Pornografia în epoca Ceauşescu: cum făceam rost de reviste deocheate şi vedeam filme interzise pe posturi TV străine. Securiştii tăiau lumina ca să strice „nopţile porno“ la casetă

De la cinematografele de apartament cu bilet rupt la uşă la revistele tocite care umblau printre tineri şi până la nebunia de a prinde canalele sârbeşti, care erau mai permisive cu astfel de programe.

De la cinematografele de apartament cu bilet rupt la uşă, la revistele tocite care umblau printre tineri şi până la nebunia de a prinde canalele sârbeşti, care erau mai permisive cu astfel de programe.

„Pentru ca pornografia să se întîmple era nevoie, atunci, de contrabandişti, de video-playere şi de casete (răs)copiate, de proiecţii clandestine în case de cultură sau în sufragerii, de canale TV sârbeşti, reviste, postere sau cărţi de joc erotice cumpărate din talciocurile oraşelor de graniţă. Pornografia însemna atunci şi nudiştii de la 2 Mai, şi videoclipurile rock;şi Playboy, şi Kamasutra;şi antena parabolică, şi televiziunea iugoslavă;şi basmul Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici (în versiunea lui de cartoon erotizat), şi Ultimul tango la Paris de Bertolucci sau Decameronul lui Pasolini”, scrie criticul literar Marius Chivu în prefaţa cărţii „Primul meu porno”, antologie coordonată de el şi publicată la editura Art în noiembrie 2011.

„Din nefericire nu am avut video acasă, ai mei erau profesori, nu aveau situaţia materială necesară pentru a cumpăra aşa ceva, în plus, în partea asta din ţară nu prea prindeam nici sârbii, nici bulgarii la televizor. Auzeam însă, ca toată lumea, poveşti de la amici din liceu despre diverse experienţe. Era moda serilor în care se făcea «x dă video», adică era seară de vizionare de filme în care, mai spre dimineaţă, se rulau şi casetele cu filme porno. Erau acei oameni care-şi transformau sufrageria în sală de cinematograf, în sensul în care taxau inclusiv bilete la intrare. Ştiu că preţul era în jur de 5-10 lei de bilet. Aceste seri începeau în general cu filmele de acţiune, cum ar fi Rambo şi se terminau în acelaşi mod glorios, cu filme porno. Aceşti amici îmi povesteau că veneau chiar şi femei, dar că atmosfera nu era niciodată intimă. Fiind mulţi oameni, la aceste ocazii se făcea de obicei băşcălie“, îşi aduce aminte scriitorul Cezar Paul Bădescu.

„Zvonuri porno“ în perioada comunistă:Irina Loghin, actriţă, securiştii, producători

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din sfera cinematografică românească, criticul de film Irina Margareta Nistor, povesteşte despre zvonurile care umblau pe tema românilor care s-ar fi implicat în „industria porno”, dar şi despre furorile pe care le-a făcut în Bucureşti o scena dintr-o piesă de teatru în care actriţa principală apărea topless.

„Filmele porno circulau, fireşte că nu aveau nevoie de traducere, pentru că erau numai mârâieli. Nu existau bordeluri, cenzura era extrem de mare, iubiţii nu erau iubiţi, era prietena mea, prietenul meu, că de-aia şi folosesc tinerii expresia asta astăzi, de la comunişti vine. Filmele erau cenzurate, orice scenă de sărut nu primea mai mult de trei secunde, restul se tăia. Erau casetele care circulau pe sub mână şi mai dădeau sârbii filme, dar în Bucureşti nu-i prindeam. Oamenii se adunau într-un apartament şi în weekend mai târziu în noapte se dădeau şi filme porno“, povesteşte criticul de film.

„Nopţi porno”, supravegheate de securişti

„Mi-aduc aminte că îmi povestea un taximetrist la un moment dată o scenă care arată perfect cum funcţiona regimul securist. Se adunaseră toţi la cineva şi au băgat caseta cu filmul porno, iar la un moment dat a căzut curentul. După câteva minute au apărut la uşă securiştii. Au oprit curentul ca să rămână caseta blocată în aparat. Nu le-a făcut nimic oamenilor, nici nu exista lege pentru aşa ceva, dar aşa făceau ei, prin frică, în aşa fel încât să nici nu mai fie nevoie de acţiune“, mai adaugă Irina Margareta Nistor.

Bucureştenii şi românii de prin ţară deopotrivă erau extrem de limitaţi în privinţa accesului la informaţie, mai explică Nistor.

„Oamenii erau atât de lipsiţi de informaţie, încât mi-aduc aminte că se juca o piesă la Teatrul Mic în care la un moment dat era o scenă în care actriţa principală apărea topless. A făcut furori acea piesă în tot Bucureştiul. Altfel, erau fel şi fel de zvonuri. Umbla vorba că Irina Loghin cânta extrem de deocheat pe la nunţi, unii ziceau chiar că ar fi jucat în nişte filme porno. Alte zvonuri erau că filmele porno se turnau inclusiv în România, filmate de securişti”, conchide criticul de film.„Porno“ de la sârbi şi de la bulgari, în Timişoara

Pe vremea lui Ceauşescu, timişorenii puteau să urmărească filme XXX pe video playere, existau emisiuni libertine pe posturile TV din Serbia şi Ungaria, dar şi o ofertă bogată de reviste sexy, tot de la vecini.

Locuitorii zonei de Vest au trecut mai uşor peste sinistra închistare de care au avut parte românii pe vremea lui Ceauşescu. Aşa cum se ştie, timişorenii, desigur cei care aveau şi mintea mai deschisă şi au acceptat „răul” din Occident, au avut parte de beneficiile libertăţii venite de la vecinii sârbi şi unguri.

De acolo a bătut vântul libertăţii în anii ’80. Aveau haine, mâncare, ţigări, alcool, ciorapi de damă, dulciuri, discuri, casete, reviste, Vegeta, Vikend, Eurokrem, toate aduse de bişniţari.Când Televiziunea Română emitea două ore pe zi, bănăţenii aveau ca alternativă la „Cântarea României”, spectacole patriotice şi discursuri despre realizările măreţe ale lui Ceuşescu, filme de la Hollywood, emisiuni şi muzică din Vest, pe posturile TV din Serbia şi Ungaria.

Fireşte, nu a putut să nu pătrundă şi industria pornografică, astăzi la îndemâna oricui, dar pe vremuri doar celor privilegiaţi.

Se puteau vedea filme deocheate pe video playere, existau emisiuni libertine pe posturile TV ale vecinilor, dar şi o ofertă bogată reviste, tot de la ei.

La sfârşitul anilor ’80, televiziunea din Beograd a dat drumul la postul lor cu numărul trei, denumit „3K-Treci Kanal”.

Vizionări de casete video

Castele video cu filme XXX erau la mare căutare în Timişoara, pe vremea comunismului. Nu foarte multă lumea avea însă video în aceea perioadă, mai ales că ele costau foarte mult. Deseori însă, cel care deţinea un player organiza veritabile „home cinema“-uri.

„Unii închiriau şi video playere, nu doar casete. Dacă îmi aduc bine aminte închirierea unui video costa cam 100 de lei. Cine lua un video nu se uita aproape niciodată singur la filme. Îşi aduna prietenii, găşca. Culmea că unele filme erau deja traduse în română. Printre numeroasele casete cu filme de acţiune, pe care le închiriau, era întotdeauna şi o casă porno.  Casete puteai să găseşti şi în piaţă la «Ocska». Tot acolo erau şi reviste de la sârbi şi unguri. Se găsea şi Playboy maghiar. Nemţii de aici primeau şi ei reviste din Germania”, spune Dan Matei, un timişorean care vindea casete audio pe vremea lui Ceauşescu.

Bijelo Dugme şi caseta sexy

Pentru regizorul Florin Iepan, unul din cele mai sexy apariţii din Serbia a venit, surprinzător, din partea trupei rock Bijelo Dugme, care a lansat albumul „Kad bi bio bijelo dugme”. Coperta acestui album era foarte curajoasă şi pentru acei ani.

„Una din cele mai sexy imagini din acea perioadă era acest album al celor de la Bijelo Dugme. Pe album era o poză foarte sexy, cu o tipă căruia i se vedea doar o parte din sâni. Pot să spun că sârbilor datorez o part din educaţia mea sexual. Pe vreme aceea filmele de pe Treci Kanal nu erau ca cele de pe acum. Vedeai totuşi un sân, o mimare de act. Erau mai de grabă programe sexy, care astăzi par ceva soft. Îmi amintesc că eram destul de stânjenit, pentru că nu ştiam dacă ai mei intră în cameră sau nu. Noi am avut parte de filme pentru adulţi, spre deosebire de alţii din ţară. Am un prieten din Moldova, care mi-a povestit că ei vedeau posturile ruseşti, iar acolo cele mai sexy imagini erau cele de la showurile de aerobic, de dimineaţă”, a declarat Florin Iepan.

Şi Florin Iepan a trăit pe deplin fenomenul videotecilor. “Se mergea acasă la cel care avea sculă. De multe ori, printre cei cu video erau persoane destul de dubioase, care nu erau chair străini de securitate şi de miliţie. Dar era un fenomen, pentru că tipii care închriau casete aveau de toate, pentru diferite categorii sociale. Pentru intelectuali şi artişti aveau filme mişto, de regizori mari. Pentru muncitori, sportivi şi beţivi aveau filme cu Bruce Lee şi casete porno”, a mai povestit Florin Iepan.

Marinarii, traficanţi de materiale subversive, la Constanţa

La Constanţa, navigatorii erau principalii furnizori de materiale pornografice pe vremea comunismului. Fiind printre puţinii români care puteau ieşi din ţară, în interes de serviciu, marinarii (sau vaporenii, cum erau numiţi) aveau contact direct cu moravurile libertine ale Occidentului. Implicit, ei aveau acces nestingherit la materialele de propagandă a unei vieţi sexuale fără constrângeri. „Dincolo“ era altă civilizaţie, care românilor ne părea de multe ori o Sodoma şi Gomora.

Aici, în România, scenele de amor de pe marele şi micul ecran nu aveau niciodată finalitate, iar protagoniştii erau arătaţi cel mult seminud, ca pe plajă. Goliciunea şi erotismul erau privite ca nişte excese, care nu puteau niciodată depăşi spaţiul privat.

Nici la televiziunea vecinilor de graniţă, şi ei comunişti, nu era altfel. La Constanţa, cu antene artizanale sau ligheane, se prindea numai postul bulgăresc. Comuniştii vecini şi prieteni aveau aceleaşi restricţii în privinţa canoanelor impuse sexualităţii, dar aveau o mare calitate:erau microbişti şi transmiteau campionatele de fotbal. Pentru cei mai dotaţi cu aparatură, de la Constanţa se puteau prinde posturile TV turceşti, unde cadânele erau costumate sumar şi prestau dansuri din buric.

Ca atare, singurele stimulente vizuale rămâneau casetele video şi revistele porno, marfă de contrabandă procurată de la românii umblaţi prin străinătate. Dacă la şcoală circula vreo revistă deocheată pe sub bănci, se ştia:era furată de acasă şi adusă de fiul vreunui marinar.

Şoferii de TIR, principalii „agenţi“ care aduceau materialele pornografice în Moldova

În ultima decadă a regimului comunist, revistele şi filmele porno ajungeau în zona Moldovei mai ales pe filiera comercianţilor sau şoferilor de TIR care ajungeau pe teritoriul unor ţări din Europa de Est precum Polonia, unde politica de stat era ceva mai relaxată. În plus, Polonia era şi mai apropiată de vestul Europei, motiv pentru care exista o piaţă neagră ceva mai generoasă pentru industria porno.

Revistele şi filmele porno făceau parte din aceeaşi categorie de produse considerate exotice pe atunci, precum săpunul de marcă, pixurile cu ştaif, periodicele din Occident sau cărţile de beletristică ale unor clasici ai literaturii. Tinerii şi adolescenţii din România anilor ’80 spun că pornografia nu era o miză, nici pentru consumatori, nici pentru Securitate, care s-a dovedit relaxată în privinţa intrării materialelor deocheate în România.  „Dacă se întâmpla să spună careva că a pus mâna pe un film sau o revistă porno mergeam într-un apartament, un loc deosebit şi ne uitam, ne amuzam. Lumea se delecta cu o revistă deocheată, cum se delecta cu un săpun de calitate. Dar nu era nimeni obsedat de subiect, nu interesa pe nimeni în mod deosebit. Nu făceam demersuri speciale să găsim aşa ceva, intra la capitolul „diverse”. Din punctul meu de vedere, pornografia a explodat în România după anii ’90, pe fondul înăspririi legislaţiei în domeniu, a interdicţiei, în principiu”, explică unul dintre cei aflaţi la vârsta adolescenţei în anii ’80.

Acesta este de părere că existau alte lucruri mult mai grave în comunism, precum accesul la libertate sau la libera exprimare, motiv pentru care un film politic din Occident reprezenta „un trofeu” mult mai dezirabil decât un material pornografic.

„Hit-uri porno“, la Ploieşti

Târziu, după Revoluţie, mulţi români au zâmbit cu subînţeles la refrenul melodiei „Ora de germană“, cântat de Voltaj. „Schneller, schneller, das ist gut“ era unul din puţinele dialoguri care se făcea auzit pe casetele porno circulate pe sub mână în ultimii an de comunism. Nici nu era nevoie să ştii germană ca să înţelegi ce vrea să-i spună prin „schneller“ sau „das ist gut“ una din multele actriţe de pe casetă unuia din la fel de mulţii actori din pelicula porno uzată de atâtea vizionări.

„Filmele porno au apărut destul de târziu în Ploieşti, cam prin ultimii ani de comunism. Cine avea un video player, şi erau destul de puţini, organiza seri plătite de film sau închiria aparatul, cu tot cu câteva casete. Era imposibil să nu aibă şi câteva casete porno, cam toate filme germane, aduse în ţară de cei care plecau pe afară, cu serviciul. Erau nişte nopţi de pomină, adevărate maratoane, doar cu bărbaţi, în care se vizionau doar astfel de filme. Culmea este că ne uitam la ele nu cu excitaţie, ci cu o curiozitate de copii mici“, ne-a spus Matei Rădulescu, un ploieştean care a participat alături de prieteni la astfel de „proiecţii“.

„Cele mai caraghioase erau filmele porno traduse. Traducătorul încerca să dubleze dialogul subţire din film sau gemetele actorilor, iar efectul îţi stârnea invariabil râsul. Dar nu făceam mofturi, la noi cenzura era atât de mare încât să vezi un film pentru adulţi occidental era ceva incredibil“, mai spune Matei Rădulescu.

Angajaţii de la TVR, furnizori de casete XXX

Casetele erau procurate de românii care lucrau pe afară, de studenţii străini care învăţau în România, dar şi de cei care lucrau în sistemul comunist. O bună relaţie cu poliţiştii, cu angajaţii de la TVR, dar şi cu alte „cadre de nădejde“ din partid îţi asigurau un stoc constant de casete XXX. „Unul dintre cei care avea aparat video ne povestea că face rost de filmele porno de la o rudă care lucra în televiziunea română. Avea dintre cele mai noi, din tot felul de ţări, ştiu că era coadă la videoteca tipului“, îşi aminteşte fenomenul şi Andrei Pancu. Ploieşteanul strânsese bani să-şi cumpere un aparat video, investise şi o sumă în casete înregistrate după „hit-urile“ porno ale timpului, dar a venit Revoluţia. „Nu-mi pare rău că nu am mai apucat să-mi iau video, nici nu ar mai fi avut acelaşi gust să vezi filme XXX la video, în libertate“, spune Andrei Pancu.

Pe aceeaşi filieră ilegalistă intrau în ţară şi reviste deocheate ungureşti şi germane, foarte rar unele de peste Ocean, ca Hustler şi Playboy-ul american. „Era un eveniment să primeşti o revistă pentru bărbaţi, o împărţeai cu toţi prietenii. Ajungea într-o lună de parcă era tipărită cu un secol în urmă. Pur şi simplu te holbai la femeile frumoase din pagini. Nici nu avea cum să fie altfel pentru că tot ce era tipărit în România în legătură cu sexul sau auzeai în familie propovăduia castitatea până la căsătorie şi faptul că actul intim era murdar, ruşinos şi trebuie «executat» doar pentru aducerea pe lume a copiilor“, povesteşte Matei Rădulescu.Sursa:www.adevarul.ro

La acest articol au contribuit Ionuţ Ungureanu, Cezar Pădurariu, Ştefan Both, Florina Pop, Andreea Mitrache, Sînziana Ionescu, Dana Mihai.