi cita pe Grigore Ureche care redă o presupusă replică pe care Lăpușneanu a dat-o soliei[7]. „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei și de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dânșii și tot voiu merge, ori cu voie, ori fără voie.”[8]

După reluarea domniei lui Lăpușneanu, principalii vinovați au emigrat în Polonia. În aceste condiții, domnul moldovean îi scrie lui Sigismund August să-i pedepsească pe vinovați, iar pe cei nevinovați să-i trimită în Moldova. Regele Poloniei, presat și de Poartă îi execută pe Tomșa, Moțoc, Spancioc și Cristea. [9] Aceștia au fost omorâți sub pretextul că l-ar fi omorât pe Dimitrie Wiszniewicki, un alt candidat la tronul Moldovei.[10]

În afară de aceste execuții, pe plan intern relația dintre domn și boieri s-a agravat deoarece domnul dorea să-i pedepsească pe toți boierii hicleni. La jumătatea anului 1564, Alexandru Lăpușneanu adună toți boierii trădători și îi decapitează. Numărul celor omorâți variază între 12 și 60.[11] Grigore Ureche susține că Lăpușneanu a omorât 47 de boieri însă cronicarul încurcă acest aveniment cu altă execuție făcută de Mircea Ciobanul în Țara Românească. Referindu-se la atitudinea domnului din Moldova față de boieri, Nicolae Iorga susține că acesta a fost influențat de Chiajna, cumnata sa, doamna lui Mircea Ciobanul, cunoscută pentru duritatea ei.[12]

Chiar dacă a „curățat” țara de boieri, a doua domnie a lui Lăpușneanu a fost grea întrucât, boierii pribegi susțineanu diverși candidați la scaunul Moldovei. În 1565, un pretins fiu al lui Petru Rareș a fost susținut de 200 de boieri. În 1566, un alt pretendent, Ștefan Mâzgă nutrește pretenții pentru tron. După ce acesta a fost învins, boierii moldoveni au susținut alți pretendenți:Albert Laski, Pascu din casa Piasecki, Gavril Hânsarul etc. [13]

În ciuda aparențelor, au existat și boieri care l-au susținut pe Alexandru Lăpușneanu, ceea ce dovedește o dată în plus că acesta nu era un sadic însetat de sânge ci doar un domn dur, care dorea cu orice preț să-și păstreze tronul și să-i pedepsească pe trădători. Cel mai mare susținător al domnului moldovean a fost boierul Crăciun care a rămas fidel lui Lăpușneanu și în timpul în care Moldova era condusă de Despot Vodă sau Ștefan Tomșa.[14]

În concluzie, se poate afirma că relația dintre Alexandru Lăpușneanu și boieri a rămas tensionată pe tot parcursul domniei acestuia atât din cauza autoritarismului domnului cât și din cauza dorinței boierimii de a-l controla pe domn. Mulțimea de pretendenți veniți din țările vecine au amplificat și mai mult această relație, culminând cu uciderea în masă a boierilor bănuiți de hiclenie. Totuși, Alexandru Lăpușneanu nu poate fi acuzat de sadism sau sete de sânge.

[1]Gh. Pungă, Țara Moldovei în vremea lui Alexandru Lăpușneanu, Editura Universității Al.I. Cuza, Iași, 1994, p. 98.

[2]Ibidem, p. 100.

[3]Ibidem, p. 103.

[4]Constantin C Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Editura Albatros, București, 1971, p. 331.

[5]N. Iorga, Istoria Românilor, volumul V, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 33.

[6]Ibidem, p. 54.

[7] Deși această replică a devenit celebră este foarte puțin probabil ca domnul moldovean să o fi rostit. Totuși Grigore Ureche în opera sa are tendința de a-l demoniza pe Alexandru Lăpușneanu.

[8]Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, Editura Hyperion, Chișinău, 1990, p. 98.

[9]Gh. Pungă, op.cit.p. 108.

[10]Constantin C Giurescu, Dinu C. Giurescu, op.cit.p. 331.

[11]Gh. Pungă, op.cit., p. 109.

[12]N.Iorga, op.cit.p. 77.

[13]Gh. Pungă, op.cit., p. 108-109.

[14]Ibidem.