Nu era haos: ce reguli trebuiau să respecte cavalerii într-un turnir medieval
Turnirurile medievale puteau părea întreceri haotice, dar până în secolul al XV-lea ajunseseră să fie guvernate de reguli tot mai detaliate. Unul dintre cele mai bune exemple este reprezentat de Regulamentul de Turnir de la Bamberg din 1478, care stabilea cine putea concura, ce arme puteau fi folosite și chiar cum trebuiau să se comporte participanții.
În acel an, o societate germană de turnir cunoscută sub numele de Fürspanger a creat un nou cod pentru turnirul său „național”, primul de acest fel. Acesta reglementa cine putea participa la această mêlée, ce echipament trebuia folosit și cum trebuiau să se comporte combatanții în timpul întrecerilor. Pentru eveniment urmau să fie numiți mai mulți oficiali, inclusiv patru ofițeri care trebuiau să supravegheze terenul de turnir, un trompetist care să semnaleze începutul și sfârșitul turnirului și „30 de cetățeni cu bâte lungi [care] să se afle pe terenul de turnir pentru a-i proteja pe participanți și pentru a se asigura că aceia căzuți de pe cai nu sunt călcați în picioare până la moarte”.
Cine putea concura?
Un cavaler la turnir, cu un băiat călărind pe lancea sa – din Cartea turnirului a lui Marx Walther – Bayerische Staatsbibliothek MS Cgm 1930, fol. 20v
Pentru a putea concura într-un turnir, cineva trebuia să fie de origine suficient de nobilă și nu putea fi eretic, adulter sau negustor, nici dintre aceia „care intenționau să seducă femei sau fecioare prin cuvânt sau faptă, care se lăudau cu acest lucru ori care chiar făcuseră așa ceva prin forță”.
Când începea turnirul, toți trebuiau să fie prezenți până la ora a opta dimineața pentru înscriere și să fie gata de călărie până la ora 10. Săbiile urmau să fie inspectate și trebuiau să fie neascuțite, astfel încât să nu poată tăia sau străpunge. Concurenții puteau purta o singură bâtă, dar aceasta nu putea avea cuie, cu excepția „unui vârf în partea de sus, de mărimea unui deget mare”.
Călăreții aveau voie să aibă scutieri care să-i ajute, numărul acestora depinzând de rangul lor: principii puteau avea patru scutieri, conții și seniorii trei scutieri, cavalerii doi scutieri, iar ceilalți nobili doar un singur scutier. Acești asistenți își puteau ajuta stăpânul să se deplaseze în timpul turnirului, dar nu aveau voie să-i împingă pe adversari cu armele și nici să apuce frâiele cailor acestora. În același timp, scutierii beneficiau și ei de o anumită protecție:
Nimănui nu îi este permis să rănească vreun scutier cu sabia sau cu bâta, să-l vatăme, ori să-l împingă la pământ și să-l calce în picioare.
