Nicolae Iorga, iritat de modul în care moștenirea lui Alexandru Ioan Cuza era ignorată

În ianuarie 1909, sărbătorirea fără fast a 50 de ani de la Unirea Principatelor Române îl va îndemna pe deputatul Nicolae Iorga să facă, de la tribuna Camerei Deputaților, o constatare amară: statul român nu știe să serbeze decât acele aniversări care „sunt în legătură de interes cu presentul și în legătură de interes cu partidele politice ale presentului”.

Nicolae Iorga era iritat de modul în care moștenirea lui Cuza era ignorată:

„Statul românesc, dacă s-a raliat la curentul către serbarea Unirii, trebuie să-și aducă aminte că în această țară unde au statui, nu numai foștii prim-miniștri și miniștri, dar de multe ori și foști primari sau fostele notabilități din unele orașe în provincie, cari au măcar busturi, că în țara aceasta nu există un monument al Unirii. Și se va zice: un monument al Unirii se poate să existe.

Dar nu există în țara aceasta un monument al aceluia în numele căruia s-a realisat Unirea, al aceluia care a servit credincios, timp de șapte ani, ideia Unirii, al aceluia care, cu riscul vieții sale politice întregi, a săvârșit acte atât de curagioase, încât nimeni nu s-ar fi putut apropia de greutatea lor.

Nu există o statuie a acelui om, care, în timpuri grele, a cutezat să spună cu mândrie numele României nouă, care, fără armată, fără finanțe, fără legături cu străinătatea, a vorbit limbagiul vechilor noștri Domni, și față de cei din Constantinopol, și față de cei din Viena, față de toți cei cari ne înconjurau pentru a ne umili.

Nu există o statuie a omului aceluia care, plecând silit, printr-o coaliție a intereselor de partid jignite, plecând în momentul când el însuși voia să plece, printr-un măreț act de abdicare, n-a simțit nicio părere de rău pentru izgonirea dintr-un post de onoare, când știa că a făcut tot ce trebuia să facă, și s-a ținut departe de țară până la moartea sa, într-o depărtată străinătate, cu inima frântă de durere, pentru a nu causa greutăți României reînnoite.

O figură mai strălucită, o figură mai vitează, o figură mai energică, figură politică a unui om cu desăvârșire desfăcut de tot ceea ce este interes personal și pământesc, un om mai absolut loial față de țară și față de noul Suveran al țerii, nu se găsește în desfășurarea trecutului nostru istoric. Cuza-Vodă nu are statuie.

S-au strâns bani de la spiritul nostru de uitare; s-au strâns bani de la neglijența noastră; s-au strâns bani de la păcatele noastre, dar n-a putut să se strângă o sumă potrivită pentru a se ridica o statuie lui Cuza-Vodă. Statul a privit totdeauna rău strângerea de bani pentru ridicarea unui monument lui Alexandru Ioan I Cuza, și mă întreb dacă măcar acum n-a venit momentul când poate să fie sărbătorit Cuza mai bine decât oricând în alte împrejurări, dacă măcar acum n-a venit momentul ca Statul, cu banul său, care nu este al său, ci este al tuturor, și al acelora pe cari Cuza i-a ridicat din robia pământului, dacă n-a venit vremea ca Statul român să ajute cu banul său ridicarea unei statui lui Alexandru Ioan I Cuza”, a spus Nicolae Iorga, conform , conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Vor trece mai bine de trei ani până când această statuie va fi dezvelită în Piața Unirii din Iași.

_{Foto sus: Iași.
Piața Unirii și statuia Cuza-Vodă, în anul 1931 (© iMAGO
Romaniae)}