Presa complexului provincial românesc

Un capitol din „Enciclopedia propagandei românești” scoasă de Călin Hentea la editura Adevărul în 2012 e consacrat felului în care a fost mediatizată participarea Armatei române la misiuni internaționale între 1991-2009.

Prin raportarea la realitățile acestor misiuni, Călin Hentea își permite să afirme fără ezitări despre prestația presei noastre, zise și independente:

„Aspectele relatate de presă, conținutul interviurilor cu militarii români participanți la operațiuni și, nu în ultimul rând, declarațiile oficialităților politico-militare au fost aproape în integralitatea lor pozitiv-triumfaliste, construite cu ajutorul noului limbaj de lemn postdecembrist. Retorica oficială folosită îndeosebi în cadrul campaniilor pentru integrarea în NATO (1997-2004) a fost locul comun al comentariilor, relatărilor mass-mediei și actorilor implicați privind acest subiect”.

Într-adevăr, misiunile militare românești de după 1989 au fost acoperite de presă – ca să folosim un termen din jargonul profesiei – într-o manieră deloc diferită de cea în care au fost înfățișate acțiunile internaționale ale lui Nicolae Ceaușescu de presa comunistă.

Abordarea oficială, categoric trompetistă, nu și-a avut temeiul, cum s-ar crede, în aplicarea unor normative venite de la Guvern. Nu, presa noastră liberă și independentă s-a manifestat așa din proprie inițiativă:

„Fără să fie vorba de înțelegeri scrise sau recomandări, în cazul mediatizării participărilor militare românești la misiuni internaționale, a funcționat un evident partizanat mediatic, justificat prin susținerea intereselor naționale și credibilitatea instituției armatei române”.

Retorismul, tiribombismul, proza de interjecție, care înlocuiește analiza cu patetismul de mucava sunt doar câteva dintre notele întâlnite și în alte realități abordate de presa postdecembristă:

Admiterea României în NATO și UE, locul și rolul României în Uniunea Europeană; Relația țării noastre cu Aliații Occidentali și cu alți actori geostrategici ai momentului.

Corp de armată în Armata Lucidității, presa trebuie să pună și să-și pună întrebări în legătură cu orice realitate. Admiterea în NATO, în Uniunea Europeană au fost lovite de năravul care și-a spus cuvântul și în cazul misiunilor internaționale ale Armatei Române. Și admiterea în NATO și în UE au fost în realitate produsul unor contracte între o țară independentă – România – și un Grup de state, strânse într-o alianță cu nimic mai bună sau mai rea decât alianțele care marchează Istoria Omenirii.

Potrivit contractului, țara care intră în Alianță primește ceva, dar, în același timp, și dă ceva. Pentru presa noastră postdecembristă, admiterea în NATO și în Uniunea Europeană, au fost exclusiv momente de bunăvoință ale celor două alianțe, un fel de daruri de Crăciun făcute României, ca orice pricopsit cu o pleașcă, nu putea decât să dea din coadă.

Presa din alte țări, mai ales din țările mari, occidentale, e infinit mai lucidă față de ceea ce și acolo politicienii se întrec în a boteza drept Interes național! Cum se explică că faptul că presa românească postdecembristă, câine de pază când vine vorba de democrația internă, devine pisoiaș jigărit, cînd vine vorba de democrația externă?

Răspunsul trebuie căutat într-un fenomen mai larg decît presa și mai bătrân decât perioada postdecembristă:

Complexul național față de Mai Marii Lumii, Complex care-și spune cuvântul nu numai în presă, dar și în politică, în societate și care activează de secole în mentalul colectiv românesc.

Cum să abordezi critic participarea României la misiuni militare peste graniță când tu ești doar un ziarist de provincie a Europei și nu unul de capitală?!

Abordarea trompetistă a misiunilor internaționale nu-i altceva decât expresia în presă a complexului românesc de Provincie a Europei.

_{Foto sus: Călin Hentea acordă autografe la lansarea volumului „Enciclopedia propagandei românești” (© Adevărul)}