Profesiunea de credință a ziaristului Arghezi

Din tableta Cîntarul, iscălită de Arghezi în Adevărul, 31 octombrie 1946, mă grăbesc să rețin autoprezentarea autorului ca ziarist, martor și comentator al scenei social-politice:

„Ca scriitor şi ziarist, curios de tot ce se publică în presă, citesc toate ziarele, atît guvernamentale cît şi de opoziţie, situat la o distanţă egală de toate partidele şi organizaţiile politice şi simili-politice, şi nefăcînd parte din nici un fel de grupare nici aşa-zisă culturală, afară de S.S.R., în care am fost înscris fără să cer, acum treizeci şi ceva de ani, atunci cînd am atacat-o, îmi închipuiesc că am toată libertatea de spirit atît a obervaţiei obiective, cît şi a sincerităţii.”

O dată transcris fragmentul, îmi amintesc că l-am citat și comentat în Istorie. Dau fuga la folderul Istoria literaturii proletcultiste. Pun la Search, S.S.R., o formulare din text lesne de dibuit, pentru că e unică în felul ei, și motorul se oprește la aceste rînduri:

„Începînd din 14 aprilie 1946, cu «Ochi îngheţaţi», T. Arghezi semnează o tabletă pe pagina întîi a prestigiosului cotidian Adevărul. Atitudinea politică fundamentală din aceste intervenţii, ca de altfel a întregii activităţi publicistice din perioada 1944-1947, e definită chiar Tudor Arghezi, în «Cîntarul» (Adevărul, 31 decembrie 1946):

«Ca scriitor şi ziarist curios de tot ce se publică în presă, citesc toate ziarele, atît guvernamentale, cît şi de opoziţie şi, situat la o distanţă egală de toate partidele şi organizaţiile politice şi similipolitice şi nefăcînd parte din nici un fel de grupare, nici aşa-zisă culturală, afară de S.S.R., în care am fost înscris fără să cer, acum 30 şi ceva de ani, atunci cînd am atacat-o – îmi închipuiesc că am toată libertatea de spirit, atît a observaţiei obiective, cît şi a sincerităţii». Deşi acceptase să semneze în Scînteia şi Contemporanul, şi să primească Premiul naţional de poezie, participînd impresionat la sărbătorirea de la Ministerul Artelor, Tudor Arghezi, spre deosebire de alte personalităţi literare ale momentului ca Sadoveanu, Călinescu, C.I. Parhon, Camil Petrescu, V. Eftimiu, ţine să aibă o atitudine publică situată la «o distanţă egală de toate partidele şi organizaţiile politice». Drept urmare, el se străduieşte să nu facă gesturi semnificative în favoarea nici uneia dintre cele două forţe politice în confruntare: Blocul de Stînga, aflat la Putere şi Partidele istorice, PNŢ şi PNL, aflate în Opoziţie. Chiar dacă nu publică în presa partidelor istorice, el nu-şi exprimă, totuşi, deschis adeziunea la programul guvernului Petru Groza. Cauzele acestei expectative sînt complexe, în mare parte obscure. Putem lua în considerare, dintre cele vizibile: linia politică programatică a Adevărului, cotidianul la care poetul semna şi o anume suspiciune faţă de oficialitate – caracteristică scrisului arghezian.”

Atunci vedeam în citat profesiunea de credință a lui Arghezi în anii Bătăliei pentru putere de după 23 august 1944. Acum văd în ea profesiunea de credință a publicistului pentru activitatea sa de o viață. Atunci, citarea îmi era de folos pentru a explica într-un fel Schimbarea față de Arghezi. Acum, îmi e de folos ca un posibil motto al activității mele!