Regele Carol al II-lea, în luptă cu Hotelul Athénée Palace

Athénée Palace e locul unde se strîng la un pahar de vin fruntaşii ţărănişti interbelici. Dacă ar fi să-l credem pe Ioan Hudiţă, cu al său Jurnal, masa e un veritabil moment politic. Luată în oraş, la restaurantul favorit, sau acasă, sub privirile straşnice ale nevestei, devenite analist, masa ţine loc de şedinţă, de simpozion, ba chiar şi de Congres.

Între cele două războaie, luatul mesei nu era, ca acum, un procedeu mecanic, o satisfacere rapidă şi fără nici o plăcere a nevoii fiziologice esenţiale, ci un ritual complex, în care aşezatul tacîmurilor şi schimbatul farfuriilor erau mai importante decît mestecatul şi înghiţitul. De aceea, poate, pentru politicieni masa era un pretext de a se întîlni şi a-i bîrfi pe adversari. Ba chiar şi de a pune ţara la cale. Ştiind asta, guvernul dictaturii regale decide, în aprilie 1938, închiderea hotelului Athénée Palace „pentru reparaţii”.

Pe 15 aprilie 1938, C. Argetoianu trece în Însemnările sale că Ion Stănculescu, de la Banca Românească, i-ar fi arătat somaţia primită „alaltăieri” în calitate de administrator al hotelului. Politicianul scriitor susţine că Stănculescu a pus-o pe seama adăpostirii duşmanilor lui Carol al II-lea: Iuliu Maniu şi dr. Nicolae Lupu. Tot el transcrie însă zvonurile în circulaţie prin Tîrgul Bucureştilor:

„Se mai povesteşte că tatăl lui Belimace (alt asasin al lui Duca) e portar la Athénée Palace, şi că printr-însul gardiştii află tot ce se poate prinde cu urechea în hotelul care adăposteşte atîtea notorietăţi politice şi diplomatice. Din cauza asta era chiar să fie închis alaltăieri hotelul”.

Argetoianu e obligat să admită că s-a înşelat. Hotelul Athénée Palace a fost închis în 16 aprilie 1938. Nu era o poveste zvonul cu dispoziţiile primite de Administratorul localului:

„Şi totuşi s-a făcut prostia, s-a închis Athénée Palace-ul pînă la noi dispoziţii, s-a închis adică neamaiadmiţîndu-se locatari noi, cei aflaţi rămînînd pe loc. Condiţia redeschiderii: expulzarea lui Belimace portarul, a lui Maniu şi a doctorului Lupu!”.

O măsură în ordine edilitară trece pentru Ioan Hudiţă o lovitură dată Opoziţiei. Marţi, 19 aprilie 1938, Jurnalul său politic mărturiseşte:

„Totul este îndreptat în contra lui Maniu şi a lui Lupu”.

O confirmă C. Argetoianu într-o notă de subsol din Însemnările sale din 19 aprilie 1938:

„Hotelul Athénée Palace a fost definitiv închis, duminică, şi evacuat. Sub pretext sanitar. În realitate ca să se spargă vadul de cancanuri şi intrigării politice ce se ţeseau pe culoare, în hall, pretutindeni – în jurul lui Maniu şi a altor fruntaşi politici din opoziţie (Lupu, doctorul şi Costache, şi alţii). Pentru a-şi dovedi imparţialitatea Siguranţa a evacuat din hotel, printre primele persoane, pe d-na Ambrozie, văduva unui ofiţer şi rudă de aproape cu d-na Lupescu, căreia îi telefonase toată ziua. Unii spun însă că, deşi rudă cu d-na Lupescu, d-na Ambrozie fusese cîştigată de opoziţie, pentru contul căreia spiona pe ilustra sa rudă. În vremuri ca cele pe care le trăim toate sînt posibile”.

Acelaşi martor satiric al epocii ne destăinuie în 29 aprilie 1938 amănunte pitoreşti despre evacuarea chiriaşilor:

„<<Une petite poule>>, sosită de la Paris, povestea: <<Am fost dată afară de la Athénée Palace, sub cuvînt că hotelul a fost închis. M-am mutat la Boulevard. Vineri seara, au venit să mă scoată şi de aci, nu ştiu pentru ce. Am răspuns că sînt bolnavă şi silită să stau în pat. Mi-au pus un poliţist în cameră! Şi aşa încurajaţi dvs. turismul în România? Să vă fie de cap!>> Paţachina avea dreptate. Dar a avut dreptate şi Armand Chiorul să-şi păzească pielea – deşi nu face două parale”.

_{Foto sus: Regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu, într-un restaurant din Franța (© Arhivele Naţionale ale României / Wikipedia)}