Operațiunea „Pace pentru Galilea”: Ofensiva terestră lansată de Israel în Liban

În iunie 1982, Israelul a lansat o ofensivă terestră în Liban – Operațiunea „Pace pentru Galilea” – într-un efort de a pune capăt atacurilor teroriste și bombardamentelor executate de Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) asupra localităților israeliene.

La operațiune au participat peste 78.000 de militari, 1.600 de tancuri, 1.600 de transportoare blindate pentru trupe și peste 600 de piese de artilerie.

În iunie 1982, forțele aeriene israeliene erau echipate cu 670 de aparate de luptă: 40 F-15A Eagle, 75 F-16A Fighting Falcon, 150 F-4 Phantom (diferite variante: vânătoare-bombardament, atac la sol, cercetare, luptă radioelectronică), 180 Kfir (un Mirage 5 de fabricație israeliană), 30 Neshr (un Mirage III de fabricație israeliană) și 200 A-4 Skyhawk.

Operațiunea, declanșată pe 6 iunie 1982, avea ca scop distrugerea capacităților militare ale OEP (16.000-18.000 de luptători, sprijiniți de tancuri și artilerie) și neutralizarea forțelor siriene dislocate în Liban – peste 30.000 de militari, 600 de tancuri, 150 de vehicule blindate și 300 de piese de artilerie.

Cel mai mare avantaj al Israelului în acest conflict l-a reprezentat superioritatea aeriană completă obținută de IDF. Lecțiile din războiul din 1973 i-au convins pe sirieni că superioritatea aviației israeliene puteau fi anulată prin concentrarea unui număr mare de sisteme antiaeriene și au acționat în consecință prin dislocarea a zeci de sisteme AA în Valea Bekaa.

Pe 9 iunie 1982, printr-un atac bine coordonat, despre care se spune că a durat doar 10 minute, forțele israeliene au distrus 19 baterii antiaeriene siriene Kub (SA-6) din Valea Bekaa, precum și mai multe instalații antiaeriene fixe S-75 Dvina (SA-2) și S-125 Neva (SA-3). Până la sfârșitul lunii iulie 1982, israelienii doborâseră 86 de avioane siriene fără să piardă vreun aparat în luptele aeriene (OEP a doborât un Skyhawk și două elicoptere cu rachete AA portative).

Un episod dramatic, care a umbrit considerabil succesul campaniei, l-a reprezentat masacrul comis de milițiile falangiste libaneze (creștine) în taberele de refugiați Sabra și Shatila din Beirut în zilele de 16-18 septembrie 1982, soldat cu sute de morți. Armata israeliană a fost acuzată de complicitate la acest masacru, taberele fiind înconjurate de IDF, iar aprobarea de intrare în aceste tabere a fost acordată de comandantul forțelor israeliene din Beirut doar în scopul neutralizării luptătorilor OEP din tabere și fără afectarea civililor palestinieni.

Se pare că IDF nu a conștientizat riscul intrării unor miliții creștine, ostile și dornice de răzbunare în taberele palestiniene după asasinarea liderului milițiilor falangiste creștine și proaspăt alesul președinte al Libanului, Bachir Gemayel, pe 14 septembrie 1982. În general se consideră că atentatul a fost comis cu implicarea Siriei.

Cel mai surprinzător aspect al conflictului l-a constituit izolarea totală în care s-a trezit OEP după ce Israelul a declanșat atacul în sudul Libanului. Cu excepția sprijinului retoric inevitabil, statele arabe nu au ridicat un deget în ajutorul forțelor OEP. Chiar și unitățile siriene dislocate în Liban au rămas neclintite în timp ce israelienii se confruntau cu luptătorii OEP și nu au intervenit în sprijinul acestora.

Acest text este un fragment din articolul „Mult război, puţină pace în Orientul Mijlociu”, publicat în numărul 262 al revistei „Historia” (revista:262), disponibil în format digital pe platforma paydemic.