Primul Război Mondial: cum au dispărut fără urmă refugiaţii belgieni în Anglia

În timpul Primului Război Mondial, Anglia a fost casa a 250.000 de belgieni, acesta fiind şi cel mai mare val de emigraţie din istoria ţării. Totuşi, povestea lor pare să fi ieşit din memoria colectivă şi din discuţiile despre evenimentele ce au avut loc în timpul Marelui Război.

Aglomeratul port Kent era obişnuit cu vacarmul zilnic, dar nu era pregătit şi pentru sosirea a 16.000 de refugiaţi belgieni într-o singură zi, în 14 octombrie 1914.

Germania invadase Belgia, forţând mulţi cetăţeni să părăsească ţara. Exodul a început în august, iar refugiaţii au continuat să sosească în Anglia, aproape zilnic, timp de câteva luni. În afară de portul Kent, printre destinaţiile de sosire s-au numărat şi Tilbury, Margate, Harwich, Dover, Hull şi Grimsby.

Din înregistrările oficiale reiese că aproximativ 250.000 de refugiaţi belgieni au emigrat în Marea Britanie în Marele Război. În câteva sate construite special pentru refugiaţi, aceştia aveau propriile şcoli, ziare, magazine, spitale, biserici, închisori şi chiar poliţie – în fine, toate instituţiile ce ţin de buna organizare a unei comunităţi. Aceste areale erau considerate teritoriu belgian şi erau administrate de guvernul belgian. Foloseau chiar şi bani belgieni.

Puţine comunităţi din Marea Britanie nu au fost afectate de sosirea belgienilor, spun istoricii. Cei mai mulţi au fost cazaţi cu familii din întreaga ţară şi din toate cele patru naţiuni.

Belgienii temerari

În ciuda numărului mare de emigranţi belgieni, singura figură din acea vreme ce a rămas emblematică în memoria colectivă este detectivul Hercule Poirot. Se spune că Agatha Christie a fost inspirată în construirea cunoscutului personaj de romane poliţiste de un refugiat belgian pe care l-a întâlnit în oraşul său natal, Torquay.

S-au păstrat puţine mărturii ale rezidenţei lor temporare – o biserică, plăcuţe şi pietre funerare, sculpturi în lemn pe clădirile publice şi câteva nume belgiene de străzi împrăştiate ici şi colo prin ţară. Există un singur monument, în Londra, la Victoria Embankment Gardens, oferit drept mulţumire de guvernul belgian.

“A fost cel mai mare aflux de refugiaţi din istoria Marii Britanii, dar aceasta este o poveste care este ignorată aproape complet, ” a declarat Tony Kushner, profesor de istorie modernă la Universitatea din Southampton.

Dar acest lucru a fost în mare parte construit de aşa manieră. Atunci când Primul Război Mondial a luat sfârşit, guvernul britanic a dorit ca soldaţii săi să se întoarcă acasă, iar refugiaţii belgieni să plece la ei acasă, explică profesorul.

“Marea Britanie avea o obligaţie să ajute refugiaţii în timpul războiului, dar lucrurile s-au schimbat rapid când acesta s-a încheiat, guvernul nu mai dorea străini.”

Contractele de muncă ale multor belgieni au fost terminate, aşa că aceştia nu aveau altă soluţie decât să meargă acasă. Guvernul le-a oferit bilete gratuite – numai dus, în Belgia –, dar numai pentru o perioadă limitată de timp. Scopul era să îi convingă să părăsească ţara cât mai repede posibil.

După încheierea războiului, într-un an, peste 90% se întorseseră acasă, spune Kushner. Pe cât de repede au venit, pe atât de repede au şi plecat, fără să lase în urmă vreo moştenire.

“Au fost împinşi afară din ţară. Nu a fost un gest foarte demn, iar guvernul era bucuros ca poporul să uite acest episod. De asemenea, convenea şi guvernului belgian care avea nevoie de oameni care să se întoarcă şi să reconstruiască ţara.”

Aceia care au rămas au fost asimilaţi stilului de viaţă britanic –  mulţi s-au căsătorit cu britanici întâlniţi în timpul perioadei de refugiu.

“Erau albi şi catolici, aşa cu nu ieşeau în evidenţă”, spune Gary Sheffield, profesor de studii de război la Universitatea din Wolverhampton. “Pur şi simplu au dispărut din vizor.”

Iniţial, refugiaţi au fost primiţi cu braţele deschise. Guvernul s-a folosit de tragedia lor pentru a alimenta sentimentele anti-germane şi sprijinul public pentru război.

“Contactul cu refugiaţii belgieni a reprezentat un bun memento pentru ce Primul Război Mondial era un război ce trebuia dus”, a spus Sheffield.

În presă, erau portretizaţi ca fiind oameni “viteji”, spune Christophe Declercq, care conduce Centrul Online de Cercetare pentru Refugiaţii Belgieni şi al cărui străbunic s-a numărat printre refugiaţi.

Era un sentiment înălţător acela de a-i lua pe “micii belgieni curajoşi”. “Adesea, dacă nu stătea cu tine un refugiat, atunci ştiai pe cineva care statea cu unul. Erau trataţi mai degrabă ca nişte animale de companie.”

Bine aţi venit, rău aţi nimerit

Primirea de care au avut parte a fost uneori copleşitoare. Un refugiat descrie în jurnalul său personal spaima trasă atunci când între doi localnici s-a iscat o încăierare, căci fiecare dorea să îi care bagajul. Există şi alte povestioare, cu mii de oameni întâmpinând în urale o mână de belgieni.

Dar voia bună n-a durat mult. Majoritatea oamenilor spera ca războiul să ia sfârşit până la Crăciun, dar, rapid, a devenit clar că acest lucru nu avea să se întâmple.

“Când belgienii au devenit musafiri permanenţi, mulţi oameni şi familii care îi cazaseră cu mult entuziasm, şi-au pierdut în câteva luni fie răbdarea, fie banii şi i-au dus pe refugiaţi acolo de unde îi luaseră”, spune Dr. Jacqueline Jenkinson, lector în istorie la Universitatea din Stirling.

Cazarea şi locurile de muncă au devenit o problemă. Belgienii din satele construite pentru refugiaţi aveau apă potabilă şi electricitate, în vreme ce vecinii lor britanici, nu. Refugiaţii cu dare de mână şi-au permis chiar să îşi cumpere propriile proprietăţi.

 “Cheia pentru a înţelegere resentimentele în creştere este cât de mult sufereau britanicii prin comparaţie”, spune Declercq, lector la UCL.

Există, însă, şi un motiv mai personal pentru care refugiaţii au ieşit din memoria colectivă a ţării. “Când soldaţii britanici s-au întors de la război, mulţi nu au dorit să vorbească despre lucrurile pe care le-au trăit”, spune Declercq. “Subiectul era tabu, aşa că familiile lor nu au simţit că pot vorbi despre ceea ce au trăit acasă cât timp soldaţii erau la luptă, sau părea nesemnificativ. Pur şi simplu nu aveau aceste conversaţii.”

Aşa că povestea refugiaţilor belgieni nu a fost memorată la nivel naţional sau în casele unde stătuseră. Primul Război Mondial, în ansamblu, era o amintire “mult mai complexă şi problematică”, din cauza unor subiecte precum pierderile enorme de vieţi, spune Kushner.

Apoi, a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial. “Evenimentele din 1939 până în 1945 au înlocuit complet Primul Război Mondial în mintea oamenilor”, explică Sheffield. “Exista un nou val de refugiaţi care reţinea atenţia. Foarte multe lucruri au fost uitate despre Primul Război Mondial, toate nuanţele subiectului.”

www.bbc.co.uk