
Polonia interbelică și mitralierele care dezvăluie o altă față a Marii Crize Economice
Mult s-a scris despre recesiunea care a izbucnit în 1929 prin prăbușirea speculațiilor la Bursa din New York și legiuni de savanți au plâns în articole și cărți științifice că nu mergea industria, mai ales cea grea, și era absolut normal ca orașele să fie afectate de dereglarea mecanismelor economice la nivel local sau internațional
. Fenomenul dezastruos a fost declanșat de prăbușirea afacerilor la bursă și apoi prăpădul s-a întins la nivel planetar. A trecut aproape un secol și tot se aud bocete despre cât de puțin au produs fabricile interbelice, chiar dacă erau primite mașini-unelte noi și au fost alocate fonduri importante.
Criza a venit ca din senin după o perioadă de prosperitate și era specifică sistemului de producție capitalist, elitele conducătoare ale epocii fiind neputincioase în fața valului de probleme. Au încercat să se opună cu ale lor capacități intelectuale, dar n-au reușit decât să limiteze impactul valului devastator.
Realitatea a fost complet diferită de ceea ce au tot inoculat cercetătorii cu glorioase cariere, mulți la sugestiile primite de la anumite centre de putere. Adevărul a fost că uzinele mecanice realizau cam multe produse cu destinație specială și guvernele nu erau zgârcite.
Autoritățile cereau cât mai multe arme automate grele, mitralierele fiind definite drept fundamentale pentru realizarea unei zone a morții în fața tranșeelor sau a cazematelor. S-a scris că Polonia a fost grav afectată de recesiune după 1929, dar autoritățile de la Varșovia erau preocupate în aceeași perioadă de asamblarea de mitraliere grele pentru armată.
Mitraliera CKM model 1930 era o copie a unui produs Browning, dar a fost calibrată pentru cartușul de calibrul 7,92 mm. N-au fost probleme în ceea ce privește producerea armei grele cu răcire cu apă, ce complet echipată putea ajunge la o masă de până la 65 kg.
Informațiile actuale confirmă o producție de peste 10.000 de exemplare până la înfrângerea din septembrie 1939. Arma de foc pare mică și ușor de fabricat în raport cu alte tipuri de tehnică de luptă, dar autoritățile din România n-au reușit să dezvolte o astfel de gură de foc.
Jucăria automată a militarilor era o mare consumatoare de cartușe și o singură bandă conținea 330 de lovituri, cam o jumătate de minut de foc intens. Industria trebuia să asigure materiile prime ce erau dificil de obținut. Erau necesare cantități importante de fier, plumb, cupru și zinc pentru a se realiza rezervele consistente pentru orice eventualitate.
S-a scris că elitele epocii n-au putut să se opună unui fenomen planetar, dar se ocupau cu saturarea câmpurilor de luptă cu mitraliere dispuse în tranșee, cazemate și tancuri. Oțelul de calitate a fost modelat intens pentru a forma linia principală de rezistență a armatelor. Nu exista criză în domeniu. Dimpotrivă. Generalii cereau și primeau din ce în ce mai multe mitraliere care să lanseze cât mai multe gloanțe în timp cât mai scurt, ceea ce însemna realizarea de oțeluri capabile să reziste la creșterea temperaturii în urma frecării gloanțelor de ghinturi.
Dacă se ține cont numai de tehnica militară, nu prea a fost recesiune și fabricile de arme înfloreau când se zice că erau milioane de șomeri.
Un cititor conservator va spune că mitraliera grea poloneză nu poate să genereze o problemă la nivel mondial și exemplul nu este suficient pentru a mitralia teoria clasică despre recesiune.
Conducerea de la Varșovia avea o problemă cumplită: spațiul.
CKM model 30 era prea grea pentru infanterie și limita mobilitatea. S-a trecut la cumpărarea și apoi la producerea de puști-mitralieră Rkm model 1928 în colaborare cu o firmă belgiană.
Au fost realizate în cele două țări până-n 1939 peste 23.000 de arme și fiecare avea nevoie de un încărcător cu 20 de cartușe de calibrul 7,92 mm, copii ale celor germane ce impresionaseră în timpul Primului Război Mondial prin rănile cumplite produse în corpurile militarilor nimeriți.
Polonia, prinsă între două puteri totalitare, a fost obligată să investească în armament automat pentru a compensa inferioritatea numerică. Trimiterea resurselor materiale spre uzinele speciale putea să însemne probleme în alte sectoare economice. Pregătirile de război au fost dezlănțuite masiv din 1926 și nu s-a făcut economie de resurse materiale, energie și forță umană calificată.
Armele automate de infanterie erau greu de utilizat din cauza masei proprii și a muniției puternice și pușca rămânea în continuare un instrument prețios și periculos în vreme de război.
Au fost luate măsuri pentru producerea de tehnică ușoară, simplificată, și a apărut Carabina model 1929 și peste 400.000 de exemplare au fost realizate pentru uz intern și export. Era utilă în situațiile în care erau vizibile puține ținte și nu se justifica deschiderea focului cu arme grele. Militarii finlandezi vor demonstra în 1939 ce pot face armele cu încărcare manuală dacă sunt utilizate în mod inteligent și cu îndemânare.
Marea Criză Economică a fost acel termen inventat pentru a ascunde pregătirile politicienilor pentru război și cursa nebunească a fost lansată din 1926, cu unele semne din 1925. Pomparea de resurse din economie pentru realizarea de mijloace de distrugere a dus la afectarea altor sectoare economice și a nivelului de trai.
Foto sus: Predarea mitralierelor grele CKM model 30 mareșalului Edward Rydz-Śmigły (© Witold Pikiel / Narodowe Archiwum Cyfrowe / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...

















