Nicolae Iorga la biroul de lucru, în 1921 (© Wikimedia Commons)

Nicolae Iorga, provocat la duel de generalul Alexandru Averescu

Din „Îndreptarea”, apărută duminică, 8 noiembrie 1924, decupez această epistolă, așezată stânga, sus, pe pagina întâi:

O scrisoare a d-lui General Averescu

Domnule Director

Zilele acestea s-au publicat în «Îndreptarea» mai multe articole împotriva d-lui N. Iorga, pornite din indignare provocată de recentele d-sale atacuri în contra mea.

Atacurile însă, în deobște, acelea ale d-lui Iorga în deosebi, mă lasă perfect rece. Prin nimic justificate, ele rămân absolut fără nici un efect.

De altfel, opinia publică de mult mi-a făcut cinstea de a-mi dărui o armură foarte solidă, de care s-au sfărâmat rând pe rând, chiar săgețile cele mai veninoase și mai iscusit îndreptate asupra mea.

Vă rog de aceia, Domnule Director, când veți mai primi asemenea articole, să mulțumiți în numele meu autorilor, dar să nu le mai dați ospitalitate în coloanele ziarului nostru.

Merg, în această privință și mai departe. Aș fi de părere că nici atitudinile sau ideile politice ale d-lui Iorga însuși, sarcină de care s-a achitat, după cum știți prea bine, cu așa mare talent și atât de plastic, în propriul d-sale ziar. Cel mult, «Îndreptarea» va putea, din când în când, pune pe două coloane opiniile d-lui Iorga.

Primiți, vă rog, Domnule Director, împreună cu mulțumirile mele, încredințarea celor mai bune sentimente ce vă păstrez.

General AVERESCU

Alexandru Averescu
Alexandru Averescu

Îndreptarea” e oficiosul Partidului Liga Poporului al cărui președinte era Generalul Alexandru Averescu, fost și viitor prim-ministru. În anii interbelici, ziarele de partid nu trăiau din tiraj, ci din banii dați de liderii partidului. Nicolae Iorga, aflat la discreția cunoscutelor sale hachițe, deși coleg de Opoziție cu Generalul, îl atacase mârșav, în Parlament pe Averescu pentru nu știu ce fapte comise în timpul Războiului.

Alexandru Averescu îl provocase la duel.

Duelul nu mai avusese loc, deoarece Nicolae Iorga își ceruse scuze de la tribuna Parlamentului.

Ziarul „Îndreptarea” îi arsese lui Nicolae Iorga câteva bâte tipografice în spinare.

Aflând de asta, Alexandru Averescu le cere redactorilor să-l lase în pace pe Nicolae Iorga.

Ce mogul ar face așa azi cu presa din proprietatea sa?!

Foto sus: Nicolae Iorga la biroul de lucru, în 1921 (© Wikimedia Commons)

Mai multe pentru tine...