⬆

Frescă erotică romană antică dintr-un bordel din Pompeii

Realitatea sumbră a bordelurilor din Pompeii

Autor: Marguerite Johnson

La fel ca bărbații neliniștiți care au început săpăturile la Pompeii în secolul al XVIII-lea și au descoperit despre romani mai multe decât se așteptaseră, inclusiv lămpi în formă falus, istoricii sexualității se confruntă în mod regulat cu cazuri din trecut care le pun la încercare propriile principii etice. Acelea care lucrau pe străzile din Pompeii și își serveau clienții în bordeluri duceau vieți grele, însă multe dintre picturile murale care s-au păstrat le înfățișează pe femei într-o manieră erotică și exotică.

Picturile murale din bordeluri și din clădiri care serveau drept bordeluri (precum hanuri, localuri unde se servea mâncare și taverne) prezintă femei cu pielea deschisă la culoare, goale (cu excepția, uneori, a unei benzi care acoperea sânii), cu părul stilizat, în diverse poziții sexuale alături de bărbați tineri, bronzați și atletici. Personajele sunt înfățișate pe paturi care uneori sunt ornamentate și împodobite cu cuverturi decorative.

În clădirile identificate drept bordeluri, picturile murale ar fi putut avea rolul de a excita clienții. Este posibil să fi funcționat și ca meniuri ilustrate sau chiar ca manuale de instrucțiuni pentru clienții mai puțin experimentați. În clădirile identificate drept locuințe private, scenele erau cel mai probabil decorative, dar poate aveau și rolul de a stimula sexual.

Contrar imaginilor idealizate, bordelurile în sine oferă dovezi că femeile lucrau în încăperi foarte mici, de obicei suficient de mari doar pentru un pat îngust. Lipsa ferestrelor în majoritatea acestora atestă atât întunericul din încăperi, cât și circulația limitată a aerului.

Săpăturile arheologice arată, de asemenea, că încăperile nu aveau de obicei uși, ceea ce indică faptul că acestea ar fi putut fi ascunse în spatele unor perdele. Au fost descoperite și paturi din piatră. Probabil erau folosite și paturi din lemn, precum și saltele simple sau culcușuri, însă acestea au fost distruse în erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr.

Bordel din Pompeii, un pat din piatră sculptat grosolan într-una dintre camere Foto: © DinaBenedettoFerrandina / Wikimedia Commons

Condițiile în care lucrau femeile nu reprezentau o preocupare pentru proprietarii bordelurilor, clienți sau, de altfel, pentru nimeni altcineva, deoarece majoritatea prostituatelor din Italia antică erau sclave. Întrucât atitudinea antică față de sclavi era, în cel mai bun caz, una de indiferență, iar în cel mai rău caz, una de dispreț violent, viețile acestor femei nu trezeau empatie în rândul celor din afara clasei lor sociale.

Prostituatele îndeplineau o funcție pur utilitară și nimic mai mult. Ținute în incintă de proxeneți (de obicei bărbați), care le asigurau doar cele mai elementare necesități, femeile erau practic izolate de lumea exterioară. Acest lucru le făcea vulnerabile atât la capriciile proxenetului, cât și la cele ale clientului.

Femeile care lucrau pe străzile din Pompeii așteptau adesea în apropierea arcadelor și în alte locuri obișnuite, precum cimitirele și băile publice. În orașele mai mari, unde controlul asupra comerțului sexual era mai dificil, unele dintre aceste femei este posibil să fi lucrat fără proxeneți. Cele care se încadrau în această categorie erau în principal sclave eliberate și femei sărace născute libere.

Povești din graffiti

Păstrarea inscripțiilor („graffiti”) de pe pereții clădirilor din Pompeii le oferă, de asemenea, istoricilor detalii despre comerțul sexual. Majoritatea sunt extrem de explicite. Acestea includ informații despre servicii specifice și prețuri, evaluări făcute de clienți cu privire la anumite femei și la abilitățile lor (sau lipsa acestora), precum și unele sfaturi sexuale.

Unele graffiti sunt foarte directe:

Împinge încet.

Altele sunt reclame:

Euplia a fost aici cu două mii de bărbați frumoși.

Sau indică prețuri:

Euplia face sex oral pentru cinci ași*.

Adesea, numele sclavelor și, implicit, ale prostituatelor aveau origini grecești. Numele „Euplia”, de exemplu, provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „călătorie bună”. Numele prostituatelor făceau uneori referire la funcția sau la trăsăturile fizice ale persoanei respective. În acest caz, Euplia le promitea clienților săi o călătorie bună.

Graffiti-urile atestă și existența lucrătorilor sexuali de sex masculin în Pompeii. La fel ca inscripțiile referitoare la femei, acestea enumeră serviciile oferite și, uneori, prețurile. Deoarece femeilor născute libere nu le era permis să întrețină relații sexuale cu altcineva decât soții lor, clienții care apelau la lucrători sexuali bărbați erau aproape exclusiv bărbați. Moravurile sexuale ale Romei antice permiteau relațiile sexuale între bărbați dacă erau respectate anumite protocoale (un cetățean, de exemplu, nu putea ocupa rolul pasiv).

Puținele surse literare care indică faptul că ar fi putut exista și cliente femei ale lucrătorilor sexuali sunt discutabile, deoarece acestea erau de obicei scrise în scopuri satirice sau comice. Totuși, ar fi naiv să excludem situațiile în care femei bogate, născute libere, apelau la lucrători sexuali bărbați sau la sclavi domestici.

În mod similar, ar fi naiv să presupunem că bărbații nu căutau alți bărbați cu care să participe la acte considerate inacceptabile din punct de vedere social — în esență, acte în care bărbatul cetățean ar fi ocupat un rol pasiv.

Societatea și comerțul sexual

La momentul erupției Vezuviului, Pompeii era un oraș de dimensiuni modeste, cu o populație de aproximativ 11.000 de locuitori și o comunitate înfloritoare, cu o arhitectură și o infrastructură sofisticate. Situat în Campania, la aproximativ 23 de kilometri sud-est de Napoli și în apropierea portului Pozzuoli, orașul beneficia de un comerț și de o economie solide și avea o populație multiculturală.

Prosperitatea orașului și prezența permanentă a negustorilor asigurau o piață puternică pentru sex. De fapt, comerțul sexual era parte integrantă din funcționarea cu succes a societății, în special a instituției căsătoriei.

Deoarece căsătoriile, mai ales cele din rândul claselor sociale înstărite, erau aranjate și aveau ca scop principal nașterea unor moștenitori de sex masculin, un soț nu își căuta plăcerile sexuale alături de soția sa. În schimb, din respect pentru ea, un bărbat plătea pentru sexul destinat plăcerii, în special pentru acele acte despre care nu se aștepta ca o femeie respectabilă să le accepte.

Scenă erotică dintr-o pictură. Femeia poartă echivalentul antic al unui sutien Foto: © Sarahhoa / Wikimedia Commons

De altfel, graffiti-urile atestă cinci tipuri diferite de servicii sexuale oferite contra cost: contact sexual, sex oral asupra femeii, sex oral asupra bărbatului, sex anal activ și sex anal pasiv. Astfel, comerțul sexual îndeplinea un anumit rol de control social și moral al instituției căsătoriei, precum și de protejare a reputației și masculinității bărbatului adult. Deoarece prostituția nu era ilegală (fiind organizată în principal în jurul sclaviei), în timp ce adulterul era interzis, acesta era un alt motiv pentru care bărbații plăteau pentru sex.

Straturile de materiale vulcanice care au acoperit Pompeii și cea mai mare parte a populației sale până la o adâncime de 25 de metri au lăsat în urmă dovezi extinse despre italienii antici, stilul lor de viață și mediul în care trăiau. În mod ironic, erupția care i-a surprins pe locuitori într-un anumit moment și într-un anumit loc le-a conferit o formă stranie de nemurire.

Acești oameni ne șoptesc poveștile lor, iar ele sunt variate, pline de bucurie și tristețe. Uneori sunt șocante și chiar sfâșietoare, dar, asemenea vieților lucrătorilor sexuali, merită să fie ținute minte.