O decizie a Elenei Ceaușescu

Dezideratul românilor de a se integra in Occident s-a manifestat pregnant încă din secolul al XIX-lea. In mod paradoxal, o asemenea ofertă le-a fost făcută conducătorilor de la București într-un moment în care regimul politic românesc diferea total de cel din Occident.

Astfel, administraţia Carter, convinsă că România era singura din Pactul de la Varşovia care poseda capacitatea şi dorinţa de a părăsi Blocul dominat de sovietici, a decis să-i ofere posibilitatea să facă exact acest lucru pentru un viitor economic şi politic total diferit. Oferta a fost făcută în timpul vizitei conducătorilor români în SUA din aprilie 1978, când preşedintele Carter a recunoscut explicit cooperarea Bucureştiului cu precedentele administraţii SUA şi rolul esenţial al conducătorului român în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Într-o întâlnire la care au participat numai preşedintele Carter, Zbigniew Brzezinski, Nicolae şi Elena Ceauşescu şi translatorul român, Sergiu Celac, Carter s-a oferit să listeze la Bursă industria României, evaluată atunci la aproximativ 147 miliarde dolari. Elena Ceauşescu a reacţionat violent la propunere, clamând că americanii „vor să cumpere România pentru 147 miliarde de dolari”. Ea şi soţul ei au petrecu toată noaptea la Blair House, argumentând pro şi contra, o dezbatere între soţi şi consilieri, în care nu a îndrăznit să intervină niciunul dintre specialiştii calificaţi din delegaţia română.

Se schimbaseră multe în ultimii ani faţă de vremurile în care Ceauşescu lua deciziile vitale din politica de securitate împreună cu Emil Bodnăraş (decedat în 1976) şi Ion Gheorge Maurer (retras în umbră, în 1974). Acum, cel mai apropiat consilier al lui era soția, ”savant de renume mondial” care, în ciuda titlului său, nu avea nimic din abilitatea lui şi foarte puţin din orientarea lui naţională, din experienţa sa în problemele securităţii naţionale, a relaţiilor internaţionale sau din viziunea sa.

A doua zi, Nicolae Ceauşescu a declinat oferta, făcând în schimb sugestia ca Statele Unite să ia în considerare calea socialismului. Totuşi, preşedintele Carter a lăsat uşa deschisă, sugerându-i liderului român să se gândească în continuare. Oferta a fost repetată, două luni mai târziu, în timpul vizitei oficiale de stat a conducătorului român în Marea Britanie, din iunie 1978.

Vizitele în Statele Unite şi în Marea Britanie au fost deosebit de populare în România. Pentru mulţi ele au simbolizat un pas spre dezideratul – vechi de secole – de integrare în Occident, şi deci al unei mai mari securităţi şi prosperităţi. Niciun conducător român nu mai fusese atât de renumit, iar României nu i se mai oferiseră vreodată asemenea ocazii din partea râvniţilor parteneli occidentali. Promovate de Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu încă de la sfârşitul anilor 1950, alinierea şi integrarea în Occident fuseseră şi anterior obiectivele primordiale ale conducătorilor români, care îi precedaseră, însă cuvântul „savantului de renume mondial” a cântărit foarte mult...

Sursa:Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni....Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO, Bucureşti, 2011