Ofensiva germană de pe Valea Jiului, în Primul Război Mondial
La jumătatea lui octombrie 1916, bătălia de la Jiu era în plină desfășurare. Comunicatul Marelui Cartier General difuzat la București în seara de 15/28 octombrie a adus, în sfârșit, vești mai bune: „Inamicul, care înainta pe la apus de Jiu, a fost atacat viguros și complet bătut: ofensiva noastră continuă”.
Dar odată cu sosirea acestor vești bune de la Jiu s-a aflat și că fusese grav rănit generalul Ion Dragalina. Comandantul Armatei 1 Române fusese rănit pe front în timpul unei inspecții efectuate în defileul Jiului la 12/25 octombrie, dar din cauză că nu a fost operat la timp, a făcut septicemie.
Adus de urgență la București, generalul a fost internat în spitalul de la Palatul Regal, unde doctorul Dimitrie Gerota i-a amputat brațul stâng. Medicul Marta Trancu-Rainer, care a asistat la operație, preciza:
„Îl aduseseră pe generalul Dragalina rănit, la Palat. Ceartă mare între Thoma Ionescu și Gerota. În sala de operații improvizată la Palatul Regal un profesor în redingotă n-a făcut decât aprecieri dezoblijante asupra sălii de operație. Am răspuns că în clinici cu pretenții, când încep să lucrez, n-am găsit decât un irigator, două tăvițe renale și 14 pense ruginite”.
În oraș, datorită veștilor bune sosite din Carpați, calmul a început să se restabilească, cu atât mai mult cu cât se vorbea că situația ar fi devenit stabilă și în Dobrogea. Un efect tonic asupra bucureștenilor l-au avut, probabil, și știrile apărute în presă despre succesele obținute de francezi la Verdun.
„De la veștile cele rele exagerate, am ajuns la vești bune exagerate”, remarca Vasile Th. Cancicov.
Și nu se înșela că era doar o exagerare, căci situația din Dobrogea nu se ameliorase, iar în Carpați, cu excepția Văii Jiului și a Pasului Oituz, inamicul nu bătuse în retragere, ci doar era ținut pe loc de trupele române, cu mari sacrificii.
Cum la București, în acele zile, bântuia optimismul, în oraș au reapărut unii dintre cei care se refugiaseră în Moldova sau Rusia. Printre cei repatriați, era și diplomatul Nicolae Xenopol, care se reîntorsese din Rusia dintr-o „călătorie de studii economice”.
Sarcastic, Cancicov nota pe 20 octombrie: „Publicul mai puțin diplomat zâmbește și își zise în simplitatea lui: «să știți că lucrurile merg mai bine, dacă s-au reîntors boierii pe la casele lor»”.
Febra tifoidă apare în București
Până la sfârșitul lui octombrie, veștile care soseau de pe front au fost din ce în ce mai îngrijorătoare. După ce Constanța (9/22 octombrie) şi Cernavodă (12/25 octombrie) au căzut în mâinile inamicului, legăturile ferate între Dobrogea și restul țării s-au întrerupt.
Trupele române s-au retras peste Dunăre, nu înainte de a distruge podurile de la Fetești (peste Borcea) și intermediar (peste Baltă), pentru a nu permite trecerea inamicului în Muntenia. Podul cel Mare de la Cernavodă a rezistat tuturor încercărilor de distrugere, executate cu slabe mijloace tehnice de către trupele române.
Pe frontul din Carpați, inamicul a declanșat o ofensivă generală pentru a cuceri din mișcare trecătorile apărate de cele trei armate române. Efortul principal a fost concentrat pe Valea Jiului, unde, sub presiunea diviziilor germane, la sfârșitul lui octombrie, trupele române au cedat, fiind nevoite să se retragă.
În București au început să vină refugiații din Dobrogea sau din localitățile de pe malul Dunării supuse focului artileriei inamice, mai ales din zona Călărași, Oltenița și Giurgiu. Concomitent, în Capitală, soseau tot mai mulți răniți de pe front. Spitalele existente ajunseseră neîncăpătoare și începuseră să ducă lipsă de lenjerie, tifon, vată și medicamente.
Între timp, la București apăruse febra tifoidă. Se semnalaseră mai multe cazuri mortale, printre cei răpuși de boală fiind și mezinul familiei regale, principele Mircea, care nici nu împlinise 4 ani. Acesta a încetat din viață la Buftea, pe 20 octombrie/2 noiembrie, dar din cauza evenimentelor s-a decis ca înmormântarea să aibă loc la Cotroceni și nu la Curtea de Argeș unde se afla necropola regală.
Cu toate acestea, regele a ținut ca ceremonia să se facă precum în timp de pace, cu tot fastul, după cum avea să afirme I. G. Duca, care, în calitatea sa de ministru al Cultelor, s-a ocupat cu organizarea funeraliilor. La înmormântarea care a avut loc în dimineața de 22 octombrie/4 noiembrie au participat, alături de familia regală, membrii guvernului, numeroși demnitari și oameni politici.
Trei zile mai târziu, ziarele au anunțat moartea, în spital, și a generalului Ion Dragalina. Acesta s-a stins din viață în seara de 24 octombrie/6 noiembrie la spitalul militar de la Palatul Regal din București. Funeraliile au avut loc două zile mai târziu la Biserica Albă, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol, a numeroși oameni politici, generali și atașați militari străini în România. Generalul a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Ofensiva germană de pe Valea Jiului
Pe 29 octombrie/11 noiembrie, inamicul a trecut la ofensivă în Valea Jiului. Concomitent, trupele lui Falkenhayn continuau să exercite presiuni pe văile Oltului, Dâmboviței și Prahovei. Comandantul Armatei IX germane renunțase la planul său inițial și s-a decis să dea lovitura principală în Valea Jiului, contrar așteptărilor Marelui Cartier General Român.
În zonă se afla doar o divizie românească (1 infanterie). Totul a fost pregătit în mare secret și pentru inducerea în eroare a forțelor române, generalul german își stabilise comandamentul la Brașov, deci departe de locul preconizatului atac.
După lupte crâncene, Divizia 1 infanterie de pe Jiu, căreia i s-au trimis întăriri mult prea târziu, a fost nevoită să se retragă. La 2/15 noiembrie, orașul Târgu Jiu a căzut în mâinile inamicului. Astfel, Câmpia Olteniei se deschidea în fața forțelor invadatoare.
Acest text este un fragment din articolul „Bucureştii în toamna lui 1916. Aşteptând cu teamă ocupaţia”, publicat în numărul 275 al revistei „Historia” (revista:275), disponibil în format digital pe platforma paydemic.
Foto sus: Aliniamentul frontului, la 25 octombrie 1916
Mai multe pentru tine...
