Propaganda socialiștilor români pe banii Imperiului german
În contextul în care România se afla în neutralitate, actorii primei conflagrații mondiale se străduiau s-o mențină în această stare sau, în cel mai fericit caz, să o atragă în conflict de partea lor. Pentru acest lucru, fiecare tabără a folosit mijlocare permise și nepermise, lovituri sub centură și a acționat prin interpuși în scopul atingerii obiectivelor urmărite.
Pe acest fond, organele de siguranță națională au acționat cu profesionalism în depistarea și anihilarea activităților subversive, utilizând, la rândul lor, toată gama de procedee specifice. Un caz deosebit, care îl are în prim-plan pe viitor celebrul comunist Cristian Racovski, a fost identificat și dovedit de agenții de siguranță români.
Concret, socialistul Racovski a primit bani pentru activitatea sa chiar de la Legația Imperiului german la București, prin intermediul unui diplomat. Cum sau desfășurat lucrurile? Aflați în continuare...
Spies îi dă bani lui Racovski
O descoperire interesantă a raportat agentul nr. 120 al Brigăzii I de Informațiuni, din cadrul Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale (DPSG), la data de 8 iunie 1915. Acesta menționa că informatorul său - C. N. - i-a comunicat că fondurile propagandei germane în România sunt mânuite „de un anume Georg Spies descins la Hotel Athénee Palace, fost subdirector la societatea Steaua Română“.
De descins, a descins Georg Spies la București, dar la Hotel Bulevard, camera 33, în calitate de atașat comercial al celui de-al II-lea Reich, în ziua de 9 mai 1915. Pe lângă fondurile de propagandă folosite pentru promovarea intereselor germane în România, direcționate împreună cu atașatul militar german, B. von Schelendorf, Spies se ocupa și de afacerile personale, cu cereale, ale ministrului von dem Busche.
Peste câteva zile, la 16 iunie 1915, agentul nr. 94 a venit cu o altă informație despre noul diplomat german, și anume că acesta „are strânse legături cu d-rul Racovsky, șeful partidului social-democrat“, deoarece îi văzuse discutând, împreună, într-o trăsură și la Hotelul Bulevard.
Totodată, agentul își exprima bănuiala că Spies îl alimentează cu fonduri pe Racovski „pentru propagandă antirăzboinică și menținerea definitivă a neutralității“ României. Odată ajunsă această informație la directorul DPSG, Iancu Panaitescu, acesta a dispus începerea urmăririi lui Spies și verificarea legăturilor dintre Legația Germaniei și Partidul Social Democrat din România.
Începând din 21 iunie 1915, agentul nr. 141 a fost însărcinat cu supravegherea atașatului comercial german. Filarea nu a pus probleme deosebite, cauza principală fiind programul extrem de strict al diplomatului. Chiar în prima zi de filaj, acesta a plecat la 9.15 de la hotel la legație, la 13.30 a revenit pentru a lua masa, la 16.30 s-a reîntors la legație, iar la 20.15 s-a îndreptat, din nou, către hotel, unde a luat cina în compania inginerului H. H. Ditmar, arendașul moșiei Cîrnogi.
A doua zi, 22 iunie 1915, programul a fost aproape identic - ora 10.00 plecarea de la hotel, la ora 13.00 a revenit, la 17.00 s-a dus cu birja nr. 71 în strada Zborului nr. 15 la un conațional, Emil Wolff, după care s-a îndreptat către legație, iar la 20.30 a revenit la hotel.
O întâlnire suspectă
Deoarece activitățile sale au depășit cadrul diplomatic, devenind suspecte, Georg Spies a fost invitat să se prezinte la Parchet pentru a lămuri anumite probleme dar, la primirea citației, a refuzat vehement și categoric, afirmând că nu are de dat nici o explicație, iar cine dorește să discute cu el o poate face la sediul legației.
Dar, așa cum spune proverbul „cu răbdarea treci marea“, la 6 iulie 1915 filajul agentului nr. 141 avea să fie răsplătit. La ora 16.15, Spies a plecat de la hotel „împreună cu două geamantane, a luat birja nr. 450, a mers la Legațiunea Germană unde era așteptat de Dr. Racovsky care venise mai înainte“.
Cei doi au intrat în clădirea legației unde au rămas timp de 30 de minute, după care diplomatul s-a urcat din nou în trăsură, s-a dus la gară și a plecat cu trenul la Sinaia. După 4 zile petrecute în aerul tare de munte, Spies s-a reîntors la București fiind, din nou, luat sub observație de agenții DPSG.
La jumătatea lunii iulie, agentul nr. 2 a descoperit că atașatul comercial german se află în legătură și cu conducătorii albanezi aflați în România. El îi asigura pe aceștia de „izbânda armatelor germane și creiarea unei Albanii Mari“, încercând să promoveze atașamentul albanezilor față de Germania și, de ce nu, să obțină un eventual sprijin din partea acestora.
Propaganda pe care Racovski o efectua cu sprijinul Germaniei s-a materializat, în scurt timp, printr-un manifest tipărit la Atelierele Societății Anonime Poporul și intitulat „Manifestul Partidelor Socialiste din peninsula Balcanică“, adresat atât clasei muncitoare, cât și tuturor popoarelor balcanice.
În acesta, vina izbucnirii conflictului mondial era împărțită între „tendințele de cucerire ale Austro-Ungariei în Balcani“ și „aspirațiunilor de mărire teritorială ale guvernanților din Serbia“.
În scopul sensibilizării opiniei publice, manifestul considera că împărțirea Peninsulei Balcanice și Turciei reprezintă „scopul cel mai de seamă“ al confruntărilor militare ce aveau loc la data respectivă.
Un atac dur a fost adresat către conducătorii României care, considerau semnatarii, „pândesc momentul să se arunce asupra Ungariei sau Rusiei sau să repete sălbateca invaziune din 1913 în Bulgaria“, fapte ce ar fi condus, în opinia autorilor, la înrobirea și mai mult a clasei muncitoare. În finalul manifestului se propovăduia pacea între popoare, Republica balcanică și „socialismul revoluționar mântuitor“.
Reprezentanți social-democrați din patru țări semnau această tipăritură, apărută pe banii Imperiului german. Din partea României și-au pus semnătura dr. Ecaterina Arbore, Al. Constantinescu, Gh. Cristescu, I. C. Frimu, D. Marinescu și, evident, dr. C. Racovski. Ceilalți semnatari reprezentau partidele social-democrate din Grecia, Bulgaria și Serbia.
Germanii își păstrează obiceiurile
În aceeași perioadă, Biroul Presei și Interpreților din DPSG a înaintat un raport privind identificarea unei noi organizații de spionaj germane, conduse de Georg Spies. Agenții săi ar fi fost, conform surselor, Alfred Kramer din Viena, Isaac Proter din Brașov, Wilhelm Knis din Lemberg, Artur Buckler din Iași, Samuel Blumenthal (toți cu domiciliul la Hotel Palace), Iosif Vijnițer (Hotel Metropol), Henri Krautzfeld (Hotel Bulevard), Frederic Pușet (Hotel Splendid), Rudolf Poor și Leon Moritz (ambii la Hotel Athénee Palace).
Majoritatea dintre aceștia figurau drept comercianți, având posibilitatea să străbată țara. Oricum, la sfârșitul anului 1915, Georg Spies și-a încheiat misiunea în România și, pe 4 decembrie 1915, agentul nr. 147 a transmis din Gara de Nord că fostul director al societății „Steaua Română“ a fost condus la plecare de mai mulți membri ai legației, în frunte cu ministrul von dem Busche.
Peste o lună, la sfârșitul lunii ianuarie 1916, Berlinul a numit un nou atașat comercial la București, în persoana lui Norden Ferdinand Fligehl, care se afla în România din 19 octombrie 1915 și locuia tot la Hotel Bulevard.
Câteva luni mai târziu, acesta a lăsat în locul său, interimar, pe atașatul de legație von Osten, cunoscut ca fost inspector al podurilor și depozitelor de lemne ce aparțineau prințului Ghica-Comănești.
Conform aprecierilor din notele agenților DPSG, acesta a preluat de la predecesorul său atât atribuțiile oficiale, de atașat comercial, cat și conducerea serviciului de spionaj german, ceea ce demonstra o continuitate și o conducere unitară asupra acțiunilor îndreptate contra României.
În același timp, supravegherea diplomaților străini din București s-a efectuat cu profesionalism, dovedind, de multe ori, implicarea acestora în activități străine de statutul pe care îl aveau.
Cristian Racovski (1873 - 1941)
Lider socialist român, de origine bulgară. A urmat studiile de medicină, luându-și diploma la Montpellier. În călătoriile sale i-a cunoscut pe Engels, Troțki, Rosa Luxemburg. Unul din fondatorii Partidului Social Democrat din România, fiind membru în Comitetul Executiv al acestuia.
În 1917 a plecat în Rusia, iar după revoluția socialistă a fost pus de Lenin președinte al Comisariatului Național al Poporului Republicii Sovietice din Ucraina. Trimis de Stalin ca reprezentant în Occident, a fost rechemat, arestat și trimis în Siberia.
După o perioadă a fost reabilitat, dar prietenia cu Troțki i-a fost fatală, fiind condamnat din nou la douăzeci de ani de muncă silnică și executat în 1941 din ordinul lui Stalin.
Foto sus: Soldați români, în timpul Primului Război Mondial, (sursa: Gogu Negulesco, „Rumania's sacrifice”, New York Century Co, 1918)
Mai multe pentru tine...
