⬆

Bucureștiul înainte de ocupație, în toamna lui 1916

Intrarea României în Primul Război Mondial la 14/27 august 1916 a produs mari speranţe atât clasei politice românești, cât și societăţii în ansamblu. Decizia de a intra în război nu a fost luată ușor. Au avut loc negocieri politice și militare timp de mai multe săptămâni, înainte ca toate detaliile aderării României la Antantă să fie puse la punct. Pe deplin conștient de izolarea geografică a ţării faţă de Aliaţii occidentali, premierul Ion I.C. Brătianu a enunţat trei condiţii generale în vederea încheierii convenţiei militare: asigurarea unui flux continuu de armament și provizii (care nu se putea face decât prin Rusia), armatele aliate să treacă la ofensivă pe toate fronturile pentru a împiedica forţele inamice să se îndrepte împotriva României și „protecţie necondiţionată“ împotriva unui atac din partea Bulgariei. La 4/17 august 1916, România a semnat, în secret, tratatul de alianţă cu Antanta, însoţit de o convenţie militară.

Ţara noastră se angaja să intre în război împotriva Austro-Ungariei, nu mai târziu de 15/28 august, iar Franţa, Marea Britanie și Rusia îi recunoșteau dreptul de a alipi teritoriile românești stăpânite de Dubla Monarhie: Transilvania cu Crișana, Bucovina și Banatul. Pentru a susţine militar România, urma ca Antanta să asigure prin Rusia, zilnic, câte 300 de tone de muniţie și materiale de război, să trimită pe frontul românesc trei divizii rusești (două de infanterie și una de cavalerie) și să declanșeze, cu opt zile înainte de intrarea Armatei Române în război, o ofensivă cu trupele de la Salonic, pentru a reţine trupele germano- bulgare în sud, și o alta pe frontul austriac, pentru a înlesni viitoarele acţiuni ale armatei noastre în Transilvania.

Totuși, după cum aveau să demonstreze evenimentele ulterioare, aliaţii României nu și-au putut îndeplini decât parţial obligaţiile asumate. Mai mult, guvernul liberal angajase România în război cu armata nepregătită și a subevaluat capacitatea de ripostă a adversarului. Rezultatul: după înfrângerile suferite în toamna lui 1916, România era redusă la o treime din teritoriul ei, iar Capitala era ocupată de inamic.

ENTUZIASMUL,ÎNLOCUIT DE O MARE DEZAMĂGIRE

Intrarea României în Primul Război Mondial la 14/27 august 1916 a fost primită cu entuziasm de majoritatea locuitorilor din Vechiul Regat. Având deja semnat tratatul de alianţă cu Antanta, Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 a decis numai formal intrarea ţării noastre în război. Cu toate acestea, la Palatul Cotroceni a avut loc o dezbatere dramatică, la care au luat parte Regele Ferdinand, prinţul moștenitor Carol, membrii guvernului, în frunte cu Ion I.C. Brătianu, președinţii celor două Camere legiuitoare, foști primi-miniștri și șefii partidelor politice.

Decizia fiind luată, în cursul serii, textul declaraţiei de război a fost înmânat lui Ottokar Czernin, ministrul austro-ungar la București. În același timp, ministrul României la Viena, Edgar Mavrocordat, deschidea plicul sigilat care cuprindea textul declaraţiei de război, pe care avea să o înmâneze lui Stephan Burián, ministrul de Externe al Austro-Ungariei.

Concomitent, despre decizia României de a intra în război au fost înștiinţate și legaţiile Germaniei, Bulgariei și Turciei. Cum ţara noastră declarase război numai Austro- Ungariei la 14/27 august 1916, Germania, care era principalul aliat al acesteia, a declarat și ea război României (la 17/30 august), urmată fiind de celelalte două aliate, Bulgaria și Turcia (19 august/1 septembrie), deschizând astfel calea ostilităţilor împotriva teritoriului naţional.

În aceeași noapte, trupele române au trecut Carpaţii prin mai multe puncte, după care au intrat în Brașov. Primele succese obţinute de Armata Română au declanșat un entuziasm general în Capitală. Optimismul a cuprins pe toată lumea, iar mulţi vedeau Armata Română învingătoare, ajungând până la Budapesta. Publicaţiile vremii aveau să contribuie și ele la „îmbătarea“ populaţiei cu un fals optimism, care mai apoi avea să genereze o mare deziluzie. Războiul era departe de a fi câștigat, iar calvarul Bucureștiului, dar și al României, abia acum începea.

Trupele române pătrund în Transilvania din zona Predeal, august 1916

„Bucureștenii îndurau cu mare greutate necazurile războiului”

La nici două săptămâni de la intrarea României în război, viaţa în Capitală se schimbase dramatic. Constantin Bacalbașa își amintea: „Bucureștenii îndurau cu mare greutate necazurile războiului. Orașul scufundat în întuneric din cauza vizitelor zeppelinului (primul atac s-a produs în noaptea de 15/28 august 1916 - n.a.), oprirea circulaţiei pe străzi de la orele 9 seara, suspendarea tuturor spectacolelor, îndatorirea de a stinge toate luminile înăuntrul locuinţelor la întâia somaţie a poliţiei, deșteptările de noapte în concertul sinistru al clopotului de la Mitropolie, al pocnetelor șrapnelelor de la posturile de apărare, al groaznicelor explozii căzute din zeppelin, toate acestea erau o răsturnare prea repede a tuturor obiceiurilor de până atunci“.

Pe lângă bombardamente, lipsurile și restricţiile stării de război începeau să se facă tot mai simţite în oraș. Multe școli și edificii publice sau particulare s-au transformat în spita- le pentru răniţii care veneau de pe front. Circulaţia s-a redus dramatic, trăsurile erau o raritate, la fel și tramvaiele. Cele trase de cai circulau numai pe linia Sfântul Gheorghe – Gara de Nord, întrucât mare parte din animale fuseseră rechiziţionate, iar personalul mobilizat.

(...)

Înfrângerea de la Turtucaia

În București, se vorbea de un dezastru la Turtucaia, unde întreaga garnizoană a fost pierdută. Mulţi se temeau deja că inamicul va trece Dunărea și va ataca Bucureștiul. Pentru a împiedica propagarea de zvonuri alarmiste, prefectul Poliţiei Capitalei a ordonat închiderea celebrelor localuri „Capșa“, „Café Royal“, „Café de la Paix“, dar și a celorlalte cafenele din oraș.

Staţionarea și aglomeraţia pe străzi și trotuare au fost de asemenea interzise, iar patrule ale poliţiei au început să circule pe Calea Victoriei și marile bulevarde pentru a supraveghea respectarea noilor dispoziţii date de autorităţi. „Literalmente bucureșteanul care iese din casă n-are unde să mai oprească, căci nici pe stradă nu e voie să staţionezi s-au să stai în grup mai mare de două persoane, nici în local public nu mai poţi intra, că e închis“, conchidea același Vasile Th. Cancicov. Mai mult, o ordonanţă a Prefecturii Poliţiei interzicea orice discuţie despre Armata Română și război în locurile publice, îndemnând oamenii „binevoitori“ să spioneze pe cei care încălcau aceste prevederi și să-i denunţe imediat autorităţilor.

Soldații români care au scăpat din bătălia de la Turtucaia trec Dunărea, înotând sub focul inamic

„CE VA DEVENI CAPITALA? VA VENI INVAZIUNEA.“

Veștile tot mai sumbre care veneau de pe toate fronturile unde Armata Română bătea în retragere au alertat populaţia Bucureștiului, care a început să se teamă de tot ce este mai rău. În tot acest timp, bombardamentele și alarmele aeriene i-au ţinut sub teroare pe locuitorii Capitalei.

Atacul aerian din 12/25 septembrie 1916 a provocat la București un adevărat carnagiu. Fără niciun avertisment, o formaţie de cinci avioane germane de tip Rumpler Taube care au apărut din senin pe cerul Capitalei a bombardat orașul cauzând peste 400 de morţi și răniţi, în majoritate femei, bătrâni și copii.Oricât au încercat autorităţile să minimalizeze efectele bombardamentului, bilanţul sinistru al acestei după-amiezi tragice în București depășea cu mult și cea mai sângeroasă zi de atac aerian din Londra,vcare a numărat aproape 70 de morţi.

Pentru prima dată, mulţi bucureșteni au înţeles tragedia războiului.

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 275 al revistei „Historia” (revista:275), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 decembrie - 14 ianuarie, și în format digital pe platforma paydemic.