Popa Zamă şi lupta cu mana şi filoxera

În 1931, atunci când l-au întâlnit cercetătorii profesorului Dimitrie Gusti, părintele Ion Zamă era cu adevărat cea mai pitorească figură a satului basarabean Cornova, din judeţul Orhei. Şi câte poveşti n-avea popa Zamă despre cum reuşise pe parcursul timpului să le schimbe obiceiurile cornovenilor prin intermediul credinţei. Îi convinsese, de pildă, pe săteni să repare drumurile şi să astupe gropile, pentru că o să se poticnească în ele pe lumea cealaltă;îi determinase să facă fântâni, ca să nu le fie sete dincolo. Dar, mai presus de toate, salvase viile localităţii. Atinse de boli, ele trebuiau stropite cu piatră vânătă;ţăranii, nu şi nu, că le spusese călugărul Inochentie de la Balta că-i păcat. Dar popa Zamă a pus piatra vânătă în pulverizatoare şi a pornit-o prin vii, cu dascălul după el, să le „aghesmuiască”…

„(…) cornovenii se mai ocupau mai principal şi cu viile. Vie indigenă se chiamă, nehultuită, cum era atunci. Se povestea că viţa aceea a fost adusă de la Odobeşti, din România. Era vin mult şi roadă bună. (…) Dar dă Dumnezeu şi vine filoxera şi începe a nimici viile. Statul rus a făcut o comisiune de oameni care veneau şi căutau viile, să nu se molipsească, şi le tăiau pe cele ce le găseau molipsite. Le turna o otravă la rădăcină. Dar norodul a făcut mare bucluc, nu voia să taie viile. Aşa că ei, în Cornova, nu s-au mai arătat. Dar filoxera şi-a făcut treaba ei, aşa că, în vreo 2-3 ani, toate viile s-au dus.

Dar eu primeam nişte jurnale despre viticultură. De pe la Odesa. Şi de acolo am cunoscut că este vie hultuită în Franţa. Şi c-un alt boier din Năpădeni, procurăm noi tocmai din Franţa vreo 6-7000 de butaşi. I-am primit la gară şi i-am pus. Oamenii s-au uitat:«ce talpă de gâscă pune preotul? O să mai fie dintr-asta vie? N-o să mai fie?»

Dar eu am aşteptat vreo doi ani şi când am gustat poama aceia, alta mai dulce nu era pe la noi. Şi pe urmă, încetul cu încetul, încep să mai cumpăr. Şi încep a face pepinieră. S-a mai uscat din ea, dar tot am strâns vreo 10 vedre de cel vechi şi vreo 20 de cel bun. Aşa că, văzând oamenii că eu fac vie, mă întreabă şi pe mine. Dar eu, la aceia care au fost alături cu via mea, la toţi le-am cumpărat butaşi. Şi în biserică le-am vorbit şi le-am arătat cărticica unde scria cum se înmulţeşte via, aşa că oamenii au prins şi astăzi sunt toate viile acoperite.

Trebile începeau a merge bine. Via începea a rodi şi a da poame bune. Veniturile încep a se mări şi eu tot mai cumpăram câte o bucăţică de pământ. Dar astă bucurie nu a fost lungă. S-a ivit altă boală. Începea a se usca frunza şi a chica poama;mana!

Ce să facem noi? Şi tot într-acele cărţi cetesc eu că sunt nişte pulverizatoare şi chiatră vânătă pentru treaba asta. Mă duc şi cumpăr pulverizatoare. Mă duc la Chişinău şi procur eu. Găsesc şi chiatră vânătă şi mă apuc de strochit viile. De vreo doi ani, se prăpădea totul. Dar dacă am strochit via, poama era bună. «Oameni buni, le spun, strochiţi via cu chiatra asta». Zic:«părinte, nu!» Că atunci se ivise un călugăr, Inochentie, de care aţi auzit dumneavoastră, la Balta, şi acela spunea că este păcat de strochit via, că iese sângele din poamă… 

Spuneau cornovenii că chiar ei au văzut cu ochii lor. «Am văzut, părinte, că aşa este». Ce să fac eu? Le spun:«oameni buni, este cu adevărat ce spuneţi dumneavoastră, dar este un leac. Chemaţi-mă pe mine în vie să vă fac o aghiazmă». Şi încep a veni mahalagiii la mine, a-şi face aghiazmă, şi la urmă poftesc pe toţi. «Veniţi să vă dau aghiazmă», şi am mers cu dascălul după mine, cu aghiazmă în pulverizatoare prin vii.

Aşa, au început iar a avea oamenii vii. Şi mi-a mers vestea că popa de la Cornova ştie leacul viilor. Unde mă duceam, mă întreba. Şi eu le spuneam tot:«Este numai ăsta leac, de stropit cu aghiasmă de-a mea». Aşa că, încetul cu încetul, încep cornovenii a-şi cumpăra maşini şi fiecare avea vie, aşa că s-a mai ridicat din starea materială a poporului”.

(din Dimitrie Gusti şi colaboratorii, Cornova 1931. Ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Zoltàn Rostàs, Vasile Şoimaru. Editura Quant, Chişinău, 2011)